Cum spuneam, proiectul de la Capul Dolosman - Arganum a beneficiat de o foarte buna documentare; pentru cine n-a fost la fata locului, catalogul este o excelenta sursa de a arata in detaliu etapa cu etapa intregul proces de realizare a "refugiului"...Protagonistii acestei "interventii" au fost: arhitectii - Mariana Celac, Catalin Berescu si Anders Goransson, si sculptorii - Dumitru Verdianu, Alexandru Nancu, Alexandru Grosu. NATURAL, astepam continuarea...

Scrisoarea a 20-a

Unui student care întreabă cine sunt cei săraci cu duhul

" Feciciţi cei săraci cu duhul, fiindcă a lor este Împărăţia Cerurilor, a zis Domnul Hristos. Pe tine te descumpăneşte acest lucru. Descumpănirea ta vine din faptul că încurci debilitatea mintală a oamenilor slab dezvoltaţi cu sărăcia pe care o laudă Hristos.

Sărăcia duhovnicească, altfel spus frângerea inimii, este o însuşire a celor mai bune minţi pe care le-a avut lumea. Este conştiinţa murdăriei proprii înaintea curăţiei lui Dumnezeu, conştiinţa deplinei atârnări proprii de nemărginita putere a Domnului.

Împăratul David a grăit despre sine: eu vierme sunt, şi nu om - iar împăratul David nu era debil mintal, ci a fost o minte bogată şi genială. Fiul lui, preaînţeleptul Solomon, a scris: nădăjduiesc către Domnul cu toată inima mea, şi pe înţelegerea ta nu să nu te bizui. Asta înseamnă a fi sărac cu duhul, şi anume a te încredinţa întreg lui Dumnezeu, iar în sine a nu crede.

Fericit este cel care e în stare a mărturisi fără făţărnicie: "Puterea mea este neputincioasă, înţelegerea mea nevolnică, voinţa mea şovăielnică - Doamne, ajută-mi!"

Sărac cu duhul este sfântul care, precum apostolul Pavel, poate să spună: eu nimic nu ştiu, fără numai de Hristos!

Sărac cu duhul e savantul care, precum Newton, recunoaşte că neştiinţa este nemărginit mai mare decât ştiinţa sa.

Sărăcia cu duhul este antipodul desăvârşit al trufiei şi laudei de sine. De prosteasca, foarte prosteasca trufie şi pierzătoarea trufie şi de pierzătoarea laudă de sine a vrut Hristos să ne păzească atunci când i-a lăudat pe cei săraci cu duhul.

Pace ţie şi bucurie de la Domnul! "

SURSA: Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi , scrisori misionare. Traducere din limba sârbă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, Buc., pp. 41-42.    

       După citirea pericopei evanghelice la sărbătoarea Sfântului mare Mucenic Dimitrie-izvorâtorul-de-Mir a ţinut predică ÎPS Sofronie, ierarhul românilor din Ungaria (din Gyula). A vorbit pe larg despre sintagma hristica "iubiţi-vă unii pe alţii". A făcut un excurs captivant în datele istorice legate de Sf. Dimitrie, moaştele căruia se află la Thessalonic, şi despre legăturile tuturor ortodocşilor din întregul areal balcanic. Arcul peste timp şi spaţii între acele moaşte taumaturgice şi cele pe care le deţin cu mare cinstire românii, cele ale Sf. Dimitrie cel Nou Basarabov - acoperă popoare şi credinţa ortodoxă păstrată cu multă grijă. Ideea ierarhului era ca nu există vremi fără sfinţi, cuvioşi şi  binecredinciosi... şi cât de mult înseamnă să aibă Muntenia aceste sfinte moaşte, ale Sf. Dimitrie cel Nou Basarabov, că Moldova le are pe cele ale Cuvioasei Parascheva, iar Ardealul - mulţii ei Sfinţi din mănăstirile ortodoxe!  Că toţi aceştia vor fi prăznuiţi dimpreună la singura mănăstire de pe întinsul B.O.R., care are hramul Tuturor Sfinţilor Români - de la Popeşti-Leordeni, ctitorie a Preafericitului Patriarh Teoctist.                                                                                                                         

Acesti doi ierarhi tineri, din fotografia făcută de mine la faţa locului, adică în Dealul Mitropoliei, sunt ÎPS Sofronie (stanga) si IPS Sebastian Ilfoveanu, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, sunt speranţa înnoirii şi primenirii Ortodoxiei româneşti actuale...  

              Astăzi lucrând la un articol despre Moara Roşie, solicitat de revista HABITAT, mi-am amintit că atenţiei mele a scăpat semnalarea unei barbarii petrecute anul trecut, în luna iulie, înaintea Sărbătorii Limbii noastre. Este vorba de demolarea şi dispariţia definitivă a Casei Feodosie, atribuită arh. Bernardazzi, care se afla în chiar inima Chişinăului, la adresa: Bd.Ştefan Cel Mare nr. 160. Deşi era monument istoric şi de arhitectură, imobilul a fost spulberat într-o noapte (practica asta mi-a amintit imediat de dispariţiei Clopotniţei, parte din ansamblul arhitectural al Catedralei, în anul 1962!). Dacă în anul 1962 astfel de acte de barbarie erau posibile în ex-U.R.S.S. - stat polieţienesc şi dictatorial - e cu atât mai de necrezut este ca astfel de demolări să se fi produs în anul 2005... Informaţia despre acest monument este extrem de parcimonioasă, seacă, de aceea, acum nu fac decât să plasez doar două imagini ale defunctei  Case Feodosie pentru a se vedea cât de spectaculoasă era aceasta, reprezentativă pentru arhitectura urbei, de la finele secolului al XIX.

                Din păcate, nu am o imagine de ansamblu a imobilului, dar detaliul acesta fotografic poate da seama plenar despre calitatea lui arhitecturală şi plastica faţadei lui. 

                                          Acesta este un detaliu de balcon, element figurativ-antromorf.

Fotografii: Natalia Motili

" Căci dacă pentru cineva bucuria lui atârnă de purtările sale, ea va fi una amăgitoare. Mai mult: va fi o bucurie săracă! Şi săracă va fi nu numai bucuria lui, dar şi cunoaşterea sa. Căci cine se veseleşte pentru că a înţeles pe Dumnezeu e într-adevăr bun, acela se mângâie cu o mângâiere care nu trece şi se bucură cu o bucurie adevărată; aceasta pentru că, aşa cum s-a spus, sufletul său s-a înţelepţit şi a înţeles că într-adevăr bunătatea lui Dumnezeu este nemăsurată.

Pentru că firea omenească nu se îndreaptă pe ea însăşi, întrucât e necontenit mai prejos decât ceea ce trebuie să fie. Din pricina înclinării ei, a slăbiciunii ei, a trupului, a piedicilor, a mişcărilor, precum şi a ceea ce îi vine din afară şi seamănă cu toate acestea, El [Dumnezeu] Şi-a pus în gând să lucreze orice stratagemă [şiretlic] pentru el [omul] să fie socotit tot timpul drept înaintea Sa potrivit cu ceea ce s-a auzit din Scriptură.

Căci pentru El un păcat nu face cât un păcătos. Îi place ca el să se ferească, pe cât îi stă în putinţă, de prilejurile de păcat, dar când se întâmplă ca acesta să facă răul, El nu încetează  să-şi reverse bunăvoirea Sa. Când cade în păcate grele, El îl acoperă; pentru ca ele să nu ajungă la cunoştinţa oricăruia, îl ajută pe cel ce a greşit. Căci vezi cum în păcatele grele El scoate la iveală doar cu anevoie câţiva păcătoşi, şi aceasta numai pentru a trezi frica în cei nepăsători; îngăduie să se vadă însă păcatele mici, ca prin ele să îndrepteze păcatele mai grele care rămân ascunse." 

SURSA: Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici  Partea III, recent regăsită, ed. Deisis, Sibiu, 2005, pp. 75-76. În româneşte: diac. Ioan I. Ică jr. 

*****************************************************************************************************************