Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

14 mai 2015 4 14 /05 /mai /2015 14:18
studiu de lalele ofilite. Foto: © vladimir bulat / IMG_9064 / 09.04.2014.

studiu de lalele ofilite. Foto: © vladimir bulat / IMG_9064 / 09.04.2014.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
8 mai 2015 5 08 /05 /mai /2015 12:59
Nicon MLADIN în Sala de Muzică a Palatului Cantacuzino. Foto: © vladimir bulat, mai 2015

Nicon MLADIN în Sala de Muzică a Palatului Cantacuzino. Foto: © vladimir bulat, mai 2015

Nicon este fiul unor artiști cu o bună așezare a talentului pe care puțini o mai au, și pe care-l cunosc aproape de la naștere. L-am văzut de cînd era un puști, crescînd, evoluînd, și l-am ascultat de cîteva ori la „seratele” de la Stavropoleos. Pe măsură ce creștea, prezențele lui la acele „serate” erau mai puțin frecvente. Dar Nicon muncea enorm la pian. O făcea cu discreție și dăruire. Anul trecut l-am ascultat interpretînd la el acasă, unde ne-a uns pe suflet cu cele oferite.

Aseară l-am auzit din nou, cu două cicluri din epoci diferite, intrepretate la un pian Steinway & Sons, de epocă, se spune că e de pe la 1910. A început cu „Fantasiestücke” de Schumann, și a continuat cu una din cele mai fantastice realizări pentru piano solo -  „Pictures at an Exhibition” a lui Modest Mussorgski. Ambele cicluri au de-a face cu arta vizuală. Și era firesc, cred, ca printre primele sale prezențe publice de la București ale lui Mladin, de la debutul stagiului său vienez, să aibă legătură cu arta vizuală. Poate la fel de firesc, pe cît de organică a fost și nașterea ciclului Pictures at an Exhibition”, din expoziția lui Viktor Hartmann, organizată de criticul Vladimir Stasov, în primăvara anului 1874! Hartmann a murit destul de tînăr, și lucrările lui - se spune - aproape că nu se cunosc. Dar Mussogrski i-a înveșnit opera de arhitect și artist, cum numai un mare compozitor a putut să o facă! Iar Nicon Mladin m-a făcut să simt cu vîrf de măsură acest lucru. Mai ales că nu am ascultat niciodată pînă acum acest ciclu la piano solo, ci doar orchestrat...Iar prin Schumann Nicon mi-a reîmprospătat în memorie picturile uneori aspre, alteori, edulcorate și de neuitat, speficice epocii romantismului, ale compatriotului său, Friederick David Caspar.

Recunosc că după concert nu am mai obosit să tot caut alte și alte interpretări ale acelor cicluri muzicale, pentru a-mi da seama, unde se poziționează Nicon Mladin în această „constelație”. Și am constatat că nu foarte multă lume s-a aventurat pe acest tărîm, și mi-am mai dat seama că, mai ales în cazul lui Mussorgski, el este „vizitat” îndeosebi, și mai ales de cei din spațiul slav, sau de cei care au folosit și folosesc în formarea lor muzicală aceiași „lingua franca”, a fostului și eternului imperiu țarist-sovietic-rusesc. Iată doar cîteva nume de rezonanță maximă, care interpretează  magistral Pictures at an Exhibition: Horowicz, Kissin, Mihail Pletnev, Khatia Buniatishvili, Alexandr Yakovlev etc. Dar nu poate lipsi din această înșiruire și o splendidă excepție, cea a pianistei germano-japoneze, Alice Sara Ott, care iese pe scenă spre a interpreta acest ciclu cu pioarele goale, iar recent a lansat The Chopin Project, împreună cu muzicianul islandez, Ólafur Arnalds.

 

Mulțumesc, Nicon pentru toate aceste descoperiri! Nu te opri din acest mers, a cărui cadență matură am admirat-o aseară...Ești, cu certitudine, pe calea cea bună.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri Spiritualia
commenter cet article
4 mai 2015 1 04 /05 /mai /2015 08:48

Ieri a fost Duminica Slăbănogului, a patra după Învierea Domnului. Textul ioaneic relatează despre o minune de tămăduire a unui om țintuit la pat timp de 38 de ani. O perioadă mai lungă decît însăși existența pe pămînt, în trup, a Mîntuitorului! Cu toate astea, Acesta din urmă a curmat lunga suferință a celui răpus de boală printr-o scurtă poruncă: „Ridică-te, ia-și patul și umblă!”

Ce suprinde însă în această pericopă evanghelică nu este puterea lui Dumnezeu de a însănătoși; asta este în firea lucrurilor făcute de EL. Îngrijorător cred, este ceea ce i se spune în final: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai greșești, ca să nu-ți fie mai rău”. 

Schitul Balamuci, Sec. XVIII, pronaos. Foto: © vladimir bulat, martie, 2007.

Schitul Balamuci, Sec. XVIII, pronaos. Foto: © vladimir bulat, martie, 2007.

Întradevăr, fraza aceasta scurtă este surpinzătoare, și neașteptată. Dumnezeu ne spune că și răbdarea Lui este limitată, că ceea ce ni se întîmplă rău, dezastruos și înfricoșător - în perspectiva lui Dumnezeu, au alt înțeles. Pentru omul de astăzi, și probabil pentru cel dintotdeauna - de la Facere încoace - orice suferință pare o apropiere de o limită. De limita dincolo de care acel om se separă de viața sa anterioară, de cea în care era precum toți ceilalți semeni ai săi. Și nimic nu mai e ca înainte! Or, slăbănogul din pericopa ioaneică s-a aflat în starea asta limitată vreme de 38 de ani. Cînd se face bine, în chip minunat, este avertizat, că i se poate întîmpla ceva mai rău. Să fim puțin atenți, unde se produce minunea: Bitezda, la vechii evrei, însemna Casa Milostivirii, a Milosîrdiei, în limbajul nostru arhaic. Era, deci, un loc al lucrării lui Dumnezeu, în care printr-un înger al Domnului, „la o anume vreme se tulbura apa”. Apoi, ni se mai precizează că: „cel ce intra întîi după tulburarea apei se făcea sănătos de orice boală era ținut”. Apa, după cum drept mărturisește același Ioan, este stihia prin care a botezat Sfîntul Ioan-Înainte-Mergătorul pe Iisus însuși. Prin urmare, apele Bitezdei lucrează, în duh, precum Fiul Omului s-a arătat în Iordan. Desigur, în cazul slăbănogului apa este ceva colateral, el nu s-a atins de ea, pentru că nu a putut. Slăbănogul este întremat prin cuvînt. A fost tămăduit prin puterea tămăduitoare a cuvîntului dumnezeiesc. Dar rămîne întrebarea, de ce Hristos îl avertizează anume pe acesta, în timp ce nimănui altcuiva nu i-a făcut această înfricoșătoare remarcă? În alte cazuri, spune posedatului: „Întoarce-te în casa ta și spune cît a făcut Dumnezeu pentru tine” (Luca, 8, 39); sau, femeii cu scurgere de sînge: „Femeie, dezlegată ești tu ne neputința ta”! (Luca, 13, 12); sau, celuilalt slăbănog, scos prin spărtura casei, i-a zis doar atît: „Fiule, iertate fie păcatele tale!” (Marcu, 2, 5); sau, aceluiași demonizat din Gadara: „Mergi în casa ta, la ai tăi, și spune-le cît a făcut Domnul pentru tine și cum te-a miluit” (Marcu, 5, 19).

Limita despre care vorbeam mai sus este, în acest caz și ziua sîmbetei, ținută cu atîta strășnicie de evrei - ca zi de cinstire a Domnului. Legea lor, prin Moise, impunea asta. Pe acest fundal vedem că multe dintre tămăduirile lui Iisus se produc anume sîmbăta, iar aceste acte nu sunt, desigur, niște sfidări, ci mai degrabă reprezintă o mai grabnică lucrare întru ajutorarea celor suferinzi, neașteptînd alte zile sau alte momente mai prielnice. Pentru Dumnezeu nu există zilele săptămînii, ci un „acum” continuu. Un prezent al lucrării vindecătoare, ziditoare, tainice. Or, suferința fizică a slăbănogului are, vrea să ne spună Domnul, cauze mult mai adînci, sufletești, duhovnicești, ascunse desigur ochiului, cărnii și înțelegerii imediate. Cred că această sentință: Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai greșești, ca să nu-ți fie mai rău”, este mereu actuală, care trebuie să dospească în noi precum o drojdie nestricăcioasă. Pe care trebuie să o avem la inimă oricînd. Și să ținem minte, că orice boală, infirmitate, uscare sau slăbire a trupului - de la suflet ne vin, de la îndepărtarea acestuia de Dumnezeu (sau pur și simplu, ignorarea Lui). Suferințele fizice sunt, putem intui, semne exterioare, acumulări a ceea ce se întîmplă înlăuntrul nostru, despre care tot Iisus spune: „Dacă n-ați vedea semne și minuni, n-ați crede” (Ioan, 4, 48). Slăbănoul a amînat această lucrare 38 de ani, a petrecut în pasivitate, expectare, repaos, în așteptarea unui om care să-l arunce în scăldătoare. Dar cînd bolnavul a zis: Doamne, om nu am.., însuși Dumnezeu l-a dezlegat de prinsorile chinului în care s-a aflat, și l-a pus pe calea cea cu adevărat trebuincioasă! „Ia-ți patul tău și umblă!”, este apelul la coparticipare la această lucrare dumnezeiască, pe care să nu o neglijăm, căci înțelegerea noastră este seacă, dacă nu este dublată de acțiunea, lucrarea, de faptele și de experiența imediată a fiecăruia dintre noi. Zi de zi, minut cu minut. Mintea, trupul și sufletul împreună să fie. Lucrarea trupului și cea a minții, ghidate de mișcările înțelegătoare ale sufletului.

Lucrați nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne întru viața veșnică pe care v-o va da Fiul Omului, căci pe El Și-a pus pecetea Dumnezeu-Tatăl” (Luca 6, 27).                 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia Fragmente
commenter cet article
16 avril 2015 4 16 /04 /avril /2015 20:05

DESIGUR, că un biolog ar putea explica mult mai exact și mai competent aceste două imagini. Dar pentru mine este important că am văzut ceea ce am văzut, și am înțeles că toate în natură sunt bine legate, în bună rînduială așezate, și urmînd o logică indiscutabilă, ascunsă vederii noastre obtuze, limitate. Văzul nostru ne ajută uneori, alteori ne încurcă. Dar atunci cînd te afli la o anumită altitudine, și contempli în tihnă aceste priveliști, ajungi, poate, să pricepi că pînă și copacii, lanțul trofic se situează pînă la limită anume, urcă pînă la un anumit „rang”, după care, gata, nu mai aspiră mai sus, la o mai mare înălțime, se schimbă apoi și tipul de plante, vegetația devine tot mai adaptată la intemperiile verii și ale iernii. Dar fauna este una specifică. Iarba devine un conglomerat de licheni, iar jnepenii (pinus pumilio) și afinișul iau locul copacilor, al brazilor și arborilor de tot felul...Ierarhia este strict respectată. Aici nimic nu se schimbă, nu se emancipează, nu aspiră la democratizare sau multiculturalism. 

Natura sălbatică este lăsată sieși, se autoregenerează în fiecare primăvară, indiferent de cît de aprigă și crudă a fost iarna. Ecosistemul se reface, reînviază, se împodobește cu tot ce are mai nobil, mai colorat și mai frumos. Omul nu poate decît cel mult să mai taie din copaci, să-și lase amprentele de mutilator pe unii dintre aceștia, să otrăvească solul, dar naturii nici că-i pasă. Ea este stăpîna, ea este cea care-l hrănește pe om. Tocmai de aceea, pînă la urmă, va ieși biruitoare. Pentru că este perenă, pe cînd omul este finit, limitat, condiționat de o sumedenie de factori și de șanse...

Am văzut vara trecută, în Munții Tatra Mari (Vysoké Tatry / High Tatras), o pantă întreagă defrișată în chip sălbatic...Era la o altitudine de peste 2000 de metri, și omul a secerat pădurea. Dar oare munții au încetat să mai existe? Desigur că nu. Această generație de bipezi și-a făcut hatîrul, în inconștiența sa, dar vor trece deceniile și poate un veac, și un nou val de vegetație va îmbrăca acel masiv. Natura nu pierde definitiv ce-i al ei, nici pe om. Pe care Stăpînul l-a pus să stăpînească peste toate, să le admire, nu să le mutileze, nici să le schimnosească, nici să le distrugă. 

„Doamne, arată-mi judecăţile Tale, ca să nu judec!”   

 foto © vladimir bulat, aprilie 2015

foto © vladimir bulat, aprilie 2015

 foto © vladimir bulat, aprilie 2015

foto © vladimir bulat, aprilie 2015

Repost 0
11 avril 2015 6 11 /04 /avril /2015 07:13

„ ...Tatăl Meu cel ceresc o așteaptă pe oaia cea pierdută. Cele nouăzeici și nouă de ori ale îngerilor îl așteaptă pe Adam cel împreună-rob să învieze, și să se suie și către Dumnezeu să se întoarcă, Scaun heruvimic a gătit, cei ce îl aduc sus sînt iuți și gata. Cămara cea de nuntă s-a gătit, ospețele sînt gata, corturile și sălașele cele veșnice sînt gata. Vistieriile bunătăților s-au deschis, împărăția cerurilor s-a gătit mai înainte de veci. Cele ce ochiul nu le-a văzut, și urechile nu le-au auzit și la om nu s-au suit sînt bunătățile care îl așteaptă pe om. Acestea și unele ca acestea zicîndu-le, Stăpîndul S-a sculat; și împreună cu Dînsul Adam cel unit cu Dînsul, și împreună s-a sculat și Eva. Și alte trupuri ale sfinților celor adormiți din veac au înviat, propovăduind Învierea Stăpînului cea de a treia zi. Pe care luminat să o primi, și să o vedem și să o îmbrățișăm noi, credincioșii, dănțuind împreună cu îngerii, prăznuind împreună cu cei fără de trupuri, împreună proslăvindu-L pe Hristos, Cel care ne-a ridicat din stricăciune și ne-a înviat pe noi. Căruia I se cuvine slava și stăpînirea, împreună și Celui fără de început al Său Părinte și Prea-Sfîntului și Prea-Bunului și de viață Făcătorului Duh al Lui; acum și pururea și în vecii vecilor. 

AMIN!

 Ioan si Camelia Popa, ”Pogorîrea la Iad”, tempera pe lemn, 40x30 cm 2015. Icoana de inchinaciune din biserica parohiala Cartier Nou II, Alba-Iulia

Ioan si Camelia Popa, ”Pogorîrea la Iad”, tempera pe lemn, 40x30 cm 2015. Icoana de inchinaciune din biserica parohiala Cartier Nou II, Alba-Iulia

Credit foto: © Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti

SursaCuvînt la îngroparea Dumnezeiescului Trup al Domnului și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, care după mîntuitoarea sa pătimire cu prea-slăvire s-a făcut în Sfînta și Marea Sîmbătă al celui dintru Sfinți Părintelui nostru Epifanie, Episcopul Chiprului (din Sfinții Părinți despre Moartea și Învierea Domnului, ed. Sophia, 2008, pag. 307). 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia Diariu
commenter cet article
10 avril 2015 5 10 /04 /avril /2015 00:50
Cînd au prins jidovii pe Hristos. foto © vladimir bulat, ianuarie, 2006.

Cînd au prins jidovii pe Hristos. foto © vladimir bulat, ianuarie, 2006.

O compoziție inedită prin complexitatea ei, care face parte din programul pictural al bisericii Schitul Fedeleșoiu (datare: 1673-1700, refăcută în 1702-1710, 1770-1775), din preajma orașului Râmnicu Vâlcea.

Scena este localizată în naos. Întregul ansamblu a fost realizat de zugravii: Dima, Ranite, Ștefan și Gheorghe, al căror nume este îmbălsămat în proscomidiar.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia ochiuldeveghe
commenter cet article
8 avril 2015 3 08 /04 /avril /2015 02:03
„Femeia păcătoasă spală picioarele lui Iisus”, Catedrala din Haarlem. foto: © Vladimir Bulat, 2013.

„Femeia păcătoasă spală picioarele lui Iisus”, Catedrala din Haarlem. foto: © Vladimir Bulat, 2013.

În Sfânta și Marea Miercuri, a Săptămânii Pătimirilor, slujbele bisericești readuc în inimile credincioșilor efigiile a două personaje total diferite, pe Maria mironosița, cunoscută sub numele de femeia păcătoasă, și pe Iuda, apostolul și vînzătorul Învățătorului, cel care fără a se căi își va lua zilele...

Cea dintîi a devenit un exemplu de simțire a Dumnezeirii, pocăință și dragoste devenită, în lexicul limbii eline vechi, din éros -  ágápe. Femeia s-a pocăit, mustrată adînc de conștientizarea noianului păcatelor acumulate, atunci cînd a simțit și auzit sunetul picioarelor Mîntuitorului în preajmă, aidoma Evei, care auzindu-L pe Mântuitorul în Grădina Raiului, rușinată, s-a ascuns...Dar Maria din Evanghelii nu s-a pitit, ci cutezînd, a venit cu un alabastru cu mir de nard, dintre cele mai prețioase, a uns picioarele LUI, apoi i Le-a șters cu părul capului ei, arătîndu-și dragostea adevărată, duhovnicească, ágápe. Scena aceasta a inspirat mult iconografia creștină.

Avem aici doar două exemple, poate dintre cele mai ”fățișe”. Unul din lumea apuseană, din era goticului matur, al cărui autor mi-a rămas necunoscut, întrucît nu l-am putut afla, căci nu s-a afișat o plăcuță cu elemente de indentificare în preajma tabloului, iar celălalt exemplu este al unui zugrav care trebuia să rămînă anonim (pare să fie vorba de un manuscris miniat armenesc), întrucît tradiția bizantină, și mai ales uzanța miniaturișirtilor ca și cea a copiștilor, era ca aceștia să fie trecuți sub tăcere.

Avem în față două abordări ale aceleiași teme, dar care ilustrează două lumi diferite, dacă nu chiar opuse. În tabloul occidental parcă totul este important, și personajele, și masa, și merindele întinse pe aceasta, podeaua mozaicată, și chiar peisajul de dincolo de geam. Personajele din prim-plan, dar și cele din planul secund, au aceeași importanță. Asta crează confuzie, o lectură nediferențiată, și nici foarte explicită. Miniatura caucaziană (?) ne apare epurată de orice sugestii de ordin descriptiv, iar narațiunea este frontală, simplă. Vedem și înțelegem limpede ce se petrece: actul pocăinței este metanoia, transformare completă, nu o simplă închinare, cu prosternare la picioarele goale ale Mîntuitorului. E adevărat, la autorul apusean, neerlandez, ”citim” mult mai multe detalii, bogăția faldurilor care modelează veșmintele femeii, bentița din părul ei care urmează să se desfacă, vasul de alabastru, cu capacul pus alături etc...Este o imagine cu adevărat bogată, pentru cei care vor doar să privească, să savureze din priviri, în timp ce pagina manuscriptică a lumii pravoslavnice pare mai degrabă destinată celor care știu și pot să vadă și dincolo de narațiunea plastică, de învelișul lucrurilor.

Poate greșesc și ratez astfel adevăratul demers al celor două imagini, dar încărcătura teologică și emoțională pe care o emană sugestiva miniatură de extracție bizantină este pentru mine covîrșitoare, în timp ce panoul de la Haarlem este foarte frumos. Este chiar estetic.

 

Închei cu aceste tulburătoare cuvinte ale Cassianei monahia, care a compus Stihira: Doamne, femeia ceea ce căzuse...: Cine va cerceta mulţimea păcatelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel care ai nemăsurată milă”.             

”Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simţind Dumnezeirea Ta...”

”Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simţind Dumnezeirea Ta...”

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia Fragmente
commenter cet article
3 avril 2015 5 03 /04 /avril /2015 10:49

Oice s-ar spune, dar Magnolia din curtea casei în stil italian, aflate pe strada Mahatma Gandhi, colț cu Barbu Delavrancea, din București, este absolut fantastică, ca ruptă dintr-o poveste. Copiilor de astăzi li se inoculează ideea că astfel de povești le mai poate spune doar tehnologia HD. Dar nu e așa! Gustați această frumusețe cu propriii ochi.

Pe viu, și în propriul oraș.

  • „Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi în lume” - Mahatma Gandhi  
​foto: © Vladimir Bulat, 31.03.2015

​foto: © Vladimir Bulat, 31.03.2015

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia ochiuldeveghe
commenter cet article
19 novembre 2014 3 19 /11 /novembre /2014 08:56

Moara-lui-Assan 7404Cartea aceasta, de bună seamă, trebuie să o cetească toți aceia care mai au în ei vână, simțire și demnitate românească. Pentru că este un compendiu care ne arată cum este românul, iubitor de credință ortodoxă, de neam și țară. Trădătorilor le este interzis acest volum, căci le va provoca o serioasă tulburare a conștiinței. Pentru că tot ce conține acest volum masiv, de peste 700 de pagini, și care se referă la 82 de destine românești, de la Sfântul Constantin Brâncoveanu până la Marcel Petrișor - este o mărturie despre cum trebuie să fii, ca om! Nu este însă un rețetar, o ”carte de gătit” oameni, ci este o culegere de fapte, situații, întâmplări, aporii și suferințe petrecute prin și cu acești oameni, de care trebuie să fim mândri, și exemplul cărora se cade să-l urmăm, în toate. Este o carte deschisă...Un model paideic, la care putem adăoga, fiecare pe cont propriu, noi exemple, noi destine, noi căi spre mântuirea în Hristos.

 

Da, este o carte profund creștină, a unui autor creștin, pe care Sorin Lavric l-a numit un ”autor cu o notorietate undergroud”, pentru că și-a asumat neabătut această poziție, nicidecum comodă după 1990, de a fi un declarat autor creștin, cu valori etice și morale de la care nu s-a abătut niciodată. Indiferent de furtunile, polemicile și controversele care s-au abătut asupra acestui neam, Răzvan Codrescu a rămas intact alături de Hristos, și cu Hristos. Numai o astfel de personalitate, de persoană, are dreptul major de a vorbi despre cei pe care i-a evocat în cartea sa - Cartea Mărturisitorilor (editura Rost și Fundația Sfinții Închislorilor, 2014). Avem un compendiu al învrednicirii românești, întinsă de-a lungul a trei veacuri, așa cum o simte și o înțelege cărturarul Răzvan Codrescu! 

 

Autorul a adunat în acest volum tot ce a scris despre bărbații neamului românesc de aproape două decenii încoace. Și nu intenționează să se oprească. Dorește să adaoge noi nume. Îi urez lui Răzvan Codrescu din tot sufletul ani mulți, și vrednicia cea din ”capul unghiului”. Și pentru ca portretul neamului românesc cel vrednic să fie complet, îmi permit să-i sugerez autorului să privească și spre destinele acelora din Basarabia istorică, și-mi vin în minte doar câteva nume: Simion Murafa (1887-1917), asasinat de o bandă de bolșevici, pentru că lupta pentru cauza românității în gubernia Basarabiei (prin partidul Național Moldovenesc); Vasile Stroiescu (1845-1926), cărturarul și filantropul; Alexei Mateevici (1888-1917); preotul militar, autorul unor imne esențiale pentru poporul românesc; starețul Damian Potoroacă (1921-2007), cel care după decenii la rând de slujire departe de casă, s-a reîntors în Basarabia, și s-a pristăvit la mănăstirea Dobrușa (de unde a plecat în lume și marele duhovnic al Bucureștiului, arhimandritul Sofian Boghiu; dar e și locul în care și-a început viața de monah cel ce avea să devină o spaimă a Ohrancăi țariste, Inochentie de la Balta (1865-1917), despre care în miticul interbelic a vorbit deosebit de pătrunzător părintele Ioan Zamă). Mă opresc aici, și-mi cer iertare de la autor pentru această cutezanță, de a-i mai pune pe umeri o astfel de povară.

 

Și desigur, are dreptate Răzvan Codrescu, când spune că un astfel de efort trebuie făcut de mai mulți oameni, printr-o co-slujire intelectuală, în care cărturarii să vorbească despre alții, de fapt, despre aproapele, proslăvindu-L în chip magistral pe Hristos.  

 

Nota bene: pe coperta cărții au fost reproduse fragmente din iconografia Elenei Murariu, cel mai important iconograf al mucenicilor Brâncoveni. Despre câteva repere ale acestei iconografii am avut ocazia să țin o conferință în cadrul proiectului Iconari în Otopeni, și al cărei text va fi tipărit în catalogul acestei minunate manifestări.    

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
16 novembre 2014 7 16 /11 /novembre /2014 08:48

Întîlnim la proorocul Habacuc (Habakkuk), care a glăsuit la Ierusalim cu vreo șase secole înaintea întrupării Mîntuitorului, această frază, care se referă la cîștigurile nemeritate: Căci piatra din mijlocul zidului strigă, şi lemnul care leagă grinda îi răspunde (Hab, 2, 11). 

Acestei strigări îi regăsim ecoul în cuvintele Domnului, care spune, cînd este îndemnat de farisei să-și certe ucenicii, pentru că-l preamăreau: Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga (Luca, 19, 40).

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article