Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

5 décembre 2012 3 05 /12 /décembre /2012 13:58

Aseară s-a decernat Premiul Literar «Русский Букер» (Russian Booker) pentru anul 2012.

Laureat a fost desemnat scriitorul Andrei Dmitriev, pentru romanul «Крестьянин и тинейджер» (Ţăranul şi teenagerul), apărut în acest an în versiune de revistă (Oktiabr' nr. 2 şi 3),  şi în carte (ed. Vremea). 

Volumul a mai concurat la premiul Bol'shaya Kniga, şi a mai cîştigat premiul Yasnaya Poliana.

Suma încasată de laureat este de un milion şi cincisute de mii de ruble,  iar toţi finaliştii (5 la număr) vor încasa cîte o sută cincizeci de mii de ruble. Este cel mai substanţial premiu din Rusia.

Andrei Dmitriev

Presa de specialitate consideră acest roman unul din cele mai bune scrise în ultimii ani în limba rusă,  şi asta pe de-o parte datorită stilului foarte rafinat şi dens al acestui scriitor, iar pe de alta, graţie temei abordate cu multă dezinvoltură: întîlnirea unui tînăr din Moscova cu un ţăran dintr-o fundătură de Rusie,  astfel încît dialogul dintre cei doi devine prilej pentru o meditaţie amplă despre mentalităţile Rusiei contemporane, despre lumile paralele care o populează,  cea urbană, energică, educată, şi una rudimentară, arhaică, bădărănească, decăzută, care de fapt nici nu mai are nimic autentic ţărănesc...Chiar dacă un titlu cît se poate de neinspirat, romanul se salvează prin substanţa lui prozaică puternică, densă şi foarte necesară.   

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Delicii literare
commenter cet article
3 décembre 2012 1 03 /12 /décembre /2012 22:25
Pentru că literatura chineză ține isonul, inclusiv în preocupările mele, în ultimele zile, săptămîni, m-am tot întrebat cum de Gao Xingjian nu este încă tradus şi editat în România, căci după decernarea, în 2000, a Premiului Nobel pentru literatură, s-a scurs mult timp. Noroc că avem încă sinologi minunați, truditori pe tărîmul defrișării culturale a acelui tărîm incomensurabil care este China, o țară cu o întindere fabuloasă, dar cu o cultură pe măsura acesteia...
Gao Xingjian este scriitor, poet, filosof și artist plastic. Muntele Inimii este opera sa capitală, este un roman care a apărut în franceză în 1995, în engleză în 2000, în spaniolă în 2001, în norvegiană în 2002, în vietnameză în 2002...și cred că lista ar putea continua; o operă masivă, voluminoasă, complicată, stratificată, la care autorul a scris aproape un deceniu.
La noi a apărut acest fragment, cap. 78, editat pe site-ul academic Lumea Chineză. Recomand cu căldură această culegere de texte, amplasate pe acest tripod, pentru că aici se pot ceti diverse texte ale unor autori chinezi din diverse epoci, direcții și genuri literare. Dat fiind că romanul are dimensiuni ciclopice, fragmentul de mai jos este o picătură în mare, dar dă măsura grandorii și seriozității demersului care s-a întruchipat sub forma romanului...
Gao Xingjian: Muntele inimii (78)
Traducere de Florentina Vişan



Soul-Mountain-cover.jpg”Un sat mort, acoperit de nămeţi; în spate, munţi înalţi tăcuţi, şi ei înzăpeziţi. Urmele negre sînt ramurile unor copaci strîmbi, tufişuri negre şi fără îndoială ace de pin, iar umbrele nu pot fi decît stînci ce-şi scot capul din zăpadă; nu există culoare, nu se ştie dacă e noapte sau zi, din întuneric se înfiripă o lumină slabă, ninsoarea pare să nu se mai sfîrşească, ştergînd urmele de paşi.

Un sat de leproşi.

Poate.

Şi nici un lătrat de cîine.

Au murit toţi.

Încerci să strigi şi strigi aşa într-o doară.

Degeaba, aici trebuie să fi fost cîndva oameni, un zid năruit acoperit de zăpadă, o zăpadă grea ce le-a îngropat somnul.

Să fi murit oare în acest prelung somn?

Ar fi fost mai bine, dar tare mi-e teamă că a fost un adevărat măcel, o exterminare totală, n-a scăpat nimeni, mai întîi au ucis cîinii cu turte în care au pus arsenic.

Cîinii nu scheaună oare de durere cînd agonizează?

Îi loveau cu cobiliţa, drept peste bot, un mijloc excelent.

De ce?

E singurul mijloc ca să-i omori pe loc.

Nu s-au împotrivit deloc?

I-au omorît în case, n-a putut fugi nici unul.

 

Nici copiii?

I-au hăcuit cu topoarele.

Nici femeilor nu li s-a dat drumul?

Întîi le-au necinstit şi apoi le-au căsăpit, a fost şi mai groaznic...

Taci.

Ţi-e teamă?

Erau mai multe familii în satul ăsta?

Familiile a trei fraţi.

Au murit şi ei?

S-a spus că li s-a tras de la vreo răzbunare a celor din acelaşi neam, sau de la vreo molimă, sau şi mai rău, din cauză că vindeau aurul pe care îl căutau în albia rîului.

Să fi fost oare ucişi de oameni străini?

Nu-i lăsau şi pe alţii să caute aur în rîul lor.

Da' unde e albia rîului ăsta?

Sub tălpile noastre.

Şi de ce nu se vede?

Nu se văd decît aburii ce ies din iad, e doar o părere, e de fapt un fluviu mort.

Şi noi mergem pe locul unde e el?

Da. Lasă-mă să te conduc.

Unde?

Pe celălalt mal al fluviului, pe întinderea de zăpadă albă şi curată, la marginea cîmpului, sînt trei copaci, şi după ce treci de ei, ajungi în faţa muntelui, lîngă casele care s-au prăbuşit sub greutatea nămeţilor. Doar zidul ăsta năruit se mai vede. În spatele lui e plin de olane sparte şi cioburi negre de oale. Le împingi cu vîrful piciorului ca să nu calci pe ele, tragi o sperietură cînd auzi o pasăre de noapte luîndu-şi greoi zborul, cerul nu-l mai zăreşti, tot ce vezi e doar ninsoarea fulgilor de zăpadă care se aştern pe tufişurile gardului. Dincolo de gardul viu e o grădină de legume. Ştii că acolo, sub zăpadă, sînt rădăcini de hrean care rezistă la ger şi dovleci cu coaja zbîrcită ca obrazul unei babe. Cunoşti bine grădina asta de zarzavat, ştii unde e potecuţa care duce la uşa din spatele casei; aşezat acolo pe prag ai ronţăit castane prăjite, nu mai ştii dacă e un vis al copilăriei sau copilăria la care visezi, ai înţeles că asta cere multă energie, îţi ţii răsuflarea acum, trebuie să fii atent, să nu calci pe coada pisicii ai cărei ochi lucesc în întuneric, ştii că se uită la tine, te prefaci că nu o vezi, trebuie să străbaţi pe muteşte curtea interioară, acolo e o prăjină pe care stă în echilibru un coş împletit, tu şi ea vă ascundeaţi în spatele uşii cu o sfoară în mînă, pîndind vrăbiile, oamenii mari jucau cărţi în casă, purtau toţi ochelari rotunzi cu rame de alamă, cu ochii umflaţi şi holbaţi ca ai peştilor roşii, dar ei nu vedeau nimic, îşi plimbau pe sub ochelari una cîte una cărţile, atunci v-aţi băgat tiptil sub masă; în jurul vostru picioare, o copită de cal şi o coadă stufoasă şi groasă, ştii că e vorba de o vulpe, care se tot smuceşte şi pînă la urmă se preschimbă într-o tigroaică cu blana vărgată, stă acum pe fotoliul ăla mare şi poate să sară cu ghearele pe tine în orice clipă, nu poţi să te îndepărtezi, ştii că lupta va fi cumplită, şi se repede la tine!

Ce e?

Nimic, probabil că am visat, în vis se făcea că ninge peste un sat, în noapte cerul era luminat de zăpadă, noaptea era ireală, aerul rece, mintea mea pustie, visez tot mereu la zăpadă, la iarnă şi la urmele de paşi pe zăpadă iarna, mă gîndesc la tine,

nu-mi vorbi de asta, nu vreau să cresc mare, mă gîndesc la tatăl meu, numai el mă iubea, tu nu te gîndeşti decît să te culci cu mine, nu pot să fac dragoste fără dragoste,

te iubesc,

nu e adevărat, e doar o pornire trecătoare,

ce tot spui acolo? te iubesc!

da, să facem tumbe prin zăpadă, ca nişte cîini, vezi-ţi de treaba ta, nu mă vreau decît pe mine,

lupul o să-şi înfigă colţii în tine, o să te înfulece toată, iar ursul negru o te ducă în bîrlogul lui să-i fii nevastă!

dacă te gîndeşti la asta, înseamnă că-ţi pasă de mine, de sentimentele mele,

ce sentimente?

hai, ghiceşte, prostuţule, aş vrea să zbor...

ce?

am văzut o floare în întuneric,

ce floare?

o camelie,

o culeg pentru tine,

nu o rupe, nu trebuie să mori pentru mine,

de ce să mor?

linişteşte-te, n-o să-ţi cer să mori pentru mine, sînt prea singură, ţipetelor mele nu le răspunde nici un ecou, totul în jur e liniştit, nici un murmur de izvor, văzduhul e atît de greu, unde se află rîul în care căutau aur?

sub zăpadă, sub picioarele tale,

nu e adevărat,

e un rîu subteran, treceau apa prin ciur, aplecaţi înainte,

e un tufiş,

ce?

nu e nimic,eşti rău,

cine ţi-a spus să pui întrebări? ia stai un pic! parcă s-ar auzi ceva în faţă, ia-mă de-aici,

dacă vrei,

...

v-am văzut pe ea şi pe tine, prin zăpadă, în bezna nopţii, abia vă vedeam. Şi iar tu, prin zăpadă, desculţ.

Nu ţi-e frig?

Nu ştiu ce e frigul.

Şi mergeai aşa cu ea prin zăpadă, înconjuraţi de păduri, de copaci verzi şi întunecaţi,

Stele nu erau?

Nu, şi nici lună.

Nici case?

Nu.

Nici lămpi?

Nu, nimic, doar tu şi ea, păşind alături, prin zăpadă, ea cu broboadă, tu desculţ. Ţi-era cam frig, dar nu prea tare. Nu te puteai vedea, simţeai doar că mergi desculţ prin zăpadă, ea era lîngă tine, te ţinea de mînă. Tu ai strîns-o de mînă, o duceai cu tine.- Mai e mult de mers?

Da, e foarte departe, nu ţi-e frică?

Noaptea asta e ciudată, o beznă albăstruie, strălucitoare, nu mi-e teamă cu tine.

Te simţi în siguranţă?

Da.

Nu eşti în braţele mele?

Ba da, mă sprijin de tine, mă strîngi uşor.

Te-am sărutat?

Nu.

Îţi venea să mă săruţi?

Da, dar n-am spus-o limpede, era bine aşa, coboram şi am zărit un cîine.

Unde?

În faţa mea, era ghemuit pe jos, am ghicit că e un cîine şi te-am văzut strănutînd un nor de aburi.

Ai simţit căldura?

Nu, dar ştiam că sînt aburi calzi, doar ai strănutat, n-ai spus nimic.

Aveai ochii deschişi?

Nu, îi ţineam închişi. Dar am văzut tot, nu-i puteam deschide, ştiam că o să dispari dacă îi deschid şi am stat aşa şi tu mă strîngeai în braţe, nu aşa tare, nu mai pot să respir, am vrut să mai văd încă, să te mai ţin lîngă mine, ah, acum s-au despărţit şi merg înainte.- Tot prin zăpadă?

Da, zăpada îţi îngreunează un pic paşii, dar e foarte plăcut, mi-e puţin frig la picioare, dar simt nevoia să tot merg aşa.

Te vezi cum eşti?

N-am nevoie să văd, vreau doar să simt că mi-e un pic frig, că picioarele îmi înoată prin zăpadă, vreau să simt zăpada, să simt că eşti lîngă mine, atunci o să fiu liniştită şi o să merg înainte, iubitule, m-ai auzit cînd te-am chemat?

Da.

Sărută-mă, sărută-mi podul palmei, unde eşti, nu pleca!

Sînt lîngă tine.

Nu, inimii tale îi vorbesc, te chem, vino nu mă părăsi.

Prostuţo, n-aş face aşa ceva.

Mi-e teamă, mi-e teamă că mă părăseşti, nu mă părăsi, nu suport singurătatea.

Nu eşti în braţele mele, acum?

Ba da, ştiu, îţi sînt recunoascătoare, iubite.

Dormi, dormi liniştită.

Nu mi-e somn, mi-e mintea perfect limpede, văd noaptea străvezie, pădurea albastră, troienele, nu sînt stele, nici lună, văd totul limpede, ce mai noapte ciudată, aş vrea să stau tot timpul cu tine în noaptea asta de zăpadă, nu mă părăsi, nu mă lăsa singură, mă podideşte plînsul, nu ştiu de ce, să nu mă părăseşti, să nu stai atît de departe de mine, să nu săruţi alte femei!”

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Delicii literare
commenter cet article
1 décembre 2012 6 01 /12 /décembre /2012 12:07

O ”spaimă milenaristă” bîntuie România: campania electorală! Există voci care susțin că viața noastră va fi ALTFEL după 9 decembrie. Eu nu cred în baliverne: nu mă mai duc la urna de vot! Pur și simplu, consider că este o pierdere de timp, și de nervi. Gîndindu-mă cinic la iluziile cu care sunt hrăniți zi de zi românii, ceas de ceas, și în fiecare minut, mi-am amintit de o mică povestioară a unui foieletonist și scriitor rus, unul obscur, dar care a avut meritul de a-l fi descoperit și publicat pe tănărul Anton Cehov, și cu care a întreținut pînă la moartea lui Cehov o corespondență masivă. Numele lui este Nikolai Alexandrovici Leykin (1841-1906). După moartea lui au rămas publicate 36 de romane și nuvele, 11 piese, și peste zece mii de povestiri, schițe și scenete. Cea mai cunoscută scriere a lui rămîne satira romanescă ”Ai noști în străinătate” ( «Наши за границей»  Юмористическое описание поездки супругов Николая  Ивановича и Глафиры Семёновны Ивановых в Париж и обратно (1890 г.), care a avut pînă la Revoluția Bolșevică 26 de ediții! De fapt, între 1890 și 1907. În 1928 comuniștii au tipărit cea de-a 27, iar recent, în 2005 - a fost scoasă ediția cu nr. 28. Romanul umoristic relatează călătoria soților Nikolai Ivanovici și Glafira Semionovna Ivanova la Paris și retur. Probabil, că prestația majorității nouveax rishes ruși de astăzi nu se prea deosebește de felul în care a descris-o Nikolai Leykin, la 1890!

Pînă să vedem cum vor sta românii după 9 decembrie, propun să ne amuzăm de propunerea de afacere gîndită de Kasian Yamanov, așa cum transpare ea din notițele de block-notes ale acestuia, transcrise de Leykin, tălmăcite liber de mine în românește:

”Orice s-ar spune, deci, dar e nevoie să-ți deschizi o afacere. Există și afaceri care se pot porni și fără un capital. Chiar dacă primesc de la soția generalului cîte douăzeci și cinci de ruble pentru calitatea mea de medium (за своё медиумство), dar e o sumă mică, pentru că Maria Dementievna devine pe zi ce trece, precum un sac fără fund – ba aia își dorește, ba ailalta, tot mai multe. De curînd, i-am cumpărat o șubă cu guler de veveriță, iar acum îmi pretinde o rochie de mătase. În ziua de astăzi, zice, toate doamnele poartă. Încercai să-i demonstrez că ea nu e o doamna, dar tot în zadar. Josnic!

 

Doar ce am terminat de scris aceste rînduri, am primit ziarul ”Glasul”. La rubrica ”Vești de peste hotare” am dat peste asta: ”Poliția pariziană dat recent de urmele unei noi îndeletniciri. Ea a arestat un individ care comercializa funiile spînzuraților, pe care le vindea cu 5 franci metrul. Acesta a recunoscut că funiile au o căutare deosebită printre nefericiții jucători de noroc, și că el le vindea anual cam 1500-1800 de metri”.

 

Ce gînd fericit și fertil! O astfel de afacere ar avea căutare și la noi, în Petersburg, iar cel mai important este că o poți gestiona de unul singur, fără un asociat cu bani. Cluburile noastre ar susține acest comerț, s-ar putea părtunde chiar și în sînul celui Englezesc. Dar la jocurile de noroc, în familii, pe la iarmaroace? Ei, chiar și cluburile singure ar aduce destul profit! După cu se știe, în ele sunt de zece ori mai mulți jucători nenorociți, decît fericiți. Iar toată massa asta de disperați se va arunca să cumpere funii. M-am decis: mă voi ocupa de vînzarea de funii ale spînzuraților! Jucătorii de noroc vor da pentru această comoară cîte 3 ruble pe arșin*. Acest gînd i l-am mărturisit Mariei Dementievna. A încuviințat și a întrebat: ”Dar de unde vei face rost de funii de care s-au spînzurat?”. Le voi cumpăra, zic, unele cît mai vechi, la talcioc, după care cine va mai ști s-a spînzurat de ele cineva sau ba!”       

                                                                                                                                                                                                    [1874]

* Veche unitate de măsură rusească, echivalentă cu 0,71 m.

N.B. tălmăcire după ediția: Лейкин Н. А. Шуты гороховые: Повести. Рассказы М., "Русская книга", 1992.   

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri
commenter cet article
30 novembre 2012 5 30 /11 /novembre /2012 07:50

În numărul de ieri al Observatorului cultural am cetit un savuros interviu cu sinologul Dinu Luca. Este omul căruia îi datorăm minunata traducere din chineză a celor două romane a proaspăt-nobeliatului scriitor Mo Yan. Prima scriere a acestuia a apărut în româneşte în anul 2008, era Sorgul roşu. La Gaudeamus s-a lansat volumul Obosit de viaţă, obosit de moarte, al cărui titlu s-ar traduce mai degrabă prin Viaţa, moartea, oboseala, din relatarea făcută de profesorul Dinu Luca.

 

Ca sinolog, Dinu Luca a debutat prin tălmăcirea în română a clasicei cărţi a Chinei clasice, Cartea despre Dao si putere.

 

Despre scriitoarea Can Xue* Dinu Luca spune: "...pulverizează pur şi simplu scriitura", iar la Mo Yan l-a "izbit bogăţia lexicală absolut nestăpînită, un delir al supunerii multiple care te cuprinde pe măsură ce intri în text şi nu te mai lasă pînă la sfîrşit. Regionalisme, limbă literară, aluzii, arhaisme, directeţe brutală, sonorităţi de toate felulurile, aproape pe fiecare pagină, fără oprire. Am crezut că mă înec în acest şuvoi, mărturisesc, şi am avut senzaţia că nu stăpînesc nici pe departe atît de bine cum cred limba română. La a doua mînă, am refăcut complet traducerea, uniformizînd şi nuanţînd, căutînd corespondenţe şi explorînd tot felul de variante, timp de cîteva luni bune. Mi-am dorit mult să înfăţişez cititorilor un Mo Yan care să le vorbească, pe cît cu putinţă, la fel de bogat, de spectaculos sau de neaşteptat ca în chineză".

 

Lui Dinu Luca îi sunt aproape cîţiva modernişti din anii'30-'40 - Lin Yutang, Zhang Ailing, dar şi cei din avangarda de la finele anilor'80 - Yu Hua şi Su Tong. De aceea, trebuie să ne aşteptăm ca în anii ce vin unele din scrierile acestora să ne fie şi nouă accesibile...   

 

În timp ce citeam acest interviu aflu, prin ricoşeu, că la o altă editură românească a apărut cartea autobiografică a lui Mo Yan - Schimbarea. De data aceasta cartea nu are o ediţie princeps în limba chineză, ci a fost publicată la Seagull Books, în traducerea lui Howard Goldblatt, în colecţia coordonată de istoricul şi scriitorul Tariq Ali. Colecţia are o tematică fără echivoc: What Was Communism?

 

* Scriitoarea chineză este destul de cunoscută cititorilor de limba engleză, deloc cunoscută la noi. În Franţa sunt accesibile două traduceri, dar mai vechi. "If China has one possibility of a Nobel laureate it is Can Xue" – Susan Sontag.

Oe Yan-Writers in farm village

Oe Kenzaburo (în prim plan) şi Mo Yan, în satul natal al celui din urmă, Shandong.

Credit foto: aMAo(Japan)

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
29 novembre 2012 4 29 /11 /novembre /2012 08:00

Premiul literar naţional Bol'şaia Kniga (Marea Carte) din Rusia s-a aflat în acest an la al VII-lea episod. Premiile s-au decernat alaltăieri.

 

Din acest an toate nominalizările ajunse în finală - 14 texte - au putut fi citite integral online, pe un portal de pe care se puteau şi descărca textele pe mobil. Astfel, s-a instituit şi un set de trei premii pentru cele mai votate cărţi de pe fb. Una dintre acestea a coincis cu cea care a luat Premiul III, în concursul de bază. Iar cea mai votată carte pe fb, a fost cartea arhimandritului Tihon (Şevkunov), «Несвятые святые» (Sfinţii printre noi), al cărei tiraj în formă tipărită a depăşit un milion de exemplare!  ieri, acest fapt a fost consemnat şi pe site-ul Patriarhiei Ruse. Internauţii ortodocşi au făcut din această carte cea populară în lumea virtuală, în timpul votării.

 

Granin1

 

PREMIUL 1: Daniil Granin,  Мой лейтенант (Locotenentul meu) - un roman despre al II-lea război mondial, dar nu văzut ca în tradiţia romanului rusesc, prin ochii generalilor şi a coloneilor care au condus armatele spre carnagii şi victorie. În această scriere - perspectiva este dinspre tranşee, adăposturi săpate în pămînt, prin ochii unui umil locotenent, care vorbeşte despre acele nimicuri care au adus marea biruinţă.                                                                               

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

I-41-ARTS-dnevnik-f50_640.jpg

 

PREMIUL 2: Alexandr Kabakov, Evghenii Popov, Аксенов (Axionov) - roman documentar despre scriitorul Vasili Axionov (1932-2009), este mai mult decît o culegere de amintiri, documente, rememorări şi o discuţie liberă despre o mare personalitate a literelor ruse. Este un portret amplu al unui creator autentic, pe fundalul vremii în care a trăit şi a creat. Este o carte care şi-a propus să tocească stereotipiile şi prejudecăţile rămase în urma acestui scriitor iubit şi cotroversat deopotrivă.  

 

 

 

 

 

 

 

Marina-Stepnova.jpg

 

PREMIUL 3: Marina Stepnova, Женщины Лазаря (Femeile lui Lazăr). Autoarea este traducătoare din limba română. A tradus în special Mihai Sebastian. Acest roman este foarte îndrăgit de cititorii ruşi pentru acurateţea scrisului şi a subiectului foarte delicat: iubirea a trei femei pentru un singur bărbat, a cărui evoluţie şi ascensiune de la un coate-roase la academician se datorează inclusiv iubirii acestor trei femei. Este un roman despre IUBIRE şi despre lipsa acesteia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TihonCea mai votată carte: Arhimandritul Tihon ( Şevkunov) - este o culegere de povestiri, în care se evocă întîlniri, discuţii, oameni, situaţii într-un stil literar liber, colocvial, plin de căldură. Umanitatea şi simplitatea celor evocaţi au devenit exemple de trăire duhovnicească, iar după unele dintre acestea s-au construit deja subiecte pentru predici şi cuvinte de învăţătură, de zidire sufletească. 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Delicii literare
commenter cet article
28 novembre 2012 3 28 /11 /novembre /2012 07:26

Artistul vizual Pavel Brăila este o personalitate recunoscută a artei contemporane internaţionale. 

În România, după ştirea mea, nu a mai expus. 

Acum Brăila e prezent cu o mică expoziţie în galeria Andreiana Mihail, din Bucureşti. Cu titlul de roman SF: "Alpha Centauri - I Am Earth".

Despre ce "povesteşte" această expoziţie, căci Pavel Brăila e, de cîţiva ani, un povestaş?

Ca un atent urmaş al minimalismului lui Dan Flavin, artistul nostru a imaginat pe tavanul galeriei cîteva constelaţii din tuburi fluorescente, ale cărora lumini se reflectă în geamul-cortină a galeriei-atelier. Astfel, noaptea efectul capătă valoarea scontată: luminile reale, se dublează prin reflectare, geamul devenind după lăsarea întunericului oglindă. Se re-confirmă, astfel, ideea că ceea ce se vede nu este doar ceea ce este definitiv şi indiscutabil vizibil, că vizibilul - în anumite condiţii, îşi expandează valorile, abisurile, aspectele incomensurabile. Nu ştiu dacă miza este acoperitoare la nivelul mijloacelor, dar efectul estetic este atins. Impliocaţiile mai adînci ale acestui gest artistic trebuie să devină un prilej de discuţii mai aplicate. Dar acestea trebuie făcute de oameni care au văzut isprava lui Brăila. Deci, pînă mai e disponibilă  această instalaţie site-specific, şi această expunere imaginată de Pavel Brăila - a nu se rata!

Bride.JPG

Bride

plowman-100x100.JPG

Plowman

pictures from the show

Foto: Courtesy of the artist & Galeria Andreiana Mihail. 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Simeze
commenter cet article
27 novembre 2012 2 27 /11 /novembre /2012 07:32

Mihail Rotenberg este născut la Cernăuți, este cunoscut în lumea întreagă ca specialist de top al comunicațiilor digitale.

 

De cîțiva ani face vin și colecționează artă, în special românească interbelică.

 

Eduard Uzunov e născut la Bucureşti (cu un tată care vine din Izmail), fiind faimos în branșa afacerilor de vîrf ale tranzacțiilor imobiliare. Numele lui este sinonim cu imperiul Regatta. De mai mulți ani și el este deținătorul unei impresionante colecții de pictură autohtonă, de icoane și sculptură românească.

 

Acum cîteva luni cei doi s-au asociat - pentru a pune la cale o galerie de artă; mai degrabă un loc de socializare, stil și prilej de savurat un Merlot (marca Rotenberg, desigur!). Galeria este minusculă, dar ideal poziționată, în coasta nordică a Atheneului Român, pe străduța Constantin Esarcu. Este un punct de atracție pentru mulți dintre cei care scurtează timpul de așteptare, înainte de a merge la concertele de la Atheneu, prilej de a vedea piese minunate din arta lui Camil Ressu, Vasile Gorduz, Theodor Aman, Adam Bălțatu, Gheorghe Petrașcu, Samuel Muetzner, Iliescu-Călinești, Oscar Han, Octav Băncilă ș.a.

 

Arta a unit cele două mari destine, la București, în inima nucleului urban al capitalei noastre.

remasterizata_0600.jpg

 

Dreptunghiul expozițional are o fațadă impresionantă, de oțel masiv, care funcționează cu un dublu țel: de protecție maximă și estetic, deopotrivă. Noaptea este un zid-cortină, în spatele cărtuia arde lumina, lăsînd posibilitatea ca printr-o fantă verticală să se poată vedea înăuntru...Am lucrat eu însumi, în 2000, la un catalog care documenta un enorm proiect carese numea la finele anilor''80 ai secolului XX: Rugina & Co, de aceea, știu și simt foarte bine cît de ”picturală” și convingătoare poate fi culoarea ruginii, care e mîncată îndelung de apă și umezeală...

remasterizata_5334.jpg

 

Așa arată fațada închisă, în timpul nopții, iar ziua aceasta funcționează precum o streașină-cozoroc, care apără geamul și ușa de acces - de soare și de ploaie.

remasterizata_5330.jpg

 

Din spusele domnului Uzunov - lucrările din galerie se vor schimba periodic, vor migra, atît ca topografie, cît și ca entitate; unele se vor muta de pe un perete pe altul, în timp ce oarece piese vor pleca din galerie, substituite fiind de opere inedite. Mișcarea aceasta fantezistă va face din interiorul galeriei o priveliște publică mereu proaspătă, dinamică, îmbietoare, prietenoasă, caldă, în care să-ți dorești sistematic să revii, cu bucurie și curiozitate...

remasterizata_5348.jpg

FOTO: Regatta

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
26 novembre 2012 1 26 /11 /novembre /2012 13:23

gheorghiu.jpg

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Agenda
commenter cet article
22 novembre 2012 4 22 /11 /novembre /2012 11:14

cop-omul-nou-tot-mic-1

Bibliografia despre naşterea omului nou nu este deloc frugală în România! Dimpotrivă, e copioasă, stufoasă, s-a vorbit despre asta în fel şi chip. Cei care s-au aplecat asupra subiectului, ştiu multe perspective, abordări pluridisciplinare, experienţe incomensurabile, judecăţi de tot felul. Personal pe mine m-au atras trei autori, care au analizat acea perioadă, anume Lucia Dem.Bălăcescu, Dorin-Liviu Bîtfoi şi Lăcrămioara Stoenescu.

Bîtfoi nu e la prima lui carte despre instaurarea cu forţa a comunismului în România, şi acest volum vine destul de firesc după cel care a reconstituit biografia umană şi politică a lui Petru Groza, apărută tot la Compania, în 2004. Titlul acelui volum era foarte sugestiv: Petru Groza, ultimul burghez: o biografie. De aici,  se poate deduce drama unui om sub vremi care,  schimbînd destinul unei ţări - s-a metamorfozat pe sine. Ancheta pe care a articulat-o Bîtfoi în acest nou volum este proiectată spre soarta oamenilor acestei ţări, cărora le-a fost hărăzit să-şi ducă existenţa într-un nou regim, într-o altă societate, "înnoită", într-un "nou paradis" (sintagma aparţine Luciei Dem.Bălăcescu), devenind ei înşişi alţii: ca fire, mod de gîndire, obiceiuri, sentimente, temperamente, feluri de a iubi şi urî...

Aşteptam o astfel de carte, demult. Şi este minunat că vine din partea unui intelectual tînăr, dublat de o cultură umanistă ireproşabilă, din partea unei generaţii care nu se formează din oportunităţi meschine, nomenclaturiste, ci din convingerea irefutabilă că ai datoria să spui lucrurilor pe nume, fără răstălmăciri, interese obscure, anti-patriotice, în definitiv.

Voi reveni, sper, după lectura acestui imens volum, care are 704 pagini, şi se va găsi în librării din 26 noiembrie.   

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Radicalisme
commenter cet article
21 novembre 2012 3 21 /11 /novembre /2012 16:18

Am scris în repetate rînduri despre fenomentul casei de discuri ECM din München.  

Cu atît mai mult îmi face plăcere să anunţ expoziţia ECM – a Cultural Archaeology”, care se va deschide în 23 noiembrie curent, la Haus der Kunst din acelaşi oraş. Va fi un enorm proiect expoziţional curatoriat de unul din cei mai influenţi curatori ai artei şi fenomenelor artistice contemporane, Okwui Enwezor, intelectualul care a curatoriat şi Documenta 11, în anul 2002.

Devine clar că ECM nu este doar un focar de fenomene muzicale şi intelectuale, care a promovat nume de prim rang ale muzicii contemporane: Arvo Pärt, Keith Jarrett, Meredith MonkJan Garbarek, Anouar Brahem, Gidon Kremer, György Kurtág, Giya Kancheli, Paul Bley, Steve Reich, and Heiner Goebbels ş.a., ca să nu mă refer aici decît la piscuri - ci şi un foarte important şi fertil generator de estetică vizuală. Imaginile, corpurile de literă, designul foarte special al coperţilor au contribuit toate la distilarea unei recongoscibiltăţi vizuale, specifice acestei case de discuri. Cunoscătorii ştiu despre ce vorbesc!

Manfred Eicher (pe care l-am numit la un moment dat, tăticul sobru şi tiran al ECMeste autorul acestei monumentale isprăvi culturale, care durează, iată, de peste patru decenii, mai exact din 1969. Jazzul contemporan şi muzica nouă au crescut împreună cu ECM.

În 2012 întregul lui efort este decretat drept arheologie culturală.

 

P.S. acesta este articolul cu nr. 700.


Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Jazzbolistică
commenter cet article