Am fost întrebat azi despre cum văd eu artele plastice în MD în anul care tocmai se apropie de final. Nu e lesne să răspund la acestă întrebare. Dar gândindu-mă mai bine am putut invoca câteva evenimente expoziţionale interesante şi problematice. În februarie am văzut la Chişinău instalaţia grupului IZM. Acest grup, care lucrează cu o estetică uşor redundantă, încadrându-se oarecum în stilistica conceptualismului anilor'70-'80, a propus de această dată o cameră sufocată de o folie de plastic, semitranparentă, pe care s-a înşiruit un lanţ de cuvinte (în rusă), pe care le puteai citi dând ocol întregii "construcţii" de plastic. Teroarea cuvintelor? Vidul din jurul lor? Imposibilitatea dialogului? Rotirea noastră în jurul cuvintelor, sensurilor, ideilor? Blocaj discursiv? Mă tot întreb de atunci...
DE CURÂND, am citit Cronicile lui Popescu. Curios lucru: artiştilor nostri le place spiritul de aventură, se distrează şi se salvează prin artă. Pe Ghenadie Popescu îl declar artistul anul 2007, pentru că a înfruntat curajos Europa, a străbătut o bună parte din ea cu bicicleta, şi pe jos. A scris acasă, prietenilor, mesaje hazoase, pline de miez şi savoare "moldovenească". A fotografiat şi a analizat. Iar căţeaua lui, expusă şi văzută de mine la Saloanele de toamnă, este un simptom plastic indimenticabil.
Interventii 2, din luna iulie, e proiectul care aduce temeinic în prim-plan problematica socială. O duzină de artişti fotografi tineri, conduşi de Iosif Kiraly, au descoperit numeroase zone crepusculare ale Chişinăului (Stadionul Republican, Lacul Morilor, Cimitirul Evreiesc pe (fosta?) stradă Verde, Închisoarea centrală din Chişinău, fostul spital de tuberculoză etc.). Tot în acea perioadă s-au putut documenta etape ale "restaurării" Casei Hertza, dar şi a Casei Kligman. Fotografia devine, iată, vehiculul cel mai la îndemână de a consemna fapte şi stări ale contemporaneităţii. Ale contingentului crud şi neîndurător. Care se cere analizat, documentat şi comentat.
În final, expoziţia personală a lui Anatol Rurac, intitulată Katharsis. Titlul mi se pare, sincer, cam pompos. Dar expoziţia merită toată admiraţia. Chiar dacă pare la prima vedere o simplă colecţie de tablouri, ulterior regăseşti în spatele acestor panouri - adesea tridimensionale - un artist meditativ, imaginativ, profund, de factură asumat poetică. De-a lungul anilor a abordat problematici non-figurative, calofile, geometrice. Plastică în formă pură - am putea defini exerciţiile sale din ultimul deceniu; dar m-am aplecat cu luare aminte la seria de fotografii alb/negru, şi mi-am dat seama ca omul nostru a cochetat serios, cândva, cu zona body art-ei, performance-art-ei...Acolo e explicaţia acestui purism. A revenit însă constant la pictură, la esenţele ei tari, misterioase, la cromatica ei provocatoare şi îmbătătoare. O personală cum nu mi-a fost dat de multă vreme să mai văd la Chişinău!
Deci, cum e cu "saliva unui marabu"? Abundentă! Mai copioase pot fi şi comentariile mele pe seama anului 2007 - în materie de artă -, dar mă opresc acum...o voi face, poate, pe hârtie, pentru vreo publicaţie - dacă va fi cazul.
