Apariţia în 2010 a cărţii "Noul Machiavelli" (Cum se gestionează puterea în lumea modernă * ) a trezit în Anglia şi SUA un interes sporit. Autorul ei este fostul şef de cabinet al ex-prim-ministrului Marii Britanii, Jonathan Powell.
Laburistul Powell, eminenţa cenuşie (Shadow chancellor) a cabinetului Tony Blair în anii cei mai încordaţi ai anilor 2000, l-a ales pe magnificul Niccolò Machiavelli ca reper în desluşirea, analiza şi înţelegerea politicii contemporane, la care Powell era martor şi arhitect. Tehnica nu e nici originală, nici nouă - are deja o bibliografie solidă şi convingătoare, astfel că machiavellismul a ajuns deja cumva un adjectiv al politicului prin excelenţă. Problema nu e numele lui Machiavelli, care se foloseşte vrute şi nevrute, ci problematic devine faptul cînd sintagma se foloseşte mai ales de cei care nici nu au cetit nimic din opera augustului florentin renascentist. Nu cred că e cazul lui Powell, care-i foloseşte întregul eşafodaj de gîndire, mai mult, presară în cartea sa pasaje din textele marelui său înaintaş - astfel că scopul autorului este să vorbească mai puţin despre profunzimea propriilor asumări politice, şi mai apăsat despre locurile comune ale politicului.
Dealtfel, scopul "memoriilor" oricăror eminenţe cenuşii este de a minimaliza, poate, culpele, greşelile şi erorile, de a transforma cumva fascinaţia lui Machiavelli pentru Cesare Borgia, într-o peroraţie despre diferenţa dintre amoral şi imoral. În definitv, chiar dacă scopurile şi pîrghiiile politicului nu s-au transformat din Antichitate pînă azi, principiile morale au suferit metamorfoze serioase de la o epocă la alta. Despre vremea sa vorbeşte amănunţit în acest volum Jonathan Powell. Şi mai ales despre loialitate. Poate cea mai atrăgătoare [aproape ca un detectiv] parte a cărţii se referă la relaţia dintre Blair şi fostul său coleg de partid, cu care a petrecut ani în şir, în acelaşi birou, Gordon Brown - relaţie care ilustrează cel mai bine aserţiunea lui Machiavelli, portivit căreia "este foarte dificil pentru lideri să aibă prieteni adevăraţi sau să menţină acele prietenii pe care le aveau înainte de a ajunge în funcţie" (pag. 140). Gordon nu a suportat, se pare, niciodată gîndul că mai tînărul său coleg şi subordonat a ajuns atît de sus în scara ierarhică a politicii britanice. De aici, "ura lui intensă" (pag. 172). Despre felul în care relaţionează sau rivalizează cei doi găsim referinţe presărate în întregul volum de aproape 500 de pagini.
Nu mi-am propus decît să dau un semnal prin aceste rapide însemnări, căci cartea aceasta a şi apărut în română, prin străduinţele editurii Cartier, şi prin traducerea fină a lui Alexandru Şiclovan. Dar vestea cea mai importantă este că lansarea se va face în prezenţa autorului, care vine special pentru asta la Chişinău. Fostul "aghiotant" al lui Blair va beneficia de oficiile de gazdă ale prim-ministrului actual al RM, Vlad Filat, care va şi vorbi la lansarea volumului, în 6 noiembrie, la ora 18.15.
Astfel de cărţi necesită o atentă lectură - ca folosul unei astfel de cetiri să fie mai mare şi cu învăţături pe măsură! Cel puţin asta să ajute să ne dumirim în ce vremuri trăim...care e natura lor, şi care-s oamenii care o construiesc şi o modelează.
* Mie pesonal mi se pare tare inexplicabilă opţiunea asta a lui Powell pentru sintagma Modern World, pentru că modernitatea, îndeobşte, se consideră consumată o dată cu terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, din acel moment debutînd era contemporană, cu toate derivatele conceptuale ale acesteia, formulate de ştiinţele sociale, istorice, artistice, de practicile urbane etc.
