2 noi poeme în proză ale Marcelei Benea

Anonimul

Umple timpul cu miscările iuţi ale mâinilor. Ingrădeşte spaţiul, modelează lumina, taie drumul vântului - construieşte un lucru necesar şi vizibil pentru altcineva.

Un ochi din viitor îşi antrenează uimirea.

Singur

Livezi cereşti şi-au vânturat floarea, blocându-i dimineaţa. Un zid de cristal înălţă atunci în jurul casei, o potecă de-argint îndreptă înspre porţile lumii; cuprins de generozitate, o cale sclipitoare făuri până la locuinţa prietenului. Flori mari cu parfum alb şi rece, îl întâmpinară înţepenite pe sticla ferestrelor: din zori adăstau această sigură, neprefăcută durere.

Singur. Gol, străluminat de puritatea eminentă a morţii.