La editura ART a apărut cartea de reportaje şi reconstituiri istorice ale scriitorului polonez Mariusz Szczygieł (a se ceti: Şcigel), cu titlul Gottland (coleţia Ocheanul întors), a cărei ediţie princeps a fost editată la Frankfurt am Main: Suhrkamp, în 2008.
Văzînd coperta acestui volum, imediat gîndul m-a dus la statuia aleasă pentru a o ilustra. Este vorba de grupul statuar dedicat lui Stalin, lucrare a sculptorului ceh Otakar Švec, cel care şi-a curmat viaţa într-un moment în care lucrarea sa încă nici nu fusese inaugurată! Szczygieł ne arată că trupul asfixiat al artistului a zăcut 50 de zile, fără ca nimeni să fi observat dispariția îndelungată a acestuia. A lăsat un bilețel pentru notarul său, în care preciza să fie incinerat, iar toți banii care-i revin ca drepturi de autor pentru acest monument, să fie donați pentru îngrijirea soldaților orbi, care și-au pierdut vederea în război...
Întrucît mă ocup de multă vreme de moştenirea artistică stalinistă, în catalogul meu figura şi această realizare diabolică, la care autorul a lucrat între 1952-1955. Dimensiunile grupului statuar sunt cu adevărat ciclopice: 14.000 de tone de piatră, înălţime - 15 m., lungime - 22 de metri, lăţime - 12, şi este compus din 32.000 de fragmente de piatră naturală, aduse din întreaga Cehoslovacie. Dezvelirea monolitului sculptural a avut loc la 1 mai 1955, în prezenţa lui Nikita Hrusciov, prim-secretar al URSS. În 1962, după ce Nikita Hrusciov a criticat vehement activitatea lui Stalin, la al XX-lea congres al PCUS al URSS (1956), s-a decis demolarea colosului al căruia autor a fost Otakar Švec, secondat de arhitectul Jiří Štursa. S-a folosit o cantitate mare de dinamită, dar a fost nevoie de 3 detonări, ca monumentul să fie dislocat şi spulberat de pe soclu.
Povestea lui Švec şi a lucrării lui o reconstituie autorul cărţii Gottland, după date de arhivă ceheşti. Dar e de consemnat aici, că după demolarea monumentului a rămas soclul, precum şi galeriile de sub acesta, care au slujit mulţi ani ca depozit pentru cartofi...Tocmai în 1991 s-a decis montarea unui metronom, pe locul pe care se înălţa figura impunătoare a lui Stalin, urmat de muncitori, ostaşi şi ţărani.
Soarta acestui soclu nu era decisă pînă de curînd, cînd se propunea demolarea înregului ansamblu, şi înlocuirea cu un oceanarium, dar încă nu e pecetluită aceasta, întrucît organizaţia Za Staru Prahu (Pentru vechea Pragă), înfiinţată în 1900, se opune demolării, şi propune includerea acestor ruine în lista monumentelor protejate, pe motiv că acestea sunt reprezentative pentru epoca realismului socialist.
Revenind pe meleagurile noastre, consider că nici soclul lui Lenin, din Bucureşti, care este gol din ianuarie 1990, iar între 2010-2014 a fost "scena" (curator Ioana Ciocan), nu trebuie demolat, aşa cum se intenţionează în cel mai scurt timp. Modalitatea de a-l păstra pentru posteritate, ca un imens bold în obrazul conştiinţei noastre, este de a iniţia de urgenţă o procedură de clasare a întregului sit, şi includerea lui în Lista Monumentelor Istorice. Mai ales că din isprava lui Dumitru Demou (1920-1997), cu monumentul lui Stalin, nu a mai rămas nici măcar memoria. A fost complet demolat în acelaşi an, 1962, cu monumentul de la Praga.
Consider că indiferent de culoarea politică, de simpatii & antipatii, epoca realismului socialist nu trebuie complet aneantizată, căci nu putem lăsa posterităţii un gol. Cine-şi poate aroga atîta cutezanţă de a face tabula rasa din monumentele unei întregi epoci? Cum vor şti urmaşii noştri, cum arătau oraşele şi satele noastre, în materie de monumente de for public, dacă vom rade chiar mărturiile de vîrf ale acelei epoci? Doar din fotografii, cred, ca istoric de artă, că nu-ţi prea poţi întemeia o opinie, o analiză, un crez. Statuia lui Lenin era reprezentativă pentru realismul socialist românesc, pentru epoca oportunismului şi a lentorii minţii umane din acea vreme. A fost dată jos. Excelent! Dar măcar soclul este necesar să fie păstrat; aşa cum nu a inoportunat pe nimeni aproape un sfert de veac, nici de aici încolo nicio minte limpede nu va avea nevoie de altceva decît de acea pauză, care s-a instalat după dispariţia "Tătucului"! Pledez pentru o discuţie publică pe chestiunea soclului lui Lenin, care nu s-a consumat încă.
Să fiu bine înţeles, nu am nimic împotriva Aripilor lui Mihai Buculei, doar că pledez pentru instalarea acestei lucrări în alt loc. Dealtfel, amplasamentul iniţial era rondul din Piaţa Presei Libere (în inima traficucului!), nicidecum pe locul rămăşiţelor leniniene, baraschiene...
Că încă mai interează astfel de "detritusuri", o dovedeşte fără tăgadă şi apariţia la noi a cărţii lui Mariusz Szczygieł! La la lansarea căreia vor paricipa şi doi ambasadori, ai Poloniei şi Cehiei. Cartea a apărut deja în engleză, franceză, rusă, portugheză, maghiară, italiană (vezi aici, lista completă).
Sunt socluri de monumente de care va trebui să ne împiedicăm o veşnicie, o spune şi Szczygieł!
