Unul din marii regizori de film și teatru, Andrzej Wajda rotunjește mîine (6 martie) o cifră minunată.

Cel mai recent film al său -- Tatarak (2009), tradus pentru circuitul internațional prin Sweet Rush, nu a rulat pe ecranele din România, dar poate fi văzut în original, în poloneză, on-line.

Krystyna Janda, văduva operatorului Edward Kłosiński, face un rol excepțional, unde apare într-o dublă ipostază: Marta, este soția unui doctor de provincie, care-și plînge fără istov cei doi fii pierduți în război, reînvie parcă, pentru o vreme, cînd îl întîlnește pe Bogus, dar acesta se îneacă în rîu, cînd încearcă să-i aducă Martei rădăcini ale acestei alge, „trestie mirositoare“(Acorus Calamus, Tatarak). Moartea lui Bogus revelează propria moarte: soțul îi ascunde boala ei incurabilă. Și Tatarakul are miros de moarte...

Cealaltă ipostază a Krystynei Janda este rolul său propriu*, al ”bocitoarei” după soțul pierdut. Janda a scris în timpul filmărilor un emoționant text cu gîndurile și meditațiile zilelor celor din urmă, petrecute lîngă Edward, soțul său mort de cancer...E un alt film, un monolog într-o cameră de hotel(filmat cu o cameră fixă). Sfîșietor în tot ce spune, și cum spune. O lecție mare.

Andrzej Wajda - la noi capodopere!

Ilustrație: Obligeană (Acorus Calamus) -ilustrație din: Flora von Deutschland Österreich und der Schweiz (1885).

* mai ales de la secunda 50!      

Către finele anului trecut, în noiembrie, s'a lansat librăria TRIPTIC, în Bucureşti (str. Alecu Russo nr. 8). Trebuie să recunosc că e nevoie să ai curaj maxim, să porneşti o librărie în vremuri anti-culturale, ostile, şubrede... Nebunie curată!

Este într-o casă veche, cu două nivele, care mîine-poimîne va împlini un veac (ridicată la 1915!). E bătrînică, şi niţel neprietenoasă pe afară.

Cu toate astea, librăria asta e un loc unde-ţi doreşti să revii, pentru că emană o căldură aparte, prietenoasă, cu adevărat artistică. Mobilierul e discret, din lemn, vopsit în negru, parchetul e impecabil, iar pereţii au grafitti, înscrisuri, texte, picto-poezii, avertismente...totul concură la crearea sau menţinerea unei bune dispoziţii -- numai bune pentru lectură, meditaţie, relaş, scris, discuţie... 

În data de 2 martie, la ora 18 se va lansa acolo Capcanele identitatii, de Tamara Cărăuş. După un deceniu de la tzara mea (Arc, 2000) -- Cărăuş revine la chestiunea spinoasă a identităţii în raport cu naţionalismul, statul şi multiculturalismul...Un breviar al "temei" -- raportat la "cazul RM", care e o adevărată capcană pentru autor. O provocare asupra căreia vom (mai) stărui. 

Foto: vladimir b.

Iată-l pe Bulgakov, cu al său roman inegalabil, Maestrul şi Margarita, tradus de Antoaneta-Liliana Olteanu, a apărut într-un tiraj de masă, la trustul de presă Adevărul. Probabil că după "fulminanta" traducere, pentru că fantezistă şi "impresionistă", apărută cu ceva vreme în urmă (2007), la Humanitas -- era nevoie de ceva mult mai onest, mai fidel şi curat faţă de opera lui Mihail Afanasievici. Doamna Antoaneta-Liliana Olteanu a avut, cu siguranţă, o sarcină deosebit de dificilă. Pe de o parte, a încercat să corijeze titlul, editorul nici nu a vrut să auză! Apoi, a avut de confruntat precedentele 3 versiuni, şi a reuşit să-i rămînă fidelă lui Bulgakov. Desigur, textul lui Bulgakov este ofertant, alunecos pe alocuri, şugubăţ, îţi lasă impresia că te poţi juca cu el, că îl poţi răstălmăci. Dar este, deopotrivă, un text în care frivolitatea întîlneşte precizia, documentarea impecabilă, mesajul codificat, stratificat. Însă nu textul măreţ, în esenţă, a lui Bulgakov este "buba", ci inadecvarea lui, prin tălmăcire, la specificul limbii române. Cred că de data asta Antoaneta-Liliana Olteanu s-a absolvit onorabil de povara şi dificultăţile de traducere ale acestui roman. E departe de a fi însă de domeniul excelenţei, dar oricum, iată un traducător onest, care a simţit nevoia acurateţii, a unei palete largi de note de subsol şi explicaţii -- care ajută publicul autohton să priceapă nu numai un spaţiu destul de diferit decît cel românesc, dar şi temporar îndepărtat -- aflat la mai bine de opt decenii distanţă de noi. "Maestrul şi Margarita" este genul de carte care, deşi nu a reuşit să scape lumea de dezastrul (conjugat: moral, ideologic, economic, spiritual) pe care-l descrie amănunţit, a izbutit, totuşi, să construiască în jurul său, cel puţin, o lume mai suportabilă...mai frumoasă, mai solidară, mai simţitoare. Sunt sigur că cel care a cetit măcar o dată acest roman -- a ieşit din această experienţă modificat, maturizat, cutezător, mai bun. Acum că avem acces la o ediţie de masă, vreau să sper că tot mai multă lume -- sper, tineret mai numeros -- să se avînte să o procure, şi mai ales să o cetească. Lumea ticăloşită de astăzi are nevoie de relectura acestei nemuritoare şi indimenticabile opere literare. Dacă nu acum -- cînd?! 

Strada Dogari(ilor) a intrat în conştiinţa literară ca un topos de vîrf. Aici a locuit începînd cu 1933 pînă la moarte Saşa Pană. Casa este un bloc în stil "constructivist", cum sunt multe în Bucureşti. Dar acesta se remarcă, în opinia mea într-un mod absolut sublim, prin prezenţa acestor două cutii poştale încastrate în zidul de la stradă...Pot să nu le observi, poţi trece impasibil pe lîngă ele, dar dacă le-ai remarcat -- îţi cad cu tronc! Pe clapeta ce acoperă orificiul scrie SCRISORI. De-asupra cadrului metalic, o fîşie pentru nume. Dar în acest moment nu poţi şti care anume a fost a lui Saşa Pană. Atît.  

După ce casele (în bună măsură -- stafiile de case) de pe partea stîngă a Buzeştilor au fost rase, inclusiv Hotelul Marna şi Cinema Feroviarul, vine rîndul celor de pe str. Dr. Haralambie Botescu. Bustul celui care a dat numele porţiunii de arteră dintre Calea Griviţei şi str. Mircea Vulcănescu este chiar vis-a-vis de Hala Matache, îl datorăm sculptorului Dumitru V.Măţăuanu, şi stă în acel loc din 1923. Postamentul a fost proiectat de arhitectul Arghir Culina, faimos în interbelic.

Monumentul doctorului marchează locul de descărcare a str.Popa Tatu în artera la care s-a aliniat construcţia astăzi atît de disputată de specialişti:  Hala Matache Măcelar.

Tabloul aici reprodus (după ştirea mea, întîia oară) este un veritabil document istoric, databil cu anii'30 (?), pentru că arată faţada acestei construcţii, aşa cum apărea ea în jurul anului 1900 şi în primele decenii ale secolului XX. Era vorba despre o construcţie cu un aspect precar, sărăcăcios, cel mult pitoresc, din şarpantă de oţel, lemn şi tablă. Deci, nici vorbă de vehiculările şi părerile unora-altora că ar fi fost vorba de vreo arhitectură tipologică Art Deco în acest loc. Faţada cu care ne-am obişnuit deja este o reconstrucţie de tip "realism socialist", cu reliefuri de aceeaşi "sensibilitate" răsăriteană, nicidecum burghez-apuseană. Cosmetizarea şi reconstrucţia halei s-a făcut, conform datelor istorice, după 1948, cînd pieţei i s-a dat denumirea de Ilie Pintilie. Basorelieful semicircular, de de-asupra intrării principale, cu cele cinci personaje truditoare, este conceput în perfectă armonie cu triumfalismul delirant al epocii. Figura centrală este întradevăr a unui măcelar, căci are o ovină pe umăr, şi o teacă pentru două cuţite.

Interesant de consemnat că imaginea care e îmbălsămată pe acest tablou inedit este identică cu cea de pe o carte poştală, care se susţine că ar fi de la 1900. Dat fiind că ilustrata pare doar colorizată, este dificil să ne dăm seama dacă brîul roşu prezent în pictură -- era acelaşi şi în epoca din jurul lui 1900. Un lucru e cert, că hala trebuia refăcută din materiale mai durabile, iar acest lucru a fost realizat după al II-lea război mondial, în epoca unor fundamentale prefaceri...politice şi sociale. 

   În concluzie, noi ce deplîngem de fapt şi acum, cînd se pune problema demolării Halei Matache? Se mai vorbeşte serios şi despre posibila translatare a ei, cu vreo 50 de m. spre interiorul pieţii. Dar de ce anume ne cramponăm? De memoria locului, de o fostă construcţie din lemn şi tablă (cea iniţială) sau de cea care pînă de curînd a fost o vitrină doar pentru farmacia Remedio şi raiffeisen bank ş.a.? Ce legătură au astea toate pescăria sau cu măcelăria?

@Reproducerea tabloului nu se poate face decît cu acordul proprietarului blogului.