Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

11 décembre 2009 5 11 /12 /décembre /2009 09:28

Ghereta transport public
Unii se pot lăuda cu altfel de vestigii, chişinăuienii au aceste imagini de mobilier urban, aflate in situ imediat după al II-lea război mondial. Era o gheretă a transportului public, un dispecerat de la statia terminus. Nu-mi pot da seama care anume, dar privindu-o atent nu prim-planul mi-a atras atenţia, ci mai ales personajul feminin cu sarsanale în mînă, şi un cos la subsuoară privind curioasă spre cel care fotografiază, e cel mai activ punctum al compoziţiei. Nu pozează precum funcţionarii de la transporturi, dar rămîne în istorie prin expresia corpului său, căci fotografiatul era încă o ciudăţenie...un act ieşit din obişnuinţa cotidianului. Şi asta la mai bine de secol de la inventarea tehnicii dagherotipe! Citeam undeva că marile puteri vor rămîne în posteritate tocmai prin numărul mare de material filmat & fotografiat, în detrimentul celor care nu au nici putere nici imagine. E valabil şi în cazul unui oraş precum este Chişinăul, care conservă un număr infinit de mic de vestigii iconografice, mai ales că înfăţişarea lui s'a schimbat dramatic în secolului XX, metamorfoze provocate pe de o parte de distrugerile masive din perioada celui de-al II război european, iar pe de alta, de neputinţele, incompetenţele, nesăbuinţele şi rău-voinţele ultimelor două decenii. Acestea din urmă, au profitat tocmai de acest vid informaţional, ştiindu-se limpede faptul că nu poţi demonstra nicio crimă, fără a produce dovezi şi a aduce mărturii irefutabile. Or, dacă acestea lipsesc -- orice e cu putinţă... 
Îmi place enorm această secvenţă fotografică nu pentru ce arată, ci în mod esenţial, prin ce nu şi-a propus să îmbălsămeze, ce nu şi-a asumat fotograful: timpul, prin ceasul cocoţat în stîlpul de electricitate, şi aspectul omului de rînd, simplu, venit de la sat. Orăşeanca e întoarsă cu spatele la cameră, are pantofi albi şi ţine o poşetă, avînd capul descoperit. Tocmai convieţuirile acestea fac sensul fotografiei. O încarcă de fabulă, tîlcuri, posibile interpretări. Timpul şi civilizaţia pot trece neatins pe lîngă om, dacă astea nu au treabă cu sufletul său. Sufletul e mereu în altă parte. Iar fotografia încă nu a învăţat să-l prindă. Alb/negru sau color -- tot îi scapă... fotografia e doar  o "oglindă a memoriei" (Rosalind Krauss).      

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri
commenter cet article

commentaires

Gleb Ivanov 18/12/2009 23:53


Un studiu daca vrei pe teme de detalii semnificative este: cum sa ne petrecem viata pe alte meridiane sau latitudini. Nu cum sa intelegem viata asa cum am trait-o noi cu cei care ne-au ostracizat,
ridicand non-valorile la paroxism. E pierdere de timp sa studiezi saracia.


Andrei Pandele 16/12/2009 21:13


Am sa va raspund cam jalnic. Nu prea stiu.
Poza este facuta cu un aparat cu burduf.
si cel care a facut-o nu a deschis corect aparatul.
Se observa ca vizarea este spre in jos iar
deformarea de perspectiva este in sens invers.
 
Altfel este o poza care arata oameni care poate
ca nici nu mai exista si are farame de istorie in ea.
 
Desigur, are ceva farmec desuet
Andrei Pandele