Dupa un deceniu Dan Perjovschi a fost iarasi la Chisinau. Nici capitala RM nu a mai fost la fel, dar nici Perjo nu e acelasi.

Mare mi-a fost mirarea sa aflu in inima orasului Podgorita, capitala muntosului Muntenegru, monumentul bardului rus Vladimir Visotsky, dezvelit in toamna lui 2004. Se pare ca actorul, poetul si cantaretul, care a marcat viata a multe milioane de melomani si admiratori, a vizitat de doua ori acest oras, pe atunci - Titograd, anume in 1974, si in 1975. La 3 decenii de la fillmarile unei coproductii iugoslavo-sovietice a aparut acest monument pe malul raului Moraca. Tot in acel oras mai exista si un monument al lui A.S.Puskin, pe una din arterele principale.

Vestea morţii lui Alexandr' Soljeniţîn a zguduit lumea, chiar şi societatea noastră. Au apărut numeroase şi diverse articole, mai mult informaţii. Poate că analizele asupra operei vor veni ulterior, poate nu. Căci, cum ne informează Cotidianul din 6 august, în limba română nu s-au tradus decât câteva volume ale scriitorului...Iar editura Humanitas intenţionează să traducă prima biografie a marelui scriitor, cea care a apărut în Rusia în primavara acestui an. Un ditamai cărţoiul de 900 de pagini. Aflăm din presă că oferta de traducere ar fi venit din partea editurii Fayard, care deţine drepturile asupra traducerilor din cărţile lui Soljeniţîn. Până cartea asta va apărea în româneşte am găsit că e util să ofer nişte date asupra acestei importante scrieri, pe care o datorăm istoricului literaturii şi lingvistului rus Ludmila Saraskina. În primăvara acestui an autoarea oferea un lung interviu publicaţiei Novaya Gazeta. Dialogul cercetătoarei cu ziarista de amintita publicaţie purta titlul: O viaţă cu un scop inclus.

- Ludmila Ivanovna, îmi amintesc că acum 5 ani aţi fost prima care aţi cercetat arhiva lui Nikolai Speşnev, prototipul lui Stavroghin din Demonii lui Dostoievski. Pentru a putea lucra cu materialele ce conţineau corespondenţa lui Speşnev, a trebuit să însuşiţi de la zero limba franceză. Şi v-a reuşit acest lucru. Care au fost dificultăţile principale când aţi lucrat la cartea Alexandr Soljeniţîn?

 - A fost o cantitate uriaşă de materiale despre Soljeniţîn. Dar, pentru o serie de teme principale - cam nimic. Acum câţiva ani am început, pentru o ipotetică lucrare, să compun letopiseţul vieţii lui Soljeniţîn. Modelul pentru mine a slujit descrierea vieţii şi creaţiei lui Dostoievski, în trei volume, lucrare elaborată de Casa Puşkin. Eu nu am avut parte de un colectiv. Lui Alexandr Isaevici nici nu i-am spus despre acest efort al meu. Letopiseţul l'am elaborat în doi ani şi jumătate. Am constatat însă că el conţinea multe pete albe. De'abia în acel moment i-am spus lui Alexandr Isaevici: de regulă, filologii se trezesc din amorţeală după vreo jumătate de veac după dispariţia unui scriitor, şi regretă că nu i se mai pot pune întrebări. Dar noi avem o şansă unică. Alexandr Isaevici se pusese de acord. Din vreme'n vreme, eu poposeam în Troiţe-Lîkovo cu casetofonul şi, având letopiseţul în faţă, îi puneam întrebări. Mi'amintesc bine ziua în care eram aplecaţi asupra unor hărţi militare din anii '40, încercând să stabilim itinerariul lui de front.
Ştiam din start că nu-şi doreşte în timpul vieţii un volum biografic. Şi am tot discutat despre asta între 2000 şi 2005.
Iar în 2005 colecţia Viaţa Oamenilor Celebri («ЖЗЛ») a pornit o serie denumită "Biografia continuă". Editura i-a contactat pe Soljeniţîni. A.I. a explicat clar că nu doreşte o biografie în timpul vieţii sale. La fel de explicit i s-a comunicat că apelul este pur informativ, şi că acest volum va apărea oricum. Ce poate el face este să recomande un autor. Sau - să nu recomande.

- Ce bravo...Lumea e tot mai necomplexată.
 
- De'abia atunci s'a anunţat candidatura mea, dacă tot mă aplecasem atât de serios asupra temei. Fireşte, am acceptat imediat. Cu bucurie, emoţie şi cu oarece teamă. 
Iar soarta s'a întors cu faţa către mine. Au început să curgă manuscrise de existenţa cărora nici măcar nu bănuiam. Am intrat în posesia unor srieri inedite ale lui A.I., din copilărie şi junime, povestiri de război, corpusul corespundenţei cu prima sa soţie. Dar şi cu Natalia Dmitrieva - din primii ani ai relaţiei lor. Corespondenţa era uriaşă, de-a lungul a mai multor ani - cu Nikita Alexeievici Struve (editorul Arhipelagului GULag, la Paris, la YMCA Press - nota V.B.). Corespondenţa sa cu Zubov, din anii '50- '60, cu prietenii din exilul din Kazahstan. Mi'au fost aduse memoriile nepublicate ale Veronikăi Valentinovna Turkina-Stein, verişoara celei care a fost prima soţie a scriitorului, N.A.Reşetovskaja. Surpriza absolută a fost să aflu cele 30 de caiete (jurnalele exilului) ale Nataliei Dmitrieva Soljeniţîna. Astea erau însemnări zilnice, notate de'a lungul a 18 ani: ce gândeau, cum trăiau şi cu ce se ocupau cei din familia Soljeniţîn în Vermont; cu ce emoţie urmăreau începutul schimbărilor în URSS. Ce atitudine aveau faţă de Gorbacev şi Elţin. Cum s'a cristalizat decizia revenirii în patrie. 
La mine acasă, în camera în care lucram, zăceau pe jos, maldăre de materiale de arhivă. Cutii, rucsace, pachete: umblasem doi ani printre ele. Niciodată, mai devreme de această experienţă, nu m'am temut că pot fi furată...dar acum am tremurat în fiece zi. Dacă acele cutii ar fi dispărut - pentru vecie. Toate materialele erau originale. Imediat ce am predat cartea la editură (septembrie 2007) - am şi comandat neîntîrziat o camionetă, şi am restituit autorilor întregul material.

- Volumul conţine mai bine de 900 de pagini. Totul, o cronică detaliată a unui destin. Dar, citind, involuntar îţi vine în gând: un om de o asemenea amploare, cu o aşa o experienţă de opozant, nu poate fi simplu. Este convins de credinţa sa. Fără îndoială - incomod pentru mulţi dintre contemporani. Această temă o punctaţi slujindu-vă de jurnalul părintelui Alexander Schmemann (parţial tradus şi în româneşte, în 2004 - nota V.B.). Probabil că o "psihoanaliză" biografică în timpul vieţii scriitorului ar fi dat prost. Şi totuşi: biograful nu a simţit o astfel de ispită?

-  Un sfat înţelept l'am primit de la Elena Cezarevna Ciukovskaja. Dînsa e şi în carte un personaj important, m'a şi ajutat în toate etapele scrierii cărţii. Ea a zis: Cel mai dificil lucru este să vă decideti la ce puteţi renunţa. Dacă doriţi să cuprindeţi totul - veţi naufragia. M'am gândit, bunăoară, să plasez analiza mea la Arhipelagul GULag, şi la Roata Roşie...Sau să decriptez Jurnalul la  Roata Roşie - o carte aparţinând unui gen unic, încă nepublicată. Dar...m'am abţinut. 

- Jurnalul Roţii Roşii va fi inclus în Opere Alese ale lui Soljeniţîn, ce urmează a fi editată în 30 de volume. Trebuie să vadă lumina tiparului în chiar 2008?

- Da, exact aşa. Totuşi, m'am abţinut de la analiza acestui Jurnal, chiar dacă am inclus material biografic din cuprinsul acestuia. La mai mult de atât nu am avut dreptul. Pentru mine era infinit mai important să reconstitui cu ce era tratat Soljeniţîn în Taşkent, la ce doză de radiaţie a fost supus în "secţia de radiologie", decât să privesc prin lupă Pavilionul canceroşilor. În alte capitole am evitat poziţia quasi-academică, care judecă: "uite, aici a avut dreptate - aici, nu". Dar admit întru totul posibilitatea de a scrie, în viitor, carte de acelaşi volum - "Soljeniţîn în exil", "Soljeniţîn în polemică cu a Treia emigraţie". Sau - "Soljeniţîn după revenirea în Rusia". Dar astea ar fi alte cărţi, absolut diferite. Pentru aceste subiecte trebuie să te documentezi pe bibliografia occidentală, să cunoşti lumea apuseană. Trebuie să cunoşti figurile-cheie ale Occidentului - cele care puteau influenţa opinia publică în anii 1970-1980. Trebuie parcursă toată presa vremii. De asemenea, se impune studierea ideilor celei de-a Treia emigraţii. Trebuie să se scrie nu doar cum percepea Soljeniţîn evenimentele, ci şi cum - aceste figuri-cheie - îl vedeau pe el. În acest volum am descris cronica vieţii scriitorului.

- Se pare că "suma vectorilor" care formează voinţele oamenilor şi apatia acestora - formează tema centrală a Roţii Roşii. Dar slovele acestea se potrivesc ca un epigraf şi pentru soarta autorului. Iată o voinţă umană - trecută prin atîtea circumstanţe strivitoare - capabilă să modifice înţelegerea a sute de mii de oameni. Şi în parte, probabil, chiar "starea societăţii" din propria Patrie.

- El a mers în întîmpinarea destinului. Mă tulbură multe lucruri în biografia lui. Iată - viitorul final al romanului În linia întîi. Este acel moment în care Alexandr Isaevici din "şaraşka" (termen vechi rusesc, popular-colocvial, care înseamnă un obiect contondent, sau o bîtă, cu care poţi bate pe cineva, Soljeniţîn a desemnat prin el instituţiile staliniste cu regim special, dar deosebit de lagăr; romanul În linia întîi are ca motto: Prietenilor din şaraşka - nota V.B.), unde era un habitat suportabil, cu activităţi matematice, este transferat într'un lagăr cu cel mai sever regim. A purces să-şi înfrunte soarta. Pentru că, dacă nu ar fi existat exilul din Ekibastuz, şi nu ar fi însuşit meseria de pietrar, cărăuş şi tencuitor, nu ar fi existat nici Ivan Denisovici. Iar dacă acesta nu ar fi fost - nu apărea nici Arhipelagul GULag. Experienţa şaraşkăi nu ar fi oferit destul material pentru scrierea Arhipelagului. Era nevoie de trei ani de muncă silnică, de rebeliunea din lagăr, şi de acea operaţie oncologică în lazaretul puşcăriei...
Viaţa i-a formulat lui Soljeniţîn sarcini , şi-i mai formulează încă, de care nimeni altcineva nu are parte. Soarta (sau altcumva, să nu o pomenim în van) pretinde foarte multe de la acest om. Dar îi şi dăruieşte destule. Dar dintru început îi cere, apoi - îl răsplăteşte. Acest fapt e pecetluit în toate direcţiile vieţii.
Nu ştiu ce-i mai rezervă viaţa. Dar am presentimentul că soarta îl va încerca pînă la finele vieţii sale...  

(Material în lucru)         

Interviu cu Mitropolitul Ioan de Korca (Albania)

- Inalt-Prea Sfintite, una din calitatile remarcabile ale bisericii ortodoxe albaneze este coexistenta pasnica cu vecinii musulmani, fapt ce pare paradoxal pentru Occident. Ortodocsii albanezi au depus eforturi sustinute in timpul conflictului din Kosovo, asigurand un suport medical, hrana si adapost atat pentru comunitatile de crestini, cat si pentru musulmani; iar aceste ajutoare sunt si acum, continuu, asigurate. Dar poate ca in opinia dumneavoastra exista si alte afinitati nevazute, care contribuie la mentinerea acestui echilibru? 

- Da, asa este. Mi se pare ca pe noi, ortodocsii, ne motiveaza o solida baza dogmatica. Convingera noastra este ca fiecare om este creat dupa asemanarea lui Dumnezeu, si, din numele Bisericii Ortodoxe, incercam sa convingem de asta poporul nostru. Dar dincolo de asta, exista numeroase legaturi invizibile, cum ar fi familia si relatiile cultural- istorice comune. De pilda, evlavia pentru Sfantul Cosma Etolianul este comuna si crestinilor si musulmanilor. In vremea vietii sfantului Cosma sudul Albaniei si nord-vestul Greciei erau o singura regiune. Epirul era inglobat in Imperiul Otoman, iar capetenia albanezilor, Ali Pasha, care conducea regiunea in veacul al XIX-lea, il cunostea personal pe acest cuvios. Ali Pasha apartinea musulmanilor din ordinul Bektashi, iar membrii acestui ordin si astazi apeleaza la prorocirile Sf. Cosma, chiar daca il numesc altfel. Noi, pravoslavnicii albanezi ii spunem Shen Kosma (Sfantul Cosma), ei il numesc Choban Baba. Choban inseamna "pastor, indrumator", iar Baba este "tata". De asemenea, Bektashii cinstesc sfintii de demult, de pilda, pe Sfantul Spiridon, pe care ei il numesc Sari Salltik, moastele caruia se odihnesc in apropiere, pe insula Corfu. Acesta atitudine fata de sfintii crestinilor l-a si motivat pe Ali Pasha sa construiasca o biserica de-asupra moastelor Sf.Cosma. In sudul Albaniei s-au conservat numeroase legende legate de viata Sf.Cosma, care se transmit din generatie in generatie. In fiecare sat al regiunii noastre exista alte relatari, ce spunea, ce a facut...Multe dintre acestea se exagereaza, dar ceva-ceva ramane...

- Ne puteti spune cate ceva despre asta?    

- Da. Acum cativa ani am ajuns intr-un sat albanez, in care era candva o casa minunata, ajunsa in paragina. Ultimul barbat din aceasta casa s-a prapadit in 1944, dar de atunci s-a nascut legenda ca la vremea sa Sf.Cosma a fost in acest satuc, si s-a oprit anume in acesta casa. El a fost bineprimit, omenit si adapostit. Dimineata acesta a spus: "La vremea rinduita, cred ca neamul acesta se va stinge". I s-a raspuns: "Parinte, este acesta un blestem?". Batranul spuse: "Eu va binecuvantez, caci va veni un timp in care vor conduce femeile si tineretul. Dar cand va veni acel timp mai bine va fi pentru cei care nu vor ramane printre cei vii". (Vladica a zambit). Acum asa este... In majoritatea caselor in care-mi este dat sa ajung, atunci cand il intrebi ceva pe barbat - raspunde fie femeia, fie fiica, fie fiii acestora. Cel mai adesea, tata si sotul nu au ce spune. Asa s-a facut ca in acea casa ultimul barbat s-a dus in lumea dreptilor in anul 1944. Dar sintagma: "va veni un timp in care vor conduce femeile si tineretul" nu trebuie inteleasa doar literal, ci si in sensul in care ea era talcuita de Sfintii Parinti. Spre exemplu Sfanta Sarah a zis fratilor sai: "Eu sunt barbatul, iar voi - femeile". Prin asta ea a vrut sa afirme ca masculine calitati se afla nu doar in diferenta sexelor, ci si in caractere. 

- Am auzit in Konitsa, in Grecia, o legenda, ca atunci cand Sfantul Cosma a trecut prin fata casei viitorului dictator albanez, Enver Hoxa, la Gjirokastru, unde avea sa se nasca, acesta ar fi spus: "Aici se va naste Antihristul". 

- Am auzit adesea aceasta relatare. Mi-este greu sa ma pronunt asupra veridicitatii acestor istorii, dar uneori nici nu are importanta asta. Nu are relevanta in sensul ca poporul tine sa sublinieze anume darul de prooroc al Sf.Cosma, dar istoria se afla in paza lui Dumnezeu, de aceea tot ce i s-a intamplat poporului albanez sub Hoxa era dinainte scris. 
Mai exista si acum la noi o istorioara potrivit careia Ali Pasha, june, de 16 ani fiind, a fost intemnitat de catre Kurt Pasha, cand acesta era guvernatorul Beratului. Acestuia i s-a aratat Sf. Cosma, care zise: "Iata, vine Ali, Ali Pasha". Sfantul a prorocit ca Ali va deveni Pasa, si ca va ajunge la Istambul cu barba rosie, prevestindu-i acestuia i se va taia capul. Aceste istorii au fost povestite si repovestite, mai ales lui Ali, cand acesta era Pasa. Era un tiran crud, dar si altii, carora grecii le purtau faima de eroi-revolutionari, nu era mai putin inumani. Stiu direct aceste legende, caci pe linie materna eu sunt din satul crestin Souli. Familia mea s-a refugiat de acolo cand satul a fost distrus, iar legendele care s-au pastrat, vorbesc despre capeteniile grecilor ca nu erau mai putin crude decat Ali. Asa erau vremurile, asta era menirea conducatorilor. 

- Daca sustineti ca pasalele si conducatorii grecilor erau la fel de duri, cum i se permitea Sf. Cosma sa propovaduiasca in acele locuri iubirea Dumnezeiasca si fata de aproapele?

- Conducatorii musulmani ai albanezilor nu erau neaparat niste musulmani in sensul strict al termenului - pozitionarea lor era motivata mai degraba de setea egoista de suprematie, nicidecum de ideologia religioasa. Multi dintre ei aveau legaturi de rudenie cu crestinii, dar si prieteni in randurile acestora, sau koumbari (Koumbaros (sing.), Koumbari (plural): nasi la cununie sau la botez. In lumea ortodoxiei grecesti, balcanice si arabe acest grad de rudenie este extrem de important). In Albania pana de curand se conserva traditia musulmanilor de a alege koumbari din randul crestinilor, iar crestinii - din mijlocul musulmanilor. In sens foarte strict, fireste, acest lucru nu era permis, dar multe familii tineau sa pastreze acest fel de relatii, iar uneori aceasta rudenie era legata pe criterii politice. De aceea, cum am mentionat deja, multi albanezi erau Bektashi, si aveau multe puncte de tangenta cu traditia crestina. 

- Dar nu sunt, oare, Bektashii la origine crestini, care au conservat elemente din credinta incipienta?            

   -  Intr-o anumita masura asa este, dar lucrurile nu sunt asa simple. Bektashii sunt descendenti din Asia Mica, adica din Turcia actuala. In Asia Mica existau mereu grupuri de crestini-gnostici, care conservau diverse traditii, iar acest fapt a influentat temeinic asupra Bektashilor. Acestia folosesc in cult pana astazi Evanghelia dupa Ioan, si cinstesc pe aproape toti sfintii crestini.

- Ei au aparut simultan in Albania?

- Nu. Ordinul Bektashilor nu a aparut in Albania, dar el este afin albanezilor mai mult decat orice alta forma islamica. Cand au navalit turcii, pentru a evita presiunile din partea acestora, si pentru a nu plati un impozit impus ne-musumanilor, intrarea in bektashism era singura forma de supravietuire a populatiei. Iar  Bektashii puteau pastra icoane, si le era ingaduit sa cinsteasca celelalte traditii.  Bektashii exista in Albania de mai multe secole, si constituie cam intre 15 si 20 % din totalul populatiei.
Albania este astazi centrul bektashismului, iar capetenia ordinului lor se afla la Tirana, nu in Turcia, caci Mustafa Attaturk Kemal i-a izgonit din Turcia in anii'30 ai secolului XX. Insusi Attaturk era albanez, si a devenit presedintele Turciei in timpul Revolutiei Junilor Turci, punand sub obroc ordinul dervishilor si al altora. Capetenia bektashilor era si el albanez, si acesta a decis mutarea ordinului in Albania, pentru a-l pune la adapostul celorlalti, departe de Istanbul. Un anumit numar de Bektashi era si pe insula Creta, dar acestia s-au alipit de biserica ortodoxa. Mai erau unii si in Bulgaria si in peninsula Balcanica, dar majoritatea lor se afla azi in Albania.

- Cat de apropiati sunt ei de siiti sau suniti?  

-  Ei nu sunt nici una nici alta. Credinta lor aminteste mai mult de o plamada amestecata, aminitind de influente crestine metisate cu ideile musulmane ale lui Rumi, si ale altor invatatori ai Asiei Mici. Bektashii nu poseda o traditie scrisa, de aceea credinta lor si pravila difera in dependenta de proximitatea in care s-au aflat credinciosii.

- Dar acestia au similitudini si cu sufismul? 

- Da, dar ei sunt mai deschisi catre crestinism, avem o asemanare exterioara. De exemplu, si ei au o structura bisericeasca, au si manastiri, nu simple moschei, ci adevarate manastiri. La fel ca si noi, au trei nivele ale ierarhiei bisericesti: Dervish (diacon, tarcovnic), Baba (parinte, preot), Gjysh (care se traduce fix, literal, ca batran, el implineste obligatiile unui episcop, deoarece poate hirotonisi pe altii). Structura organizatorica seamana cu cea eparhiala, iar toata regiunea de sub jurisdictia unui Gjysh se numeste Gjyshata. Ei au ceva care seamana cu taina botezului. Pentru botez se foloseste o apa cu esenta de trandafiri. De asemenea, au ceva care seamana cu impartasania, folosind paine, vin si cascaval. Dar mai presus de toate, la ei exista ceva unic in lumea islamica, anume - spovedania; de-asupra capului pacatosului se ceteste o rugaciune prin care Dumnezeu este rugat sa i se ierte pacatele. Tocmai de aceea, se poate conchide ca influenta crestina este una foarte temeinica.

- Dar acum cand crestinismul ortodox renaste in Albania, Bektashii manifesta fata de acesta vreun interes? 

- In general se manifesta o deschidere fata de crestinism, si mai ales fata de ortodoxie, in virtutea acelei asemanari de care aminteam. Cand Bektashii nimeresc intr-un locas ortodox, acesta nu este pentru ei ceva strain. Si acest fapt ne ajuta. Cum aminteam mai sus, avem sfinti comuni, desi ii numim in feluri diferite, citim si cinstim acelasi vieti de sfinti, si icoane. Ei se folosesc de icoane. 

- Din cate-mi pot da seama, Dumneavoastra sunteti convertit la Ortodoxie. Familia Prea Sfintiei Voastre era din randul Bektashilor?

- Asa este. Desi mare parte din familia noastra s-a reintors in sanul bisericii ortodoxe, eu mai pastrez legaturile de rudenie cu Bektashii. 

Continuarea aici,
textul netradus, de la pagina 67 pana la capat. 

Traducere de V.B.