Pericopa evanghelică de astăzi (Luca 18, 35-46) ne relatează despre vindecarea orbului din ierihon, al cărui nume nu-l știm, pentru că Apostolul Luca nu ni-l numește.
În dorința disperată de a fi auzit de Hristos, săracul aceasta strigă: „Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă!”, apoi încă mai tare...aflat în fața acestuia, și auzind ce-și dorește acesta, Hristos I-a zis: „Vezi” (bartolomeu anania, în traducerea sa scrie: „Capătă-ți vederea!”). Credința ta te-a mîntuit”.
La ieșirea din ierihon Mîntuitorul mai face o tămăduire de același fel. de data aceasta aflăm numele celui vindecat, „bartimeu orbul, fiul lui timeu”, ne-o spune explicit Apostolul Marcu (cap. 10, 46-52), și ne mai relatează Marcu precum că aceasta fiind chemat, și-a lepădat haina, „sărind în picioare a venit la Iisus” (Marcu 10, 50).
Deci, în drum spre ierusalim, mergînd spre Pătimire, Mîntuitorul vindecă doar prin cuvînt doi orbi, care zăceau pe marginea drumului, dar care-L așteptau, nădăjduiau și își doreau cu ardoare și curaj să să-L și vadă! mie mi se pare că aceștia aveau deja o vedere duhovnicească, lăuntrică, clar-văzătoare, căci altfel nu L-ar fi „recunoscut” cu cugetul pe Cel care trecea pe lîngă ei...și L-au strigat pe nume cu glas puternic; unul I-a zis: „Învățătorule” (bartimeu), celălalt - ”Fiule al lui David” (orbul nenumit), iar după tămăduire ambii L-au urmat, și cu siguranță s-au întîlnit în alaiul care-L urma pe Mîntuitor în drumul său, cînd se suia la ierusalim, slăvindu-L.
În Evanghelia lui Matei (cap. 20, 29-34) aflăm că la ieșirea din ierihon: „doi orbi care ședeau lîngă drum, auzind că trece Iisus au strigat zicînd: Miluiește-ne, Doamne, Fiul lui David!”, care i-au cerut lui Hristos: „Doamne, să se deschidă ochii noștri!”. de data asta, Hristos „S-a atins de ochii lor și ei îndată au văzut și I-au urmat Lui”.
Date fiind asemănările prea flagrante dintre cele două minuni, și faptul că Matei Apostolul chiar îi alătură pe cei doi orbi, putem crede că de fapt, este o vorba de o singură tămăduire, a lui bartimeu, doar că cererea lui nu a fost auzită de către Mîntuitorul la intrarea în ierihon, ci împlinită doar cînd El părăsea cetatea „smochinului fără rod”...e de meditat nu atît asupra faptului cantitativ al acestei minuni, cît asupra darului de a putea vedea cu ochii luminii din noi, mai înainte ca vederea noastră fizică să o poată percepe în datele ei materialnice...
„Așadar, și noi, fraților, să alergăm după El și să fim următori luminii, luminați la trup și la suflet. să ne înderptăm spre strălucirea Lui și în cinstita zi a Domnului să ne purtăm cucernic. să-L slăvim prin fapte bune și să-i pregătim pe cei care ne văd slăvindu-L” - omilia 30 a Sfîntului Grigorie Palama. „omilii”, vol. II, ed. anastasia, 2004.
