Măsura urbanităţii acestui oraş o dă alăturarea celor două pieţe publice, care domină centrul istoric. Rynek Główny şi Mały Rynek, adică Piaţa Principală şi cea Mică. Comunică între, exact ca la Sibiu. Întreaga fermentaţie a oraşului iradia de aici, aici era inima comerţului, a vieţii publice, politice, culturale. Dealtfel şi astăzi aglomeraţia umană cea mai vizibilă este anume aici. Cîndva am apucat să văd multe trăsuri cu cai, şi foarte mulţi porumbei. Dar atunci Polonia nu era în UE. Acum este un membru important al acestui organism, dar au dispărut multe pe care le-am savurat în 2000. Inclusiv - au dispărut beţivii, cei fără adăpost, nesocializaţii! Cel puţin în aria turistică aceştia lipsesc cu desăvărşire. În locul lor, au apărut simigiii, covrigarii care-şi aduc toneta în calea mulţimii, şi vînd produse cu multă sare. Este, cred, o "tradiţie" inventată, recentă.
A dispărut şi autenticul vetust al Kaziemirtz-ului, pe care epoca comunistă şi cea post-totalitară l-au conservat. Dar au rămas cîrciumile şi barurile de altă dată, poate cea mai "neînregimentată" categorie urbană. Deşi, am observat că pe nicăieri nu se fumează în localuri. Am fost în unul din cele mai vechi localuri de cabaret polutic şi de jazz din oraş: "Piwnica pod baranami" (lit. Pivniţa de sub berbeci), din subsolul unuia dintre imobilele aliniate cu faţada în Piaţa Principală, pe brontonul căruia tronează capetele unor berbeci, iar pe vremuri acesta era un indiciu pentru orientare. Din 1956 localul a luat această denumire i-a dat-o amfitrionul său, Piotr Skrzynecki. Lîngă local este o cafenea, "Vis-à-Vis", unde Skrynecki beneficiază de o mică statuie din bronz, în mîna căreia am văzut cîte o floare vie în fiecare zi. Un omagiu discret, dar convingător, care şi cum acel om important al oraşului este alături mereu, de concetăţenii săi.
Localul reprezintă o hrubă de vreo cîteva sute de ani, iar atmosfera este vie, emoţionantă şi netrucată. Într-un astfel de loc s-au "forjat" istoria, cultura şi energiile muzicale ale acestui oraş. Or, polonezii sunt mari degustători de muzichii, de cabateruri politice, de teatru improvizat...Pe aici s-au perindat, periodic, practic toţi insurgenţii, artiştii, creatorii, boema şi lumea bună a Cracoviei, iar astăzi posteritatea îşi aduce aminte cu pioşenie de tot ce s-a întîmplat aici, mai ales că istoria locului e consemnată, aşa cum a fost de-a lungul deceniilor, în cronicile pe care acelaşi Skrynecki le semna într-o publicaţie locală; pînă în 1981 se numeau "ecourile pivniţei de sub berbeci"...subtextul politic, voalat, adie din titulatura asta ghiduşă.
Strada care mă încîntă cel mai mult la Cracovia este Canonicza. Trama stradală, precum şi curbura conacelor aliniate la buza acesteia - sunt o adevărată lecţie de rigoare, acurateţe şi regmenetare urbane. Ai putea să te plimbi dus şi întors ore în şir pe această stradă de doar cîteva sute de metri, şi nu te saturi, privind apareiajul zidurilor, fineţea mortarurilor, diversitatea ferestrelor, nobleţea intrărilor şi a porţilor, varietatea cornişelor şi a decorurilor de pe faţade, coloritul plăcut ochiului. Pe aici au trecut oamenii şi secolele, fără a tulbura armonia, concordia şi bunul-simţ. Este atît de autentic totul, încît pare desprins de realitate, de ritmul alert şi confuz, cu care suntem obişnuiţi. Strada aceasta este însă chezăşia normalităţii, a habitatului urban, deşi nu ştiu cîtă lume mai locuieşte efectiv pe ea, aici fiind situate mai ales institute culturale, muzee, hoteluri, restaurante şi organizaţii catolice. Şi totuşi, polonezii au conservat în chip exemplar această stradă, pe care nu trebuie să o rateze nimeni dintre cei care vizitează Cracovia. Aici parcă timpul s-ar fi oprit, iar senzaţia aceasta defineşte în bună măsură strarea de spirit din acest oraş, aşezat cuminte pe malurile Vistulei.
Această faţadă renascentistă este dinspre partea centrală a oraşului, dinspre strada Senacka, şi de aici se ajunge direct spre Complexul Vavel, în care s-au adăpostit Castelul Regal, precum şi marea Catedrală, Bazilica Sf. Stanisław şi Sf. Wacław. Întregul complex este înălţat pe cocoaşa unui afloriment, care domină oraşul. E acum un loc foarte animat, cu destule atracţii pentru turişti, gură-cască, globe-trotteri etc. Este o salbă de spaţii de expunere aici, cu colecţii importante pentru istoria medievală şi modernă a Poloniei, dar şi cea a oraşului actual şi a bisericii catolice.
M-a impresionat podul acesta pietonal, care poartă numele părintelui Lauetus Bernatek, finalizat în septembrie 2010. Este doar pentru pietoni şi biciclişti, iar spaţiile din balustradele laterale sunt deja înţesate de lacăte: ale iubiţilor, căsătoriţilor, a culpurilor care doresc să-şi vestească lumii împreunarea. Există două piste separate, una pentru pietoni, şi cealaltă pentru biciclişti, astfel că traversarea Vistulei se face rapid, între cartierul evreiesc Kaziemirtz şi Podgórze, emisfera sudică a oraşului.
Tot în Podgórze, pe chei, urmează a se deschide un centru de artă şi cercetare, care are ca scop principal promovarea operei lui Tadeusz Kantor (1915-1990) - CRICOTECA. Felul în care arată din exterior această instituţie demonstrează o dată în plus ştiinţa şi dorinţa polonezilor de a conserva trecutul arhitectural, prin reconversie, restaurare sau reabilitare. Şi nu doar trecutul. Silueta instituţiei, precum şi arcul metalic, brut, văzute de pe malul stîng al Vistulei, sunt deosebit de expresive, percutante, şi sugerează în chip neîndoielnic şi cîte ceva din estetica, organicitatea, dar şi din expresia plastică din creaţia plastică a celui, care a fost Animatorul nr.1 al vieţii artistice (revoluţionare, insurgente, înnoitoare) din Cracovia erei socialiste.
În anul 2000, cînd Cracovia a fost Capitala Europeană a Culturii, numele lui Kantor era peste tot prin oraş. Îţi dădeai seama, cît de mult poate să însemne un singur om, dacă acesta este dăruit cu energiile necesare pentru a schimba şi anima pulsul artistic al localităţii în care a trăit, creat, visat şi iubit! El a fost acela care şi-a lăsat amprenta, inconfundabilă, în domeniul picturii, designului, graficii de carte, a teatrului, happening-ului, regiei şi scenografiei...A fost un veritabil "şaman" urban, care a adunat multă lume în jurul său, i-a inspirat, i-a întărit în convingeri, şi le-a dat speranţa, dar şi certitudinea, că libertatea artei nu poate fi stăvilită, nivelată sau anihilată cu nicio forţă formulată de mintea şi puterea omului. Semenii au înţeles asta. Kantor a fost pentru ei o lecţie de luptă şi de viaţă.
Picturi-colaj de Tadeusz Kantor, din colecţia Muzeului Naţional din Cracovia (expunere permanentă - etaj 2).Pe acest etaj se conservă o foarte importantă colecţie de artă, astfel că cine doreşte să se familiearizeze cu arta poloneză antebelică dar şi de după război (mai ales) - aici trebuie să ajungă obligatoriu.
Foto: © vladimir bulat, iulie, 2014.
