Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

4 mars 2016 5 04 /03 /mars /2016 00:20

În 2013 cinefilii lumii re-descopereau cinema-ul georgian (sau gruzin, pentru cei care sunt mai familiarizați cu acest termen) prin minunatul film despre umanitate, Tangerines, semnat de Zaza Urushadze. Părea extrem de firesc & logic ca dintr-o țară care a dat mari regizori, precum Tenghiz Abuladze, Otar Iosseliani, Georgy Shengelaya, Goderzi Chioheli, Rezo Cheidze ș.a., să iasă iarăși un cinema de înaltă ținută, chiar și după mai bine de două decenii & jumătate de crize, conflicte armate, sărăcie, disperare.

Peste un an apare poeticul Insula de porumb (în georgiană: სიმინდის კუნძული), realizat de George Ivashvili, disponibil online la calitate HD. 

Ca peste încă un an să vină tot din acea țară un film care bulversează tot ce știm despre felul în care s-a făcut și se face acolo film, o simbioză de film noir & thriller, dar și un soi de analiză dură asupra naturii umane, a celei masculine în special...Un film de o duritate pe care pînă și un Haneke cred (film(ele) acestuia Funny Games a(u) tot apărut în referințele criticii americane), că ar fi admirat-o, cu ascunsă invidie, cel mai degrabă. Este vorba despre Landmine Goes Click, a cărui premieră a avut loc în SUA la finele lui 2015. Regizorul Levan Bakhia nu este un nume mare, dar prin acest film, nu este exclus, să capete șansa pentru a deveni. 

Povestea e aparent simplă: trei americani tineri, o femeie și doi bărbați, călătoresc într-o zonă montană a Georgiei, înainte ca doi dintre ei să se căsătorească, iar cel de-al treilea urma să fie cavaler de onoare. Din primele secvențe înțelegem că e vorba, în fapt, de un triunghi amoros, iar viitorul soț avea să afle repede de acest „amănunt”, și pune la cale, acolo în munți o răzbunare cam idioată, dar care lui i se pare suficient de inteligentă, astfel încît orgoliul lui să aibă plăcerea să savureze efectul. E vorba de Daniel, care și dispare din narațiune, imediat ce consideră că farsa pusă la cale împreună cu un localnic, Devi, este suficient de tragică pentru cei doi rămași: Chris și Alicia. Ei bine, Chris chipurile calcă pe o mină de teren rămasă din al doilea război mondial, iar cea mai mică mișcare a lui, după extragerea siguranței, o poate detona. Situația e clară. Daniel nu o mai vrea pe „curva” de Alicia de nevastă, iar cel mai bun prieten poate să și moară, dacă aceasta nu-i va oferi o soluție de salvare. Devi și Daniel pleacă la restaurant, pentru bere & femei. Lasă Aliciei o lopată. Atît. 

Fiecare clipă devine de aici încolo un crescendo, o ascensiune în care spectatorul devine captiv, priponit în fața groazei, din momentul în care apare un vînător cu dulăul său, jucat magistral de un actor care nu mai e printre noi, Kote Tolordava (1979-2015)  - acesta a fost găsit mort într-un hotel moscovit în primăvara anului trecut, iar circumstanțele morții lui sunt acoperite de mister.

În Landmine...el este Ilya, localnicul care se plimbă pe coclauri cu o stație în mînă, și care refuză categoric să cheme pe cineva în ajutor, să dezamorseze mină de teren. Dimpotrivă, profită din plin de situația disperată în care se aflau cei doi, iar ținta descătușării lui psihopate a devenit, desigur, Alicia, pe care o umilește în fel & chip, apoi o violează sub ochii lui Chris, care deși avea o armă în mînă, tot nu putea face nimic pentru că Ilya devenise una cu Alicia. Momentele acestea sunt de maximă tensiune, iar în cele din urmă cei doi tineri sunt abandonați acolo, în crunta sălbăticie, epuizați, răniți, umiliți, hărțuiți, după ce află că povestea cu acea mină nu era decît o crîncenă păcăleală, că arma explozivă nu era decît un fake. Chris însă promite să se răzbune, și o va face în cel mai maniacal mod cu putință. 

Revine peste o vreme, cu o mină schimbată, dură, impasibilă. Adevărata mină pe care spectatorul o resimte prin creșterea adrenalinei a sădit-o Ilya, pentru că detonarea ei devine inevitabilă, nemiloasă & imposibil de amînat, atunci cînd Chris apare în casa lui, cerînd ajutor soției sale, Tanya & fiicei acestora, Lika, pentru că chipurile se rătăcise pe drumurile Georgiei. Cele două îl pun la masă, beneficiind de ospitalitatea caucaziană, cu bucate delicioase pe masă. În acest timp Ilya era la prisacă, îngrijea de albine. Revederea celor doi bărbați are efectul unei defragrații surde, dar nu mai puțin contondente, despre motivele căreia care cele două femei aveau să afle ceva mai tîrziu. Ilya se oferă să-l ducă pe cel rătăcit, scoțîndu-l astfel din casă, dar se despart în fața porții, spunîndu-i lui Chris, că ce are cu el trebuie rezolvat între bărbați, fără a-i amesteca în asta familia...Dă drumul la cîine din lanț, și-i ordonă să păzească moșia. Un sentiment de neliniște pune stăpînire pe Ilya. Tulburat, se postează în fața icoanelor, un întreg altar, și atunci se devoalează natura schizofrenică a omului, care vrea să pară un gospodar liniștit, un familist & un tată protector, care-i interzice fiicei sale să plece la Moscova la studii, „să nu i se întîmple ceva rău p-acolo”, dar în același timp capabil să umilească & să violeze, dur & hapsîn o fiică străină, venită de departe. Capacitatea acestuia de a înjosi & molesta o ființă feminină, ajunsă la ananghie, este pînă la urmă răsplătită cu vîrf de măsură de efectul unei mine, de data asta adevărate, pe care nu o mai poate dezamorsa. Chris, înnebunit de tot ce i s-a întîmplat, lui și de moartea Aliciei, devine un robot fără suflet, fără milă, pentru care nu există decît răzbunare cu sînge rece, care-l împușcă în picioare pe Ilya, și-i zboară creierii fiicei acestuia, în timp ce o punea să se dezbrace, după cîteva încercări a ruletei cu un glonte...în fața părinților săi. Din șase încercări, desigur, arma și-a detonat singurul glonte. Lika se prăbușește cu țeasta perforată.

La final e cu neputință să-ți dai seama cine a fost mai crud, mai nihilist și mai asasin în toată această poveste, Daniel, Ilya sau Chris. Nici nu mai contează nici cine ce limbă vorbește, și cărui Dumnezeu se închină. Tîlcul profund al acestui film cred că acesta este: atunci cînd răul părăsește ascunzătoarea, nicio rațiune, nicio potcoavă & niciun lanț nu-l mai pot potoli, nici estima ororile pe care le va semăna printre oameni. Capătă un teren incomensurabil. Oamenii, aceste ființe, chipurile mereu prea mici pentru a riposta în fața răului, sunt mereu capabile de lucruri & fapte în fața cărora, uneori, pălește chiar și răul însuși...Dar ce este răul fără oameni? O invenție tot a ființelor umane.            

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Cinemateque
commenter cet article

commentaires