Autor: Teodor Baconsky

Pana acum, s-a intamplat sa ajung mai repede la Sidney si Beijing decat la Chisinau. Mi-a lipsit nu atat impulsul, cat ocazia, fie aceasta profesionala sau privata.

Dar exista si oarece temeri psihanalitice in aceasta inhibitie, recent depasita printr-o prima calatorie: teama de nefrecventabilul spatiu postsovietic. Teama de expresia masochista a nationalismului romanesc. In fine, teama de propriile deceptii, dupa ce voi fi alocat masive asteptari "unioniste" in acest spatiu unde-mi aflu obarsia, desi m-am nascut la Bucuresti, din parinti complet "aclimatizati" in aria vechiului Regat.

Intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, cu strabaterea vamii si controlul pasaportului, mi-a rascolit deja sufletul, teoretic pregatit sa asculte "chemarea strabunilor".

Am parcurs o portiune de sosea din placi de beton, urmata de o alta decent asfaltata si m-am pomenit in capitala, unde mi-a fost dat sa remarc, imediat, farmecul tarist al generoaselor parcuri, conservarea (paraginita) a fondului interbelic si ciudata paloare a marcilor arhitectonice din perioada bolsevica. Orasul, altadata cosmopolit, a capatat acum ceva pasnic, provincial. Zona veche, trasata rationalist in etapa guberniala a sistematizarii sale, e cadrilata de strazi perpendiculare, care au primit, dupa '90, elocvente nume romanesti. Ma asteptam sa nu prea mai intalnesc tineri (pe care-i stiam emigrati), dar ei nu lipsesc, insotindu-si pasii cuminti alaturi de varstnici cu aer trist. Legendele negre, conexate la anecdotica redutabililor "racketi", au disparut grabnic indaratul unui molcom profil colinar. Am gustat vinuri si bucate moldovenesti, am intalnit intelighentia locala, fervent patriotica, desi uzata nervos, la capatul prea multelor lupte pierdute.

Langa Ambasada Romaniei, pe bulevardul Bucuresti, mi-a fost aratata cladirea fostului colegiu de fete, in revista caruia s-a intamplat sa debuteze poetul A.E. Baconsky. Am admirat duzii biseculari din parcul central, unde idilele lui Puskin s-au prelungit invizibil cu elanurile romantice ale junelui Hasdeu...

O ramura a familiei mele, Marianii, erau mazili din care se tragea bunica paterna, medicinista ulterior orientata spre datoriile maternitatii. Un frate al ei, "unchiul Jorj", fusese inalt functionar la o banca din Chisinau. N-am reusit sa o identific, asa ca nu stiu nici macar daca edificiul mai exista. Mi-a placut in schimb, pe un colt elegant, fosta cladire a Seminarului Teologic, unde va fi calcat bunicul meu, viitor preot si "oltean de peste Prut", cum avea el sa spuna odata refugiat in parohia sa de la Calimanesti.

N-am scapat, prin urmare, de ce mi-a fost frica: o invazie subiectiva de false amintiri, focalizate pe uriasa energie intelectuala pe care bucovinenii si basarabenii au difuzat-o, prin inzestratele lor elite, in corpul culturii romanesti. Climaxul acestei trairi mi-a fost dat in pelerinajul pe care l-am facut, abatandu-ma prin cimitirul orasului, unde odihnesc, intr-o absurda vecinatate, satrapii sovietici si cele mai rasarite figuri ale celor ce le-au fost, inevitabil, victime. Mortii nu fac geopolitica, insa ne solicita memoria. Ei ne apartin dincolo de framantarile istoriei, ca niste martori intelepti ai tuturor nevredniciilor pe care suntem chemati sa le vindecam.

SURSA: http://www.zf.ro/articol_106239/basarabia_subiectiva.html

                                    Despre desenele Elenei Murariu            

              Desenele Elenei Murariu sunt dovada unui meşteşug de mare clasă în înţelegerea şi întruchiparea imaginilor religioase. S-ar putea crede că acestea sunt crochiuri şi bruioane pregătitoare pentru viitoarele icoane. Şi da şi nu. Unele da, altele – nu. Felul în care se concep acestea arată că zugrava cunoaşte cu subtilitate tâlcurile acestui tip de imagini, şi că ele nu pot fi tratate şi concepute ca nişte reprezentări laice, lumeşti, comune. Scenele imaginate de Elena Murariu au o cadenţă specială, un ritm i-aş spune „diaconesc”, o puritate a liniei şi o cromatică „frugală”, toate acestea nu lasă rezerve în receptarea corectă a lor. Textele însoţitoare – completează discret imaginea. Evlavia cu care desenele acestea se nasc, nu lasă nici o îndoială sau confuzie, căci ea se citeşte (şi) din semnătura ieşită „prin mâna Elenei Murariu”...

                Să o îndrume Bunul Dumnezeu mereu spre astfel de fapte plastice.

MCC, UAP (Filiala Arta plastica religioasa si restaurare) va invita in data de 19 decembrie 2006, ora 15.30 la vernisajul expozitiei de grafica religioasa, la galeria Ministerului Culturii si Cultelor, sos. Kiseleff, 30. Expozitia va fi deschisa in perioada 19.12.2006-27.01.2007.

" Domnul Însuşi a prezis că spre sfîrşitul lumii mulţi proroci mincinoşi se vor scula şi vor înşela pre mulţi, şi că din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci (Mt. 24, 11-12), aşa încît atunci cînd va veni  El oare va afla credinţă pre pămînt? (Lc. 18, 8). Aceste încredinţări ne zugrăvesc un tablou cu totul nemîngîietor al stării moral-religioase din vremea de apoi. Evanghelia va fi cunoscută de către toţi, dar o parte nu vor crede în ea, alta – cea mai mare – va fi eretică, nu urmînd învăţăturii predanisite de Dumnezeu, ci construindu-şi singură credinţa din propriile născociri care iau ca pretext cuvintele Scripturii. Aceste credinţe născocite de către oameni se vor înmulţi la nesfîrşit. Începutul lor a fost pus de papa, Luther şi Calvin au continuat lucrarea acestuia, iar înţelegerea individuală a credinţei pornind de la un singur izvor şi anume Scriptura, înţelegere pe care aceştia au socotit-o a fi de temelie în creştinism, a dat un puternic avînt născocirii de noi credinţe. Acestea deja se înmulţesc: vor fi şi mai multe. Fiecare împărăţie cu mărturisirea sa de credinţă, iar în ea fiecare judeţ, pe urmă fiecare oraş, iar în cele din urmă poate că fiecare cap va avea mărturisirea sa de credinţă. Acolo unde oamenii nu primesc credinţa predanisită de Dumnezeu, ci îşi fac singuri una, nici nu se poate altfel. Şi toţi aceştia îşi vor da numele de creştini. Vor fi şi unii care vor ţine credinţa cea adevărată aşa cum a fost predanisită ea de către sfinţii Apostoli şi cum se păstrează în Biserica Ortodoxă, dar şi dintre aceştia nu puţini vor fi numai cu numele ortodocşi, dar în inima lor nu vor avea rînduiala pe care o cere credinţa, căci vor iubi veacul de acum. Iată ce cuprinzătoare este lepădarea de credinţă pe care o aşteptăm! Deşi peste tot se va auzi numele de creştin, se vor vedea biserici şi cinuri bisericeşti, acestea vor fi numai aparenţe, iar înăuntru va fi deplină lepădare de credinţă. Tocmai pe acest teren se va naşte Antihrist şi va creşte în acelaşi duh de aparenţă, lipsit de esenţa lucrului. După aceea, dîndu-se Satanei, el se va lepăda de credinţă în chip vădit şi, înarmat cu cursele lui cele amăgitoare, îi va atrage la lepădare vădită de Hristos Domnul pe toţi cei ce nu ţin creştinismul întru adevăr, făcîndu-i să-l cinstească pe el în locul lui Dumnezeu. Cei aleşi nu se vor lăsa amăgiţi, dar el va încerca să-i înşele şi pe aceştia, dacă va fi cu putinţă – iar ca aceasta să nu se întîmple, se vor scurta acele zile rele. Se va arăta Domnul, nimicindu-l pe Antihrist şi toată lucrarea lui prin arătarea venirii Sale."

SURSA: Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. 2, în curs de apariţie la editura Sophia. Traducere de Adrian Tanasescu-Vlas.