Enigmaticul şi tristul aviator şi poet Antoine de Saint-Exupéry mi-a încălzit şi entiziasmat copilăria...Micul Prinţ era "harry-potter-ul" generaţiei noastre, de fapt chiar mai mult decît atît! Mai ales, pe mine personal, mă captivau desenele, şi nu este exclus ca undeva în profunzime, adînc de tot, acestea să-mi fi determinat interesul şi pasiunea pentru desen: culoare, linie, expresie plastică. Cartea a apărut cu un deceniu înainte să mă nasc eu. Acea versiune, din 1958, este disponibilă şi în reţea. Mi-este greu să spun cînd anume l-am descoperit cu adevărat, conştient, pe Micul Prinţ, dar în 1980 intram la şcoala de arte plastice...şi acest amănunt biografic sigur are tangenţă cu el...iarăşi, mi-amintesc cum l-am privit pe Micul Prinţ, în cap. al XIX-lea, cocoţat pe fleşa unui munte, de unde el era convins că va vedea întreaga planetă şi pe toţi oamenii ei, dar de unde a văzut doar stînci ascuţite precum nişte ace. Pe care le-a salutat, totuşi. Acele ace m-au "înţepat" şi pe mine...şi a început maturizarea mea.
Îl redescopăr pe Micul Prinţ acum, cu ocazia publicării volumului Scrisori către o necunoscută. O carte-obiect, care reproduce cîteva scrisori adresate unei tinere de 23 de ani, a cărei identitate a rămas o enigmă. Minunea-minunilor este că acele misive sunt însoţite de chipul Micului Prinţ, care dealtfel îi şi scrie acelei doamne întîlnite într-un compartiment de tren din Alger...
Amintesc că povestea Micului Prinţ a apărut în plin Război Mondial, în 1943, era o fărîmă de umanitate şi melancolie într-o lume pîrjolită, însîngerată, sfîşiată şi fracturată. Micul Prinţ avea un trandafir, care îi vorbea mereu primul...Ei bine, de pe planeta sa, niţel mai mare decît el însuşi, îi scrie necunoscutei întîlnite în tren. Se plînge în scrisori că "fetiţa invizibilă" nu-l sună, şi-i spune că "basmele sunt singurul adevăr al vieţii". În zbaterile sale se întreabă: "Merită oare osteneala să ai aseastă mîhnire pentru cineva care nici mîcar nu se gîndeşte să o prevină? Cu siguranţă cî nu. Atunci nici măcar nu mai ai vreo mîhnire şi e încă şi mai trist". Şi mai încolo: "Nu mai există astăzi nici un Mic Prinţ, şi nu mai exista niciodată. Micul Prinţ a murit. Sau poate că a devenit cu totul sceptic. Un Mic Prinţ sceptic nu mai e un Mic Prinţ. Sunt supărat pe dumneata că l-ai distrus". "Fetiţa" l-a întristat pe Micul Prinţ pentru că era căsătorită...Micul Prinţ voia să o facă "să călătorească în dragoste", doar că viaţa nu e niciodată la fel de frumoasă ca basmele, poveştile, iubirea!
"...n-am băut decât un pic de mâhnire".
În imagine: fragment din monumentul lui Antoine de Saint-Exupéry, de la Lyon.
