Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

14 décembre 2011 3 14 /12 /décembre /2011 20:51

Sîmbăta trecută -- însoţind la Chişinău grupul psaltic Stavropoleos - am vizitat din nou mănăstirea Frumoasa, una cele patru aşezăminte monahale care formează surprinzătoarea "salbă de mănăstiri călărăşene". Au trecut mai bine de cinci ani de la ultimul pelerinaj acolo, şi am găsit lucruri primenite, mai aşezate, maturizate.

 

Maica egumenă Benedicta ne-a arătat muzeul (după ce ne-am închinat în biserica mare), unde am descoperit cu mare bucurie şi suprindere un manuscris cu notaţii psaltice, pe cîteva pagini. Pînă să intreprind cercetări cu privire la provenienţa, forma şi structura acestui monument, al cărei autor este ascultătoarea Anica Petreanu Bortă *, datat 1929, pot afirma că muzica psalică era prezentă în spaţiul basarabean, în mediile monahale, şi se transmitea prin copierea partiturilor. În acest caz concret, consider că e vorba despre o altă mînă decît a celei care a transcris în chirilică rugăciunile Postului Mare (?).

DSCN9143.JPG Asta este pagina în care copista realizează un elegant desen în cerneală roşie, şi se semnează. Mai spre finalul acestui manuscris am dat peste notaţia psaltică, iar cîteva pagini sunt chiar fără text sub ele. Pe paginile alăturate -- explicaţii tipiconale, făcute discret cu creionul simplu.

DSCN9151.JPG

                                              Răspunsuri. Glasul al VIII-lea. La Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie.

DSCN9152.JPG

DSCN9154.JPG

DSCN9155.JPG

 

* În minunat documentata carte a lui Vladimir Beşleagă, Cruci răsturnate de regim. Mănăstirea Răciula. 1959, ed. Prut Internaţional, 2006, se conţine lista completă a vieţuitoarelor mănăstirii Răciula, actualizată în 1 ianuarie 1959 (transcrisă după o fotocopie aflată la mănăstire). Din acest document rezultă că mănăstirea avea în acel moment 225 de suflete. La poz. 17 am identificat-o pe Bortă Anna Petrovna (nume redactat după tipic sovietic), unde se conţin următoarele date: născută în 25.11.1910, s.Costeşti, r-nul Cotovsk, într-o familie de ţărani moldoveni, avea 2 clase, a intrat în mănăstire în 1914, şi tunsă în monahism de-abia în anul 1955, cu numele de Agapia. Figurează cu funcţia de regentă [completare: 17.12.2011].   

 

FOTO: © vladimir bulat, dec., 2011

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
8 décembre 2011 4 08 /12 /décembre /2011 22:42

StavropoleosSite medium 1322484896

Pentru toţi care doresc să descopere cîntarea psaltică, în metru bizantin, cum se cînta în imperialul Constantinopol -- să nu rateze această seară, de 11 decembrie (ora 18.00), în care grupul psaltic al mănăstirii Stavropoleos din Bucureşti va cînta pe scena Sălii cu Orgă din Chişinău.

 

Se vor cînta colinde de demult, cum nu s-au mai auzit de decenii bune în oraşul Chişinău!

 

Presa basarabeană despre grupul Stavropoleos:

 

Reportaj video la Jurnal TV

Pe site-ul Mitropoliei Moldovei

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
6 décembre 2011 2 06 /12 /décembre /2011 15:31

Sf.Nicolae_ajustat.jpg

În fiecare an mă întîmpină aceeaşi întrebare, de la diverse persoane: păi, dacă te-ai născut de Sfîntul Nicolae, de ce te cheamă Vladimir?

 

Răspunsul este şi el standard: pe motiv de calendar, care este decalat cu 13 zile faţă de cel actual românesc!

 

Dar altceva m-a împins să scriu despre Sfîntul Nicolae - ploaia de afară. Dacă-mi amintesc bine, şi nu e ceva ce nu poate fi probat, căci toţi am trăit aceeaşi dramă: nu a mai plouat din vară. La mijlocul lui iulie, cînd am revenit dintr-un tur al Cehiei, chiar în aceeaşi noapte a turnat cu găleata...după care s-au închis cerurile, pentru multă vreme. Am intrat în iarnă cu secetă cu tot. Au secat cu totul numeroase rîiuri, pîraie, lacurile au devenit mai mici, Dunărea este scăzută rău (am revăzut-o acum 2 zile, cînd am fost la Brăila, despre care voi mai povesti), cîmpurile sunt crăpate, iar grîul semănat - de-a dreptul rahitic...

 

Azi plouă voiniceşte, Sfîntul Nicolae ţine cu noi. Mama mi-a povestit că în acel an cînd m-am născut, de 6 decembrie era soare, cald, cum a fost pînă duminică. Apoi a plouat tare. După ce m-a adus acasă, şi m-am adaptat la realităţile pe care le aveau ai mei, trăind într-un subsol al grădiniţei de copii, la care erau amîndoi angajaţi, s-au lăsat gerurile. A nins, şi multe zile după aceea tata a curăţat nămeţii înalţi, în curtea grădiniţei şi pe strada care dădea spre poarta acesteia...O primă fotografie păstrată datează dela vîrsta de 2 luni, cînd ai mei mă scoteau la aer...se vede clar în jurul căruciorului albul omătului imaculat. Mă ţineau pînă mă îmbujoram în obraji, şi probabil începeam şi să urlu, dar nu de frig, ci de plăcere neostoită. Gerul muşca de fălcuţe, şi eu mă bucuram. Aşa mă manifestam.

 

Gîndindu-mă la cît bine ne face nouă acum Sfîntul Nicolae cu această apă care curge în belşug din ceruri...mi-am dat seama că doar crezîndu-te copil, te încîntă şi te ating bucuriile simple, fireşti, omeneşti. De ce atunci cînd creşti începi să vezi deformat? Începi să fii lovit, tot mai des, de seceta bucuriei...

Pe mine ploaia mă remontează...

 

foto: Sfîntul Nicolae, icoană rusească, a doua jumătate a sec. al XIX-lea (colecţie privată).

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
30 novembre 2011 3 30 /11 /novembre /2011 09:28

DSCN8624

Dacă la Chişinău -- în Cimitirul central - am văzut acest înger de piatră ( de pe mormîntul Victoriei Inglezi, care s-a mutat la Domnul în îndepărtatul 1856!) căruia i s-au demontat aripile, la Bucureşti am avut parte de un înger viu, colorat, setos şi ingenios.

DSCN8721.JPG

Desigur că nu-ţi este dat să vezi astfel de scene prea lesne, dar prin transparenţa perdelei - a fost cu putinţă. Mai voalat, cum ar veni...După ce s-a sucit şi răsucit - după o picătură de apă, pe care s-o prindă din zbor (robinetul din curte nu se închide etanş), a făcut această piruetă atît de expresivă, încît am suprins-o iute...Era un înger! Pentru că şi îngerii beau apă.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
25 novembre 2011 5 25 /11 /novembre /2011 11:02

O roabă galbenă şi două sacoşe mari, una albastră şi alta roşie. La "cîrma" lor - artistul Ghenadie Popescu. De curînd s-a întors dintr-o călătorie prin Transnistria smirnoviană! În general, acest spaţiu dintre Nistru şi Ucraina este denumit "Gaura neagră a Europei". Din ce relatează artistul - lucrurile nu stau tocmai aşa...

 

În primăvara acestui an am expus împreună în proiectul ACTUAL, curatoriat de Ion Grigorescu, în galeria vieneză Mezzanine. Acolo Popescu a avut un filmuleţ despre călătoria pe rîul Bîc.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
22 novembre 2011 2 22 /11 /novembre /2011 22:15

bd2Acum mai bine de 2 ani nici nu bănuiam că voi fi autorul versiunii româneşti a acestui roman problematic al lui Zahar Prilepin, publicat iniţial la editura moscovită Ad Marginem, care după 5 ani de la prima apariţie în Rusia a suportat 10 ediţii!

 

Oferta de la editura Cartier a venit oarecum spontan, dar nu neaşteptat. O piesă de aşa intensitate demult, cred, se impunea în literele româneşti, şi mă bucur foarte tare că intenţia de a o oferi a avut-o editura de frunte a Chişinăului!

 

Traspunerea românească a acestui text mi-a prilejuit mari satisfacţii, dar şi insomnii, îndoieli, neputinţe şi dialoguri pasionante (prin e-mail) cu autorul...Au fost luni pline de sens, cu dicţionare, lexicoane şi cărţi de tot felul în jurul meu, care mă ajutau, care funcţionau ca nişte cîrje în calea găsirii tonului just al acestei scrieri. O scriere plină de lirism pe alocuri, dură şi necruţătoare în altele, descriptivă uneori, şi destul de criptică în alte pasaje şi momente...Un roman complex, foarte contemporan, chiar dacă pe alocuri tradiţia marilor romane ruseşti se strecoară printre cuvinte şi fraze...Prilepin adoră tradiţia literelor materne, şi o augmentează cu multă persuasiune şi demnitate.

 

Am simţit nevoia să împănez textul românesc cu zeci şi zeci de note de subsol, spre a-l face mai "digerabil" şi mai perceptibil pentru publicul nostru, destul de puţin familiarizat cu realităţile Rusiei actuale -- aflate atît de departe (în toate sensurile!) de ţara şi cultura noastră. Ce nu am reuşit să obţin - titlul adecvat al originalului. Cu propunerea mea de a aduce în limba română rusescul "Санькя" prin formula San'kia - nu a fost de acord niciun redactor al editurii. Semnul "moale" (ь) existent în rusă, se putea imita cel puţin printr-un apostrof, în română, lucru realizat cu brio în versiunile franceză (San'kia) şi italiană (San'kja), şi acestea limbi de origine latină. 

 

În rest - mă declar mulţumit de munca d(ep)usă la bun sfîrşit, şi mai ales -- de aspectul grafic şi cromatic al copertei! Pe care le găsesc foarte potrivite cu conţinutul cărţii, şi ar putea concura la capitolul "inventivitate" în materie de graphic design pentru anul 2011.  

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Delicii literare
commenter cet article
22 novembre 2011 2 22 /11 /novembre /2011 13:43


Still-from-the-film-Sounds-and-Silence-by-Peter-Guyer-and-N.jpg

Da, cel care şopteşte în oud a cîntat la Bucureşti, în seara zilei de 19 noiembrie: inegalabilul Anouar Brahem, acompaniat de la fel de fabuloşii muzicieni: Jean Louis Matinier (bayan) şi François Couturier (pian), cu programul Le Voyage du Sahar.

 

Sala Radio a fost realmente invadată de doritorii de a-l asculta pe viu pe unul din magicienii acestui instrument (lăuta arăbească, l-am putea numi pre limba românească), care s-a lăsat cu greu să viziteze România! De-a lungul ultimilor cîţiva ani s-au tot făcut tentative de a-l aduce pe una din scenele româneşti, dar uite că probabil de-abia acum s-a copt momentul. A dat rod. A reuşit Jazz.ro să ne ofere acest cadou! 

 

Am o amintire personală legată de un alt concert al acestui fantastic trio, petrecut în 24 mai 2004, la Sofia. Atunci au promovat albumul Le pas du chat noir. Pentru că reprezentaţia trebuia să aibă loc într-un enorm complex (rudiment al erei socialiste), cu numeroase săli şi săliţe, la ora stabilită şi lumea adunată - s-a decis tacit amînarea concertului, pe motiv că de-asupra locului cu pricina era un show foarte vibrant şi zgomotos, care ar fi perturbat efectul foarte special al sunetului pe care-l "distilează" acest trio... Întradevăr, după ce s-a instalat definitiv liniştea - Brahem, Matinier şi Couturier au apărut în faţa publicului bulgar. Extrem de nenumeros, trebuie spus, poate o sută de persoane...

 

La Bucureşti cred că au asistat cam o mie! Cele 4 proiectoare de lumină amplasate de-asupra mării de capete din sală făceau să se vadă mulţimea compactă, mulţime care nu putea să nu te umple de mîndrie că în acest oraş există atîta puhoi de lume, care să guste o astfel de muzică! Sunt lucruri despre care cuvintele nu depun mărturie, pentru că devin fade şi lipsite de orice parfum...Tocmai de aceea, am decis doar să consemnez faptul, fără a putea transmite starea provocată de această polifonie rafinată, de această cultură muzicală, care nu se supune povestirii, ci doar -- imersiunii în armonia acesteia. 

 

Dacă există o muzică totală astăzi, o găsiţi (cred) în concertele şi albumele (într-o mai mică măsură, însă) ale lui Anouar Brahem Trio... 

 

Credit foto: ECM Records.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Sunete
commenter cet article
17 novembre 2011 4 17 /11 /novembre /2011 15:23

afis expo timco

Posibil – Nesigur

Fotografie, video, instalaţie în Timişoara

 Stadiul meteorologic al economicului, al politicului, al socialului, al esteticului. Semn meteorologic al incertitudinii. (Jean Baudrillard „Paroxistul indiferent”)

 

Poziţia artei în societatea actuală, fragilizată de prelungita criză – de identitate, de autenticitate, de limbaj, nu mai este aceea de reper conceptual (şi nici etic). Modelul ei apare astăzi bruiat, slăbit, diminuat, contestat de toţi.

Starea de criză generează însă, la rândul ei, o situaţie de imprecizie şi impredictibilitate, încărcată de poezia tulbure a neclarităţii: îndoiala, nesiguranţa, incertitudinea sunt tot atâtea stări psihice generatoare de nelinişte şi în final de tensiune. Această tensiune, amplificată, poate să dea naştere creaţiei, să genereze lucrări, care să exprime mai adecvat angoasa contemporană, transpusă la scară planetară.

 

 Inspirată din realitate, imaginea decade din poziţia ei raţională, de obiectivitate, nu mai reflectă conceptele clare ale minţii, ci se pliază mai bine pe expresia psihologică.

Deformarea, fragmentul, pierderea sensului, descompunerea imaginii în pixeli, efectul de neclaritate, toate acestea, acţionând asupra reprezentării, contribuie la sporirea incertitudinilor iniţiale. Cotidianul supradimensionat, efectul de oglindire, pierderea sensurilor care dezbracă formele de conţinut, bruiajul, cacofonia, jocul de forme, cuvinte şi ambiguităţi de sensuri sunt doar câteva dintre mijloacele de  exprimare alese de un grup de artişti.

 

Aceştia sunt: Aura Bălănescu, Ciprian Ciuclea, Cosmin Haiaş, Liliana Mercioiu Popa, Sorin Neamţu, Simona Nuţiu Gradoux, Sorin Oncu, Renée Renard, Andrei Rosetti, Liviu Saşa Stoianovici, Sorin Vreme, Tudor Vreme.

                                                                                               Curator: Ileana Pintilie

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Simeze
commenter cet article
15 novembre 2011 2 15 /11 /novembre /2011 09:25

SCHITE-DE-VIRGIL-PREDA-40.jpg

Am aflat despre moartea năprasnică (Pavel Şuşară) a lui Virgil Preda, unul din artiştii cei mai discreţi* ai picturii româneşti. Discret nu prin discursul său plastic, sau prin prinosul substanţial adus modernităţii autohtone - ci prin prezenţă şi modulaţia sa publică.

 

A debutat în anul 1962, după ce în 1948 şi-a încheiat studiile de pictură sub îndrumarea lui Camil Ressu.

 

L-am cunoscut prin 1995, şi l-am vizitat de cîteva ori în atelierul său minuscul din str. Doamnei. Povestea puţin, dar cu tîlc, ferm - lăsa pictura sa schematică să vorbească mai pe îndelete. Desăvîrşise un întreg instrumentar plastic, o gramatică formală abstruză, saturată de semne şi fîşii colorate, fiind printre puţinii pictori de la noi care picta, mereu, acelaşi tablou. "Decupa" de fiecare dată, cu maximă eleganţă şi grijă, un crîmpei dintr-un continuum incomensurabil - de aceea nu înrăma niciodată lucrările, ca să nu le izoleze de matca lor universală. Avea o relaţie de subordonare faţă de acest univers, îl respecta şi făcea eforturi spre a-l înţelege mai bine. Acum, s-a mutat cu totul acolo, s-a  contopit  în el...

Picturile sale încă urmează să fie catalogate, inventariate, publicate şi descifrate. SE va vedea atunci cît de importantă a fost opera lui pentru întregul segment de artă experimentalistă din România celei de-a doua jumătăţi a secolului XX.  

 

*  înmormîntat cu o anahoretică discreţie în ziua de 25 octombrie, la cimitirul Sfînta Vineri din Bucureşti.

 

imagine: Semn 40, de Virgil Preda.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Necropolistică
commenter cet article
8 novembre 2011 2 08 /11 /novembre /2011 19:51

Biserica cu hramul Sfîntul Dumitru din Chişinău (ctitorită între 1890-1902, în vremea regimului ţarist) este o grea piatră de încercare pentru oricine doreşte să ia pulsul ortodoxiei contemporane din Republica Moldova (RM). Se spune că aceasta este biserica a "intelectualităţii" chişinăuiene, un loc de întîlnire, iar cine doreşte o cununie cu ştaif - alege acest loc fără ezitare. Un sobor de preoţi, împreună cu părintele Pavel Borşevschi, care slujeşte la altarul acestui aşezămînt este dispus să refacă "frăţia ortodoxă", şi înţelegerea între români-basarabeni, ruşi, ucraineni, bulgari, tătari, găgăuzi - întregul evantai etnic al Basarabiei. Nu sunt însă suficiente dorirea, aspiraţia, perseverenţa, buna-voinţa, fervoarea... S-a decis că locul trebuie să devină bun pentru toţi şi orice este adus în discuţie cu numele Domnului. Iar la moldoveni cel mai bun lucru este să te căsătoreşti, să-ţi dai ultimul bănuţ pentru o fală cît mai costisitoare, despre care lumea să tot vorbească. Se spune că există, la băncile locale, un împrumut special: pentru nuntă! Dacă este uneveniment atît de important în viaţa unor tineri, biserica nu poate rămîne imună - îşi oferă şi ea serviciile. La mănăstirea Hîncu, bunăoară, am întîlnit în această vară o desfăşurare de forţe scenografice pe care nu le-aş fi bănuit niciodată (deh, imaginaţie scăzută!), în condiţiile în care acest aşezămînt are cea mai numeroasă comunitate de maici (mult peste o sută de vieţuitoare) din întreaga Basarabie.

DSCN7381.JPGInteresant de observat că în faţa nunţilor nu rezistă nicio faţă bisericească, mai mult, orice slujitor doreşte să apară în faţa celor care-şi unesc destinele în forma cea mai aleasă. Mai ales cînd este vorba de cupluri cu dare de mînă, sau de moştenitorii unor familii aşezate, întărite subit, sau revenite cu ceva avere de pe meleaguri îndepărtate. Nunţile nu mai sunt demult un prilej de bucurie şi luminare sufletească, ci o afacere cu miză, cu statistici ce includ numeroase zerouri la purtător - indiferent de monedă! Sau doar un spectacol costisitor, hilar şi lipsit de gust şi sens. De cele mai multe ori acestea au funcţia creării unui contrast flagrant faţă de ce se întîmplă în jur, căci, cum spunea mireasa pe care am fotografiat-o, orice mijloc e bun pentru atingerea scopului: "Dacă tot ţie- dat să fii o singură dată mireasă, atunci să fii ca o regină în acea zi!" Regină, pentru o singură zi...după care - revenirea bruscă şi pedestră la "normal"  (normal este unul dintre cuvintele cheie care defineşte mentalitatea majorităţii basarabenilor: acesta poate însemna orice! de la superlativ la negativul absolut, după bunul plac, contextual). Nu contează că a doua zi vei avea probleme cu soţul, cu întreţinerea, cu plata chiriei, cu asigurarea medicală etc, important este să demonstrezi tuturor că azi - ai fost "regină"! Că ai consumat şi ai amanetat totul...

DSCN8213.JPGPe acest fundal penibil al înfumurării, devenite normă de comportament public, preoţimea nu se lasă nici ea mai prejos -- nici aceasta nu excelează prin discreţie, bun-gust sau "darul deosebirii". Părintele Borşevschi şi-a dorit pentru ctitoria sa, biserica cu hramul Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie, nimic altceva decît cruci de aur, sau poleite cu aur - în orice caz foarte lucioase, şi impresionant de vizibile de departe. Acestea au fost sfinţite şi ridicate taman în ziua de sărbătorire a Înălţării Sfintei Cruci, pe 27 septembrie (stil vechi). Pe care le-a ridicat pe turlele bisericii imediat după slujba acelei zile.

DSCN8235.JPGAsta pentru ca poporul să fie martor şi încrezător că pentru mîntuirea sufletului este aproape suficientă contemplarea asiduă şi permanentă a crucilor strălucitoare, aurite, care surmontează biserica al cărei prag îl trece duminică de duminică, dacă nu şi mai des decît atît. Predica părintelui din acea zi a fost lămuritoare în acest sens, anume că nu putem face "economie" pentru Dumnezeu, Căruia îi dăm tot ce avem mai bun! 

DSCN8232.JPGLumii chinuite, subdezvoltate şi quasi-inculte a Basarabiei îi lipseau -- pentru o bună sporire în toate -- crucile aurite de pe cupolele bisericilor. Acum le are. Dacă e să urmăm logica propusă, de acum încolo toate vor progresa, ortodoxia va fi în minţile tuturor, iar prosperitatea va radia în toate casele, şi imaginea Raiului pămîntean nu devine decît rezultatul unui efort minim al imaginaţiei. Poate că Pronia cerească va rîndui cum e mai bine pentru destinul ulterior al unor astfel de decizii, curajoase fără tăgadă, dar pentru omul de rînd rămîn pînă atunci frustrările, neînţelegerea, "coşul minim de consum"  zilnic, spatele cronic aplecat...

Astfel, dacă aceste sacrificii sunt făcute doar pentru Dumnezeu - omul simplu, contribuabilul, este oare străin de acestea? Nu fac decît să formulez întrebarea, fără a putea articula şi un răspuns. Răspunsul pluteşte în aer...

 

Foto: © vladimir bulat, 2011.        

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article