Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

14 octobre 2013 1 14 /10 /octobre /2013 09:15

Un eveniment trist, cel al morții cîntăreței de muzică lirică și populară, celei care a fost Angela Moldovan, m-a pus serios pe gînduri asupra felului în care se scrie și se propagă public istoria. Istoria culturii în acest caz! 

Problema e că, iată, un om s-a dus dintre noi, și noi cei rămași aproape că nu știm nimic despre această personalitate a scenei muzicale românești a ultimelor decenii, și căreia i s-a decernat în 2012, la Gala ”Electrecord”, premiul pentru întreaga activitate. Casa de discuri care i-a editat 22 de discuri vinyl, o casetă și un compact disc!

Cunoașterea trecutului nu este de dată imediată, istoria este un domeniu în care nu poate exista intuiție, ci numai reconstrucție, și unde certitudinea rațională este înlocuită de o cunoaștere de fapt, a cărei sursă nu are nimic de-a face cu conștiința. Aceasta nu știe decît că timpul trece...” - afirmă faimosul istoric francez Paul Veyne, în ”Comment on écrit l'histoire : essai d'épistémologie” (Paris: Le Seuil 1970, ed. rom., 1999, pag. 96, traducere de Maria Carpov).

Dacă e să scrutăm realitatea din jurul nostru, aflăm că cel puțin în lumea anglo-saxonă se scriu o sumedenie de cărți biografice, biografii romanțate, studii de întinderi diferite, de la 100 pînă la 1000 de pagini. Mai mult, aceeași personalitate beneficiază de-a lungul vieții de mai multe exegeze, monografii critice etc. Una din cele mai impresionante și docte biografii pe care mi-a fost dat să o studiez a fost cea semnată de William J.Duiker (unul din cei mai competenți cunocători ai realităților social-politice din Vietnam), care a semnat apariția, în 2000, a copleșitoarei biografii a lui Ho Chi Minh.

Ideea la care mă gîndesc aceasta este: ce anume (mecanisme, contexte, oportunități) crează notorietatea unei persoane, înainte să fie declarată personalitate, și ce circumstanțe fac ca numele ei să se acopere de obscuritate, uitare sau ignorare. Singură, persoana nu e capabilă, se pare, de nimic. De propulsarea sa publică. Așa se pare. Totul depinde de cei din jurul acesteia. Alții crează faima, dar și defăimarea...

Revenind la Angela Moldovan, știu că nu există nicio biografie scrisă despre personalitatea ei, pînă în acest moment. Dintr-o sumară informare, aflăm că nici nu prea sunt date prea multe, pentru apariția unei lucrări în viitorul apropiat. În general, la noi, nu prea există o tradiție în scrierea biografiilor de artiști, scriitori, oameni atipici...Nici nu ne prea omorîm cu exactitățile, de aceea nici nu ne prea reușesc, reconstrucțiile, cum ar fi spus Veyne. Nu poți reconstrui nimic, cînd nu ai habitudinea și temeinicia unei construcții, a unei zidiri durabile. 

Concret, în acest caz, pe care l-am invocat, într-un moment nefericit, vreau să arăt că există confuzii flagrante în datele istorice legate de personalitatea Angelei Moldovan. La Gala ”Electrecord”, invocată deja, se afirmă că, A. M. născută în Basarabia, la Chișinău, în 1927 s-a mutat în 1944 în dreapta Prutului, stabilindu-se cu familia la Tîrgu-Mureș. Cînd avea 17 ani. Cîntăreața însă, în două interviuri TV, din 2006 și 2009 afirmă aproape identic, că: ”m-am născut în Basarabia, unde am stat un an, dar din cauza meseriei tatălui, a trebuit să ne mutăm”. Ce va reține istoria? Ceea ce susținea A.M. cu viu grai, sau ce a spus invitata să o prezente pe cîntăreață de pe scena Sălii Palatului, în fața unei audiențe de peste 2000 de persoane? Apoi, A.M. povestea cu mult patos, în emisiunea lui Marian Lepădatu (emisiunea Popasuri folclorice), că a stat ”4 luni și o săptămînă în China”, unde a și deprins un cîntecel, desigur în chineză. L-a și interpetat în cadrul acelei emisiuni, dar a ”scutit”, spunea ea, publicul de strofa a doua...Probabil că doar arhivele ar mai putea ști, cînd A.M. a poposit în China comunistă. În 2006 afirma că nu a mai cîntat acest cîntecel de trei decenii. Să fi fost pînă la rolul său din nemuritorul film ”Veronica”, al Elisavetei Bostan, lansat pe ecrane în 6 aprilie 1973, sau după? Mai știm că părinții cîntăreței se numeau Profira și Ioachim, și că Floarea Calotă, colega ei de breaslă, a poreclit-o ”bibelou de porțelan”. Da, e greu să nu fii de acord cu un astfel de alint, ținînd cont că A.M a fost mărunțică, scundă, de doar 1, 50 înălțime. Dar tocmai ”buturuga mică, răstoarnă carul mare”. Or, ”carul mare” este întreaga noastră cultură muzicală populară, pe cale de dispariție. Aceasta se va răsturna amarnic, ireversibil, dacă mereu, cînd dispare cîte un reprezentant al acesteia, nu vom ști prea multe despre etapele existenței sale terestre. Confuziile nasc baliverne, intuițiile - închipuiri și năstrușnice fantezii.  

Dar cîtă poezie ne-a lăsat un ziar din New Dehli, în 1973, cînd A.M. a cîntat acolo: ”Angela Moldovan este o cîntăreață absolut excepțională, are o voce atît de fină, și plutește cu glasu-i în sus și în jos, așa cum o pasăre se lasă din zborul său pe o creangă, fără ca aceasta să-și miște frunzele”! (din cuvîntul de laudatio de la Sala Palatului, în 2012). Or, publicul român, dar și intelectualul dîmbovițean, se încîntă și se gudură de plăcere cînd aude astfel de epitete (le gustă realmente savoarea!) mult mai mult și mai temeinic, decît la auzul unor date seci, contabilicești și exacte, legate de biografia celui care s-a învrednicit de acestea...

Destinul colectiv nu e totuna, totuși, cu biografia unică, irepetabilă a fiecăruia dintre semeni!    

 

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Necropolistică
commenter cet article

commentaires