Există un tulburător pasaj în romanul Agonie şi extraz a lui Irvig Stone, în care tînărul Michelangelo Buonarroti mergea în morga oraşului Florenţa pentru a diseca corpuri umane, pentru a le înţelege mai bine constituţia, structura şi compoziţia. Învăţa anatomia pe viu. Corpul uman devenea, prin acest gest al disecţiei, mai puţin misterios, vrăjit în propria carapace, într-un întreg ale cărui taine erau accesibile doar unor iniţiaţi sau medici puţin numeroşi. Stone insistă pe felul în care imaginea anatomică a omului îl umplea pe tînărul Michelangelo de oroare şi scîrbă, şi cîtă frică îl cuprindea numai gîndul de a fi descoperit de concetăţenii săi făcînd ceea ce face... Am fost atît de impresionat la acea vreme, şi sunt mai bine de două decenii de cînd am cetit acel monumental volum, încît multă vreme m-am gîndit la acel miros cadaveric, pe care-l urmărea pe Michelangelo! Care probabil în teroriza, dar îl şi întărea în convingerea că doar aşa va putea înţelege mai adînc unul din marele mistere ale existenţei: omul.
Prin 2002 am aflat pentru prima oară despre doctorul şi anatomistul Gunther von Hagens, cel care a elaborat procedeul de plastinaţie (Die Plastination) a oricărui corp viu. Metoda lansată încă în 1977 permitea conservarea şi prezervarea oricăror ţesuturi de materie organică, dîndu-le practic o nouă viaţă. Lichidele şi secreţiile din aceste materii organice sunt evacuate, deshidratate, şi înlocuite cu substanţe sintetice, neperisabile. În acel an lumea europeană era în plin scandal, care punea pe tapet presupunerea că materialul uman folosit în plastinaţie are o origine dubioasă, că von Hagens foloseşte cadavre din China sau Rusia. La scurtă vreme comunitatea medicilor germani l-a scos din rîndurile sale pe acest savant, cu motivaţia că foloseşte cu imoralitate şi lipsă de scrupule turpuri umane din zone cu risc ridicat pentru vieţile oamenilor...
Expoziţia " The Human Body" din primăvara-vara lui 2013 de la Bucureşti - de la Muzeul Antipa - este una din cele mai problematice şi ofertante în acelaşi timp pentru comentarii, dezbateri şi dătătoare de ţîfne pentru aroganţi. Parte din realizările lui von Hagens au fost topite într-un discurs expoziţional inteligent, expplicit şi foarte lămuritor. Cîteva piese întregi de plastinaţi s-au integrat de minune printre exponatele existente deja în muzeul amintit, astfel că materialul ilustrativ superior, omul, a devenit chiar centrul Muzeului Antipa. Poate de-abia acum am înţeles cel mai bine şi mai profund semnificaţia tulburării şi interesului trăite de marele Michelangelo, aşa cum apar acestea descrise în romanul lui Stone. Ne aflăm, astăzi, într-un plin proces de dezvrăjire a misterelor omului, asistăm aievea la felul în care acesta, omul, este structurat, asamblat şi cum funcţionează - într-un mecanism anatomic superior, tulburător de perfect, incredibil de complex. Desigur, nu avem (şi nu vom avea niciodată) acces la conţinutul minţii omului, la trăirile inimii lui, la splendorile duhului - care dispar toate după ce omul repauzează, şi nu mai rămîne din el decît carcasa, structura organică, scheletul şi unghiile.
Într-o lume guvernată de principii creştine, de mulţime de habotnici şi ignoranţi, o expoziţie ca cea propusă de Muzeul Antipa nu putea lăsa indiferenţi pe nimeni. Astfel că au fost sfîrşituri de săptămînă în care au şi 3000 de vizitatori. Lumea chiar doreşte să vadă, să înţeleagă, să studieze faţa nevăzută a propriului corp; felul în care este articulat, legat, modul perfect în care funcţionează, se mişcă, respiră, îşi guvernează viaţa. Cu puţin timp în urmă am scris despre un film în care tatăl a doi copii asistau la moartea tatălui lor, şi ideea era ca aceştia să crească fără frica morţii, fără ca acest hotar spre veşnicie să le provoace groază, oroare sau angoasă existenţială. Înţeleg din ce se spune în jur că şi la expoziţia "The Human Body" sunt aduşi mulţi copii, şi cărora chiar le place să vadă faţa nevăzută a corpului uman. Prin urmare, dacă cei mici nu au frisoane şi disconfort la întîlnirea cu anatomia umană, ce întrebări inhibitorii sau de ordin pretins moral am putea avea noi, cei maturi şi moderat de culţi? Nu ar fi mai înţelept să le urmărim cu luare aminte reacţiile, întrebările, comportamentul, şi apoi să luăm decizii în numele lor?
Expoziţia aceasta este în aceeaşi măsură educativă, pe cît este de utilă cunoaşterii. Principiile religioase şi morale nu se referă exclusiv la trup, ci la suflet, la salvarea prin duh, şi dacă este aşa, trupul nu este decît o piedică necesară în calea aceastei desăvîrşiri, în acelaşi timp nefiind cu putinţă nici existenţa duhului în afara trupului viu, căruia îi este sălaş, vas curat şi treaptă spre veşnicie. Anume cunoaşterea l-a făcut pe om să decadă din statutul de fiinţă edenică, precum ne spune cartea Facerii: dintru tot lemnul (pomul)ce este în grădină, cu mâncare să mănânci, iară din lemnul priceperii binelui şi răului să nu mâncaţi dintr‑însul; iară în ce zi veţi mânca dintr‑însul, cu moarte veţi muri (Fac. 2, 16‑17). Dar numai alungat din Rai, i s-a dăruit omului necesitatea mîntuirii, şi revenirii acolo...de unde a fost izgonit. Căile mîntuirii sunt nenumărate, ca şi cursele care i se întind omului. Un lucru e cert: nu de la cunoaşterea corpului său - aşa cum se vede şi din expoziţia "The Human Body" - se va trage prăbuşirea lumii acesteia, nici căderea ei în păcatul colectiv!
Sursa imaginii: internet.
Fațada muzeului: © vladimir bulat, iunie, 2013.
