Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Recherche

29 juin 2011 3 29 /06 /juin /2011 21:34

DSC04603.JPG

Astăzi mi-a fost dat să expertizez un tablou de artă clasică rusă, a cărui vechime depăşeşte sigur o sută de ani, căci în urma unei analize meticuloase a semnăturii, din colţul drept, inferior, mi-am dat seama că e vorba de o lucrare a lui Semion Fiorodovici FEODOROV (Фёдоров, Семён Фёдорович, 1867-1910). Este semnat în ortografia ţaristă, cum e şi firesc: С.Фёдоровъ. Imediat mi-am dat seama că ceva din atmosfera acestei lucrări se aseamănă cu cea a tablourilor marelui peisagist al secolului al XIX-lea, Ivan Şişkin. Şi am avut răbdare să caut. Intuiţia mea s-a adeverit: a fost discipolul lui Şişkin la Academia Regală de Artă din Sankt-Petersburg, deşi nu se ştie cu exactitate dacă a terminat studiile acolo. Cert este că după influenţa clară a lui Şişkin, a resimţit o atracţie deosebită pentru pictura bucolică, "escapistă", a unui alt contemporan, a lui Iuliu Klever (1850-1924). Aceleaşi colţuri de pădure, cu drumuri, pîrîiaşe sau smîrcuri în prim-plan, aceleaşi regimuri luministice, aproape ireale, acelaşi tip de de modelaj al pastei cromatice, ritmuri. Compoziţii şi scene peisagistice rafinate, meditative. Dealtfel, am întîlnit, în cîteva rînduri, că aceste apropieri le fac şi experţii ruşi între aceşti doi pictori, cu adevărat înzestraţi, şi meşteşugari desăvîrşiţi.

Se ştie că Semion Feodorov a pictat  mult în plain-air în nordul Rusiei, în Finlanda, în împrejurimile mănăstirii Valaam, în Nijni Novgorod. În timpul războiului ruso-nipon (1904-1905), unde a participat ca voluntar, a fost grav rănit, iar de aici i s-a tras şi moartea. Nu s-a întremat niciodată. A trăit doar 43 de ani, dar a lăsat o operă care nu i-a asigurat un renume imediat în posteritate. Pînă de curînd era un artist aproape uitat, dar în ultimii ani au fost tranzacţionate, în Rusia şi Ukraina, peste 20 de picturi. Cu atît mai îmbucurător era să am ocazia să văd o piesă a acestui artist la Bucureşti (ajunsă aici cine ştie cînd, cel mai probabil cîndva în interbelic?), pe care sunt sigur nu o va adjudeca nicio casă de licitaţie autohtonă, deşi potenţialul ei finaciar este ridicat.

----1_38.jpg

Aceasta este o piesă de top a Semion Feodorov , care a figurat la o importantă licitaţie din Sankt-Petersburg. Are o cotă oarecum stabilă, şi prezenţa operei pe piaţa artei este constantă. E de urmărit!

Partager cet article
Repost0

commentaires

T

Interesanta gaselnita!

E de vanzare?

Ai idee care este cota acestui artist, quasi-necunoscut, cum spui?

Répondre
Y

«Жизнь твоя движется к закату. Кайся!» (Чехов).

Répondre
R

Multumesc pentru imbogatirea cunostintelor. In privinta licitarii, probabil, ai dreptate. Piata noastra nu e o piata de cunoscatori decat in mica parte. Cei cu bani isi impun propriul "gust" sau,
investesc pur si simplu, depunand lucrarea intr-o banca sau imprumutand-o unui muzeu. Pe curand, R.

Répondre