2000 septembrie, Cracovia
Din discuţia avută cu artista poloneză Barbara Marón, reiese că "problema evreilor" apare supralicitată în Polonia, că acest subiect a devenit un soi de politică mediatică a unei părţi importante a eşichierului politic local. În viziunea ei este mult prea mult festivism în această atitudine. Am recunoscut o notă uşor depreciativă în analiza acestei stări de lucruri. Cred că polonezii încă nu şi-au definit propria atitudine faţă de ororile care s-au petrecut în vecinătatea lor imediată. Cracovia, şi nu numai, a avut un ghetou, iar acesta nu era deloc o "felie" neglijabilă în economia topografică a oraşului. Cel puţin în prima jumătate a secolului XX zona aceasta ocupa cam un sfert dacă nu chiar o treime din sufrafaţa locuită a localităţii. Iar aceasta vorbeşte în chip direct şi explicit despre numărul mare de evrei băştinaşi în urbe de pe Vistula. În materialul de arhivă filmat de Julien Bryan, în 1936, se vede clar puzderia de evrei pe stradă, cu banderola galbenă la braţ...
A nu se uita faptul că exodul evreilor polonezi spre Palestina s-a produs via România. Statul de la nord de Dunăre pare să fi funcţionat aidoma unui adăpost ferm pentru refugiaţii din Polonia; şi poate nu este deloc întîmplător interesul meu foarte personal pentru o istorie care a devenit stînjenitoare pentru polonezi, poate că aceasta chiar este "falsificată" pentru unii dintre ei (concret, şi pentru interlocutoarea mea).
În concluzie, dacă am înţeles eu bine, întreţinerea interesului permanent pentru această problematică, a masacrului în masă a evreilor, se datorează unor cercuri şi foruri de decizie care, se prea poate, sunt ele însele conduse sau manipulate de cei care instrumentează un alibi în favoarea evreilor. Suferinţa lor este mereu actualizată, pusă în permanenţă pe cîntarul unei dreptăţi care întîrzie să-şi facă, reparator, apariţia.
***
Pentru că sunt un colecţionar vechi de imagini cu cimitirele evreieşti, nu pot să nu semnalez minunata colecţie de pietre funerare din cimitirul evreiesc din Orhei, postată pe internet de Agentia de Inspectare si Restaurare a Monumentelor din Republica Moldova.
***
Cu cîteva luni în urmă am publicat în revista Contrafort un text despre pictorul Henri Visconte. După ştiinţa mea, este primul articol din 1944 încoace, dedicat acestui artist. Este pseudonimul pe care şi l-a luat fiul negustorului Iscovici, pentru a părea de altă origine decît era cu adevărat! Despre pictura lui "nocturnă" am avut ocazia să vorbesc în rîndurile acelei scrieri succinte.
***
20.09.2000
Czartoryski Museum, Cracovia
Gînduri în faţa tabloului Femeia cu hermină, a lui Leonardo da Vinci.
Fără să fi ştiut cu atincipaţie de acest lucru aflu că în aceeaşi sală cu tabloul lui Leonardo a existat pînă la război şi o lucrare a lui Rafael. A rămas doar rama acesteia, lucrarea s-a pierdut. Iată-mă postat în faţa acestui obiect de artă ca în faţa unei icoane, într-o poziţie de forţată meditaţie; constat totuşi că portretul acesta nu-mi provoacă o fascinaţie mai mare decît oricare alta...Asta mă face să-mi pun din nou ambigua întrebare (care revine insistent): oare nu mimăm trăirea în faţa capodoperelor, sub impactul unor opinii şi judecăţi însuşite de la alţii?
