Despre Nadia Anjuman (1980-2005) am aflat dintr-un interviu cu scriitorul și regizorul de origine afganeză, Atiq Rahimi. Poetă și jurmalistă, studentă la Universitatea din Herat, era născută într-o familie de etnici tadjici persani, care locuiau în Afganistan. Publicase în 2005 un volum de versuri lirice, întîmpinate cu entiziasm atît în propria țară, cît și în Iranul vecin. Volumul este intitulat - Gul-e dodi (”Floarea de-un roșu închis”), care a avut un tiraj de vreo 3000 de exemplare, un succes mai mult decît răsunător! În noaptea de 4 spre 5 noiembrie 2005 a murit în spital, în urma leziunilor și rănilor provocate de soțul acesteia, pe motiv că notorietatea ei publică și poezia fac de rușine familia!
Cazul acesta l-a zguduit pe Atiq Rahimi, care urma să ajungă în acel oraș pentru o întîlnire literară. N-a fost să fie, dar călătorește peste cîtva timp în Afganistan, unde a încercat să se întîlnească cu familia fetei. Dar i s-a refuzat dorința de a-i cunoaște rudele...a aflat apoi că soțul ei a fost întemnițat, unde a încercat un suicid, injecîndu-și în venă cherosen, iar ”curajul” acesta l-a proiectat într-o comă prelungită. Desigur, scriitorul nu i-a putut vorbi, dar l-a văzut lungit, pe patul suferinței, atunci și-a imaginat o femeie, care i-ar fi relatat aceluia toate cîte le avea la inimă și în suflet...spuse fără teamă, direct, sec. Așa a luat naștere fabuloasa povestire intitulată Syngué sabour. Pierre de patience; scrisă direct în franceză, în 2008, tot atunci publicată (P.O.L.). În același an cartea a fost premiată cu prestigiosul Prix Goncourt. Este tradusă deja în zeci de limbi.
În 2011 textul literar a fost adaptat sub formă de scenariu de film, împreună cu faimosul scriitor Jean-Claude Carrière, iar lansarea pe piață a creației cinematice a avut loc în februarie 2013.
Aici poate fi văzut filmul online, în original, cu subtitrare în limba franceză. Poartă exact numele cărții. Este un film zguduitor, realist, crud pe alocuri, dar nu mai puțin frumos și spectaculos. Poate niciodată un film nu mi-a arătat atît de explicit și direct realitățile unei lumi prăbușite, violente, măcinate de conflicte și împinse în stagnare de o quasi-totală ideologizare islamistă, care duce acea lume bătrînă într-o ireversibilă prăpastie emoțională, socială, morală și politică. Rahimi spune că metafora bărbatului paralizat, devenit o legumă inertă reprezintă ”anchiloza sistemului falocratic”, opresiv și nedrept în raport cu femeile, iar camera în care se consumă drama ”dialogului” (care e monolog în fapt, de aici vorbirea cu ”piatra răbdării”, care trebuie să aducă izbăvirea, mîntuirea) dintre cei doi - este întruchiparea femeii, care este închisă, sugrumată, abandonată și devastată de acest sistem, prin excelență violent.
Filmul o are în prim-plan pe minunata actriță iraniană Golshifteh Farahani.
Photo courtesy Sony Pictures Classics.
