Iată ”mărul discordiei” pentru mine; cînd a fost distrus acest monument din fața Parlamentului RM în vara lui 1991 mi-a devenit clar: un viitor cultural în acest areal nu va exista! Știu, sună brutal, acuzator și sentențios. Dar asta am simțit atunci, cam același lucru îl simt și acum, după aproape două decenii. Eram de față cînd prăbușirea începea, și mulți polițiști asistau, pasiv. Turma umană dezlănțuită își făcea ”treaba”, demola un monument instalat în acel loc cu un deceniu și jumătate înainte...Dar cu cine concret se răfuia mulțimea? Cu marxism-leninismul? Cu comunismul rezidual și în plină disoluție atunci? Cu una din cele mai izbutite opere de artă monumentală excutate la Chișinău? Cu sculptorul Lazăr Dubinovschi?
Imaginea aceasta datează de prin 1974-1975. A fost făcută în atelierul lui Lazăr Dubinovschi. Este varianta finală a ansamblului sculptural, modelat în lut, după care s-a turnat/ștanțat versiunea defintivă, cea care a fost instalată în fața fostului CC al PCUS al RSSM (vezi mai sus). Postamentul din marmoră roșie avea să se monteze la fața locului.
”Răscolesc” prin cap în căutarea unei paralele sau similitudini pentru această indubitabilă reușită plastică, iar cronologic îmi vine doar comparația cu monumentul dedicat celor doi gînditori ridicat la Berlin, din 1986, lucrat de sculptorul german Ludwig Engelhardt. Monumentul de la Chișinău a fost dezvelit în anul 1976. Ambele însă poartă amprenta recuperării de către socialismul tîrziu a celor care au scris Manifestul Partidului Comunist. Apariția simultană a acestor două monumente face și mai radicală diferența între ele; evident, în favoarea lucrării lui Dubinovschi. De ce? Un element distinctiv ar fi originalitatea monumentului chișinăuean, prin așezarea ambelor figuri față către față, aflate într-o relație de interdependență și convivialitate, în raport cu statismul și alienarea personajelor din monumentul lui Engelhardt. Dacă Apoi, contextualizarea monumentului lui Dubinovschi face, implicit, și mai clar mesajul ideologic al acestuia; la Berlin monumentul este așezat într-o piață vastă, cu un nucleu circular pavat, Marx-Engels-Forum. Deși acest Forum își păstrează configurația finală din anul 1986, fiind amenajat inițial în 1977, discuțiile asupra viitorului acestui loc din Berlin Mitte sunt încă aprinse și pătimașe. Stînga politică germană a pledat pe larg, și întemeiat, pentru păstrarea acestei relicve, devenind acum un loc de atracție turistică, care conservă materialitatea trecutului comunist. Trebuie să menționez că celebra fotografă Sibylle Bergemann (cunoscută și ca fotografă de modă) a documentat de-a lungul cîtorva ani elaborarea și apariția acestui monument al lui Ludwig Engelhardt, inclusiv momentul montării, material reunit sub titlul unei serii: "Das Denkmal" (Monumentul, 1975-1986). Interesant de observat că una din primele schițe ale lui Engelhardt seamănă oarecum cu monumentul lui Dubinovschy. Efortul acestei fotografe era și rămîne unul afectiv și profund conceptual, căci conținea deja (in nuce) amprenta recuperatorie a unui regim care nu mai există, și se constituie acum sub formă de document autentic, oglindă activă în fața uitării...Trecutul, cu toate ale lui, face parte din fibra ființei noastre raționale, maturizate, și a uita ororile și perfidiile petrecute, înseamnă autoanihilare și recădere în barbarie. Imparțialitatea nu este neapărat o dovadă a înțelepciunii. Avem mereu nevoie de dovezi. Monumentul lui Ludwig Engelhardt este una din ele.
Monumentul lui Dubinovshi nu a avut parte, fatalmente, de un așa destin. El nu a putut fi conservat, nici salvat, fie și prin strămutarea lui într-un loc mai neutru. La EREN, în spațiul expozițional din Lacul Morilor, acolo s-au păstrat cîteva piese monumentale, proiectate altădată în spațiul public al Chișinăului, în era comunistă. Probabil că acolo monumentul lui Marx și Engels a fi trebuit expus! Distrugerea lui developează lipsa totală de afect și discernămînt a maselor populare în momente de confuzie și panică necontrolată.
Fotografie din 1982 [arhiva: oldchisinau.com]
Piațeta din fața Parlamentului Republicii Moldova e acum pustie, dar intențiile actualei puteri sunt de a pune acolo un monument al victimelor torturii. Primele (în)semne generate de concursul-caricatură, pus la cale spre a obține o propunere de monument cîștigătoare, mi se par ridicole dovezi ale lipsei de imaginație și reziduuri ale unei gîndiri plastice captive, îngălate și incapabile de propecțiuni contemporane. Amalgamarea unor forme plastice, ghidate de o gîndire confuză, nu înseamnă cîtuși de puțin proiecția unui monument, ci o poziționare cu semnul minus în fața viitorimii...
P.S. Mă bucură faptul că amicul meu Teodor Ajder încearcă să teoretizeze pe seama destinului monumentului lui Lazăr Dubinovshi, dar despre ”locul” rămas gol din fața Parlamentului RM. Astfel de poziționări nu sunt doar necesare, ci și obligatorii într-o democrație autentică. Nu le putem evita fără a cădea în ridicol și derizoriu.
P.S.S. Aflu astăzi din gazeta municipală că pe un alt monument al lui Dubinovschi au pus ochiul autorităţile, pe cel de pe Bd. Renaşterii, Monumentul eroilor comsomolişti! Se doreşte strămutarea lui, şi înlocuirea cu un monument al lui Grigore Vieru! Nu m-ar mira ca în scurtă vreme să-mi parvină vestea despre intenţia de a demonta şi statuia ecvestră a lui G.I. Cotovschy...de atunci încolo, nu va mi exista nimic din opera lui Dubinovschi la Chişinău. Halal, naţiune moldavă!
