TREBUIE să recunosc, că atunci cînd citeam acest articol, și admiram conceptul și ideea de monument propus pentru concursul ”Monumentul Limbii Române” la Chișinău, nu m-am gîndit la locul în care acesta se dorește a fi amplasat. 

Apoi, am aflat!

ESTE vorba despre scuarul-piațetă din fața sediului Academiei de Științe a Republicii Moldova. Adică chiar pe artera principală a capitalei RM - bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt, la căpătîiul acestuia. În acel spațiu însă deja se află un monument. Este Monumentul eliberării Moldovei de ocupația germano-fascistă (așa stă scris pe soclul înnoit după anii 1990). Autorul monumentului - Lazăr Dubinovschi (1910-1982), poate cel mai important sculptor din spațiul moldovenesc din secolul XX! Spun ”moldovenesc”, pentru a delimita spațiul aflat între Siret și Nistru. Asta pentru că doresc să fiu nițel eufemistic. De fapt, eu cred cu tărie că în materie de artă monumentală Lazăr Dubinovshi este de departe specialistul nr. 1. Ei bine, tocmai opera lui a avut cel mai mult de suferit, îndeosebi după moartea artistului. Seria monumentelor sale de for public dispărute (mă refer doar la cele care se aflau în Chișinău), este una care să ne facă să roșim:

- Compoziția sculpturală ”Întîmpinarea zorilor/ În zori”(1960); se afla în parcul catedralei; a dispărut în perioada reamenajării și configurării parcului, la începutul anilor 90;

- Altorelieful ”Iscusința Moldovei” (finele anilor '50), fost pe frontonul Teatrului Național; distrus la finele anilor '80;

- Portretul funerar al Lilei Dubinovschi (1972), lucrat în bronz; se afla în cimitirul Central de pe strada Armenească. Furat de pe soclu după 1990;

- Bustul din marmoră roșie al scriitorului Maxim Gorky (1975-1976); a fost înălțat în preajma Sălii cu orgă; s-a demontat pentru a se face loc unui straniu monument al lui Eminescu, după 1996;

- Grupul sculptural Marx și Engels (1976), care era amplasat în fața fostului sediu al C.C.al PCUS; vandalizat și demontat în 1991;

- în 2010 s-a făcut mare vîlvă în spațiul public, pentru a se demonta monumentul Eroilor-comsomoliști (1959); atunci m-am implicat serios în campania publică de a menține opera sculpturală a lui Dubinovshi pe amplasamentul inițial, adresînd în acest sens și o ”Scrisoare deschisă” primarului general al Chișinăului. Ulterior, am avut o conversație cu domnul Dorin Chirtoacă. 

Acum, se zvonește că pentru instalarea Monumentului Limbii Române se dorește demontarea Monumentului Eliberării...astfel că au apărut gărzi patriotice, pentru a-l proteja de acest act.

1.

Mă bucur nespus că din cele 21 de propuneri pentru acest monument, s-a ales proiectul cel mai bun, anume cel semnat de artistul american de origine română Vlad Basarab, și căruia îi era consacrat articolul pomenit în debutul acestor notițe. Vlad Basarab este secondat în acest proiect de Andrei Ciubotaru. Dar, oricît de mult mi-ar putea plăcea propunerea plastică a lui Vlad Basarab, precum și alegerea adecvată, făcută de academicienii moldoveni, nu voi fi însă niciodată de acord cu demontarea operei lui Lazăr Dubinovschi. O potențialitate nu poate prevala nicicînd, dar nici covîrși prin importanță existența unei opere finite și deja consacrate public, începînd cu anul 1969, și mai ales că aparține unui artist de prim rang pentru acest spațiu cultural. Istoria însăși a avatarurilor acestui monument este un material prețios pentru scrierea unui roman, iar demontarea sau translatarea lui ne-ar reconfirma prezența, ca neam, în registrul nedemn al outsiderilor istoriei și a lumii civilizate.

2.

Integrarea în spațiul public a acestui grup statuar ține de metabolismul orașului, este un patrimoniu cultural cîștigat în timp de către toți locuitorii metropolei, și nu ține - cred cu tărie acest lucru! - de bunul plac sau buna-dispoziție a unui pîlc de academicieni, să dispună de soarta lui. Vechiul monument trebuie să-și păstreze locul în care se află acum.

Acesta se află în Registrul monumentelor istorice, protejate de stat încă din anul 1993.

Foto: 1.Vladimir Bulat, 2006.

       2. Leo Koolhoven, 2007.

DESPRE regimul politic al lui Lukașenko se spune că este unul dictatorial, cu limitari ale libertății de expresie etc.

Constat însă că la Minsk - capitala Republicii Belarus - s-a construit una din cele mai înalte și ample biblioteci din lume (are 23 de nivele, aproape 74 de metri înălțime). Este deschisă pentru public din 2006, și avea la acea dată fațada luminoasă cea mai avansată și spectaculoasă din  întregul spațiu ex-sovietic. Este in formă de rombicuboctahedron. Intregul echipament de iluminare a acesteia a fost furnizat de firma HP. Construcția a durat intre 2002-2006, deși proiectul acesta era gata deja în amurgul comunismului.

Era considerata, în anul 2009, printre cele mai urîte cladiri ale lumii, dar acest lucru este afirmat totalmente în dorul lelii - cred cu tărie asta! - ca să compromită "realizările" regimului lui Lukașenko, pentru a nu atrage turiștii străni, in ideea de a descuraja pe toate căile vizitarea tării, poate una dintre cele mai necunoscute ale Europei de ieri și de azi. Dar ce are o instituție de cultură cu aporiile unui scelerat, chiar dacă acesta este președintele țării?

Pentru o mai amplă documentare vizuală cu privire la acest edificiu, se poate consulta acest portal, care contine numeroase imagini din exterior și interior. 

În limba rusă cuvîntul lopuh (Лопух)= brusture, respectiv frunza de brusture. 

A exista în URSS un pictor faimos, care se numea Alexandr Lopuhov (1925-2009), care a oblojit bine şi a garnisit panteonul picturii sovietice cu opera sa, inclusiv cu această pictură care a fost, se pare, lucrarea lui de diplomă, în 1953, cînd a absolvit Institutul de artă din Kiev. A trăit şi în Ukraina post-comunistă, se pare fără gloria de altădată. Poate că se dăduse la fund, nu insista pentru mai mult decît avea deja.

Cel mai probabil un astfel de specimen de pictură, cu titlul - "Spre Petrograd", aflat în muzeul naţional de artă al Ukrainei, era destinat uitării. Şi e bine să fie aşa! Deloc unei posterităţi, pe care am resimţit-o recent, prin apariţia unei picturi, care-i semnăna aproape leit.

Este vorba de tranzacţionarea la casa de licitaţii ARTMARK a unei picturi semnate de un oarecare Constantin Georgescu (1926 - 2013), artist local, constănţean - aproape de acelaşi leat cu sovieto-ukraineanul Lopuhov, dar căruia i-a supravieţuit cu aproape un cincinal! -, lucrare cu denumirea "Lenin", în chip ciudat nedatată. Cei doi artiști au trăit o viață paralelă. Unul, cu oarece glorie, cu onoruri și funcții, inclusiv politice (ruso-ucraineanul), celălalt a dus o viață quasi-anonimă, provincială, îndeplinind comenzi mărunte, inclusiv de artă monumentală, prin stațiuni cu menire estivală (constănțeanul)...

Nu poate avea nimeni, cred, niciun dubiu asupra "sursei de inspiraţie" a picturii semnate de românul dobrogean! Ce mă miră pe mine foarte, este însă slaba cultură vizuală a celor care nici nu au simţit nevoia (fie şi minimă) să semnaleze această asemănare frapantă. Desigur, mi se va spune, nu e întocmai acelaşi lucru. Or, fireşte, Lopuhov nu e Georgescu, iar compoziţia pe care acesta din urmă a preluat-o, a modificat-o doar puţin. Preschimbînd personajul din planul trei, care la Lopuhov priveşte afară, învăluit de aburii trenului aflat în mare goană, C. Georgescu l-a întors pe acela cu faţa spre privitor, mai exact, l-a pus să privească spre ceafa conducătorului revoluţiei bolşevice. Am vaga intuiţie că acel personaj nu este nimeni altul decît Stalin, şi e preluat şi el de pe undeva, din panteonul pictural sovietic. În rest - înfricoşător de identice sunt cele două picturi. Pe cît de identice, pe atît de plate!

Pe cale de consecinţă, nu am niciun dubiu că piesa care a figurat în licitaţia dedicată "epocii de aur" (6 martie) - este completamente un plagiat, nici măcar bine realizat! Probabil că s-a făcut după o reproducere color. Admit că putea fi în joc intenţia unei replici, sau o reinterpretare, dar atunci oricine încearcă acest lucru, se opinteşte să fie cît mai curtenitor faţă de sursa originară, mai fidel faţă de original...şi în orice caz, consemnează acest lucru, căci nu e tocmai un detaliu de neglijat. Copia e altceva. Se face cu originalul în faţă, la o dimensiune uşor modificată faţă de cel dintîi, şi se notifică obligatoriu (pe faţă sau pe verso) cine este autorul după care cel care copiază a realizat copia.  

Tot în aceeaşi limbă rusă cuvîntul lopuh, în semn figurativ, înseamnă zevzec, naiv, prost, papă-lapte etc. Doar că nu Alexandr Lopuhov este cel la care mă gîndesc, cînd interpretez numele său de familie în chip de cadenţă figurativă, ci la C. Georgescu, cel care a crezut probabil că a dat lovitura pictîndu-l pe "marele" Lenin, atunci cînd l-a pictat...Poate l-a pictat la comanda vreunui potentat comunist local, sau a unui "fin" cunoscător în ale sovieticelor vizualităţi? Pe cine să fi păcălit omul cu pictura sa atunci, demult, ca şi acum, cînd această piesă are un nou proprietar? Oricum, istoria artei nici nu-l va consemna. Poate nici chiar la notele sale de subsol. 

P. S. Că tot am pomenit aici despre un artist ukrainean, şi despre Kiev, recomand acest text al Alinei Mungiu Pippidi. Dar şi acesta. Ambele ţin de actualitatea imediată. Nu putem fi în afara forfotei mediatice, a poluării masselor cu fel de fel de opinii, păreri, analize. Atunci cînd ai opinii, şi le proiectezi în public, trebuie să manifeşti şi îngăduinţa pentru a le asculta (măcar) şi pe ale altora...

Artistul, poetul şi performerul Yuri LEIDERMAN mi-este de foarte mulţi ani prieten şi interlocutor. Locuieşte de mai mulţi ani la Berlin. În ultimele săptămîni acesta a devenit şi activist!

Azi am primit acest manifest, pe care-l public în întregime pe acest blog, pentru că sunt întru totul de acord că RUSIA nu mai e o ţară care are dreptul la prezenţe artistice de mare amploare, cum este bienala de artă contemporană Manifesta. 

"Dear friends!

 I appeal to you as an artist, participant of 1st Manifesta, European Biennale of contemporary art (1996, Rotterdam) and as native of Ukraine. It seems, the situation does not need extended explanation. My country experienced cynic impertinent military aggression from Putin's regime of Russia.

Clearly St. Petersburg is marvelous city and Hermitage is one of the most famous museums around the world. Nevertheless there was initially mistaken decision to host Manifesta 10 (2014) in a country where freedom of art expression is repressed, where imperial chauvinism and obscurantism raised in state ideology. This day such decision looks shameful. I call you to support people of Ukraine in their hard struggle for independence and future. I appeal to international art community:

BOYCOTT MANIFESTA 10 IN ST. PETERSBURG!

Yuri Leiderman, artist

 Please forward to your colleges!".

Personal, am urmărit cu sufletul la gură informaţiile despre reîntoarcerea icoanelor din Muzeul Andrei Rubliov, de la Kiev la Moscova. Isteria presei a indus temerea, că acestea s-ar putea bloca pe undeva - pe fondul tulburărilor politice şi sociale din Ukraina.

Dar astăzi pe site-ul muzeului se anunţă că aseară tot lotul de 30 icoane s-au reîntors cu bine la destinaţie.

Asta e partea culturală.

Partea politică - televiziunea RKB din Rusia anunţă, că fostul preşedinte al Ukrainei se află deja în Rusia! Undeva în preajma Moscovei, la Barviha, dar informaţia este contradictorie, neverificabilă...Oricum, fosta "soră mai mare" a ex-URSS va va funcţiona ca o bună prietenă pentru cel, care i-a apărat interesele...Dealtfel, Ianukovici a cerut ajutor de la autorităţile supreme ale Rusiei, declarînd că actuala putere este nelegitimă!

Pînă una-alta Maidanul şi Rada vor avea de înfruntat o procedură a Referendumului, din care să reiasă, dacă e de acord cu noua putere instaurată după 20 februarie, la Kiev.