Jurnalistul Boris Reitschuster a venit în Rusia pe termen lung în 1991 (a mai fost cînd avea 16 şi 18 ani), cînd a devenit student la Institutul de economie şi statistică din Moscova. A locuit la o familie care, după pusele lui de astăzi, nu i-a luat niciun ban de chirie, mai bine de jumătate de an cît a stat acolo. Pe vremea perestroikă-i lumea era minunată, oamenii - deschişi şi sinceri. Numel i l-a dat maică-sa, care citise "Doctor Jivago", a lui Boris Pasternak - care o marcase profund. A dorit ca unul din fii ei să poate numele scriitorului rus..
Din 1999 Reitschuster conduce redacţia rusească a revistei germane Fokus. În curînd se vor face 16 ani de cînd locuieşte în Rusia, căreia i-a dedicat cinci cărţi. În curînd se va întoarce în Germania. Am găsit interesant şi trist în acelaşi rînd interviul pe care l-a acordat publicaţiei independente Novaya Gazeta, din care voi spicui, telegrafic, cîteva gînduri ale neamţului care a obosit de Rusia:
- "La început a fost iubirea. Apoi, ţara aceasta a început să se schimbe, a rămas mai puţină dragoste, preschimbîndu-se în interes profesional. Am înţeles că trebuie să mă ocup serios de Rusia - pentru a o înţelege";
- "Dacă nemţilor li se pare că în Rusia este democraţie, că e totul minunat, trebuie să le explic nu e deloc aşa. Dar nu încerc să le dau lecţii de viaţă ruşilor. Tocmai de aceea, în ultimul timp încerc să nu mai acord interviuri presei locale";
- " Nemţii aproape în fiecare zi sunt preocupaţi de trecutul lor, mereu se căiesc şi se feresc ca nu cumva, ferească Domnul, să fie, chiar şi colateral suspectaţi, de simpatii naziste, sau că nu-l condamnă îndejuns. Aici însă - stalinismul şi justificarea acestuia, sunt fenomene absolut fireşti, ca de la sine înţelese.
Lumea de la noi manifestă o deferenţă faţă legile ţării, pînă la absurditate. Hippy sau punk, chiar şi la trei noaptea, respectă semnalul roşu al semaforului. În Rusia e însă o chestiune de onoare, să încalci regulile. Mai ales cînd eşti la volan! Neamţul este reticent faţă de tehnica necunoscută, nouă - aici, dimpotrivă, orice e noutate trezeşte o cuiozitate entuziastă, dorinţa de a o procura, şi de a explora. Rusul consideră - ca-n jocurile electronice - că are zece vieţi. Nemţii - au o jumătate de viaţă. Poate tocmai de aceea ne atragem, nemţii şi ruşii, pentru că suntem unii faţă de alţii la antipod, şi ne completăm reciproc..."
"Lucrurile au început să mă obosească, am deveit surmenat; am decis că nu are niciun rost să petrec cei mai buni ani ai vieţii într-un stres cronicizat şi încordare maximă. Sunt o sumedenie de lucruri, în Germania, pentru care nu există niciun consum nervos. De pildă -- înmatricularea autoturismului. Aproape totul, în Rusia, ce ţine de viaţa cotidiană este - EXTREM (în mai 2009, Reitschuster a editat volumui RUSSKI EXTREM- nota mea, v.b.). Probabil, că nemţii nu au acei tranchilizanţi naturali, pe care-i generează organismul ruşilor, pentru a se lupta cu realităţile".
"Oamenii s-au schimbat puternic în răstimpul în care sunt aici. Era multă deschidere sufletească pe la începuturi, mă fascina că ruşii erau mai puţin americanizaţi decît nemţii. Acum lucrurile s-au inversat. Omniprezenţa comerţului, goana după profit, oamenii sunt ocupaţi continuu, timpul este mereu o problemă, toţi sunt pe fugă, emoţiile sunt deconectate. Ceea ce iubeam cel mai mult în Rusia - d i s p a r e. Dacă acum 8-10 ani aveam mai mulţi prieteni în Rusia, în acest moment pot spune că lucrurile stau tocmai pe dos. Poate că situaţia stă aşa doar în Moscova, şi doar în mediul jurnalistic - dar majoritatea celor cu care am contacte, sunt anume din această sferă."
"Starea materială a Rusiei s-a îmbănătăţit, poţi cumpăra orice din magazine. Mă bucură faptul că oamenii de aici pot călători liber, oricunde în lume. Dar aceste schimbări sunt contracarate prin limitarea libertăţilor interne, birocraţia a devenit nelimitată, relaţiile interumane s-au înrăutăţit."
"Îmi face rău ceea ce se întîmplă, e ca o viaţă lungă alături de un om pe care-l iubeşti, dar cu care nu mai poţi trăi de aici încolo, pentru că nu te mai înţelegi cu acesta. O amică americană, care s-a întors de la Paris, îmi povestea că acolo lumea parcă flirtează continuu pe stradă, în timp ce în Rusia oamenii se suspectează parcă, reciproc. Iar agresivitatea a devenit omniprezentă.
Intuiesc cei trei stîlpi de sprijin ai putinismului:
a) Obsesia marii naţiuni;
b) Nedorinţa de a accepta lumea aşa cum este ea, înlocuirea acesteia cu o ilustrată propagandistică;
c) Agresiunea şi constrîngerea (violenţa).
Putin se joacă cu virtuozitate cu toate acestea trei. Nici nu e nevoie să mai construiască GULAG-uri, este prea suficient să sugereze doar existenţa lui...Mi se pare că omul rus are foarte adînc înrădăcinat "Sindromul Stokholm". Puterea îl face captiv, iar el îi îndreptăţeşte acţiunile..."
"Ruşii şi europenii trăiesc în realităţi distincte".
"Moscova se asemuieşte tot mai mult cu o rezervaţie de rechini. Peştii paşnici, adesea minunaţi şi cei mai mulţi, supravieţuiesc tot mai greu. Poate că-mi va lipsi acest sport extremal, fără reguli, despre care am vorbit. Dar am obosit de el aici, însă teamă mi-e că pedanteria maximă a nemţilor, pe care am cam neglijat-o aflîndu-mă în Rusia, s-ar putea să mă plctisească în curînd - prin forma sa de a trăi doar după reguli. Eu în bună măsură am devenit un rus, care nu e dispus să stea pe o stradă pustie, în plină noapte - pînă se va schimba culoarea roşie a semaforului..."
