Acum cîteva săptămîni nişte idivizi despre care lumea artistică a Chişinăului nu ştia nimic s-au dus să demonteze o parte din casa-atelier a lui Mark Verlan, pentru a o expune la Bienala de la Venezia. Acesta nu era decît actul final al unor discuţii şi interese ce s-au purtat (şi rafistolat) de-a lungul cîtorva luni - şi astfel, Mark Verlan dintr-un artist celebru, dar departe totuşi de lumea glamour-ului, a indivizilor cu ştaif, ajunge să-şi dea o parte din casa în care lucrează, meditează şi iubeşte, acestora. Proiectul în care a fost atras se numeşte frust: TRANSNISTRIA.
Într-un filmuleţ pus pe youtube un ins (Igor Avramenco, din grupul MOE) susţine că aveau nevoie de uşa lui Verlan pentru a arăta simbolic disponibilitatea de a deschide poarta Transnistriei, disponibilitatea artei de dialoga cu acea parte ciopîrţită a Moldovei. Iată, ne aflăm în plin discurs politic! Un discurs subversiv...
Apoi, partea de casă "decupată" de la Chişinău a fost adusă şi montată în Squero di San Trovaso (nu ştiu dacă e anume aşa, şi acolo, dar am transcris întocmai de pe afişul - caligrafiat manual), ca parte materială a proiectului cu care Moldova participă la Bienala de la Venezia.
Deci, cum văd eu lucrurile. Un cuplu de designeri, despre care se spune că sunt între Europa şi Chişinău, s-au aprins de chestiunea politică a TRANSNISTRIEI, şi au găsit soluţia: să vorbească despre ea la unul din forurile de frunte ale artei contemporane: Bienala de la Venezia. Desigur, nu de rufe, oje sau pantofi duce lipsă lumea asta mare şi colorată, ci în special de surprize, şocuri şi scandaluri. Cu asta se hrăneşte majoritatea, dat şi minorităţile. Bun. Se găseşte cel care trebuie să ofere şocul şi mopul: Mark Verlan. Urmează o campanie de pregătire a subiectului. Din opera lui Verlan poate construi - şi nu doar în opinia mea - orice tip de discurs, politic, estetic, existenţial, literar, naţional. De acest nivel al percepţiei avea nevoie "fantomaticul" grup MOE pentru a aduce ceva sesizabil şi explicit la Venezia. Verlan le-a oferit, desigur, soluţia!
După cum se vede, o parte din atelierul lui Verlan a fost reconstituit pe unul din cheiurile din Venezia, şi accesul spre "uşa" providenţială, expiatorie, se face din partea canalului, pe nişte trepte acoperite cu covor roşu. În coastă a fost acroşată o cutie poştală sovietică, ruginită, dar nu mai puţin spectaculoasă, doar că şi-a pierdut complet din culoarea albastră, cu care am fost obişnuiţi încă din copilărie. În "interior" - o reconstituire sumară a unei bucătării, aşijderea din era sovietică, cu un ceas, care, chipurile, a îngheţat la ora declanşării conflictului armat din Transnistria... Sub duşumeaua bucătăriei - un bunchăr, acoperit de un capac de tanc. Dar şi buncărul este transparent - are o ferestruică, poţi privi în afară, la cei din jur, la lucrările lui Verlan. Această reconstituire se doreşte o metaforă a Transnistriei actuale, încremenite în atmosfera prăfuită şi reacţionară a fostului URSS, un soi de arhipelag de tip sovietic la porţile UE. Asta este miza, premiza şi concluzia. Dar care e contribuţia grupului MOE, în afara gestului de a fi adus această "reconstituire" la Venezia?
Răspunsul nu e simplu de găsit, nici explicaţii de dat nu ar fi prea multe. Căci ce legătură ar putea, totuşi, exista între nişte creatori de modă şi neputinţele politice ale Moldovei de a-şi rezolva nişte imense defazări şi desincronizări, devenite endemice? S-ar putea spune că numitorul comun este arta? Mi s-a părut că demnitatea artei sucombă atunci cînd ea este pusă să lucreze pentru interese extra-artistice, atunci ea devine simplu vehicul. Recipient. Care poate fi umplut cu orice. Chiar şi cu mitologie, cum e şi numele zeiţei Pietas, devenită blazon şi siglă pe o sacoşă neagră, de pe umerul uneia dintre vizitatoarele "Pavilionului" Moldovei, la Bienala de la Venezia!
Personal - nu regăsesc R. Moldova, nici conceptele care o definesc, în această prezenţă expoziţională.
Foto: instalaţia lui Mark Verlan, adusă la Venezia de grupul MOE.
credit fotografic: transnistria project.
